Universitatea de Ştiinţe Politice din Paris se închide vineri, din cauza protestelor în sprijinul palestinienilor / Şase studenţi au intrat în greva foamei

Foto: G4Media.ro

Conducerea celebrei universităţi Sciences Po din Paris a decis vineri să îşi închidă sediul principal din teama unei noi acţiuni de protest din partea a zeci de studenţi care se mobilizează pentru Gaza, într-un moment în care guvernul îşi intensifică vigilenţa în privinţa acţiunilor din campusurile franceze, relatează AFP şi Reuters, transmite News.ro, potrivit G4Media.ro.

„În urma votului privind acţiunea de ocupare din partea studenţilor, clădirile de la 25, 27, 30, rue Saint-Guillaume şi 56, rue des Saints-Pères vor rămâne închise vineri, 3 mai. Vă invităm să rămâneţi acasă”, se arată într-un mesaj transmis joi seară angajaţilor de către departamentul de resurse umane al Sciences Po.

Joi dimineaţă, în urma unei dezbateri interne pe tema Orientului Mijlociu, pe care au calificat-o drept „dezamăgitoare, dar nu surprinzătoare”, studenţii din Comitetul pentru Palestina al Sciences Po au anunţat joi după-amiază că vor lansa un „sit-in paşnic” în holul şcolii şi că şase studenţi vor începe o grevă a foamei „în semn de solidaritate cu victimele palestiniene”.

Joi seară, aproximativ o sută de studenţi au votat, în cadrul unei adunări generale, să ocupe campusul, a declarat pentru AFP o membră a Comitetului Palestina, care nu şi-a dat numele.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.
Exit mobile version