Universitatea de Arhitectură din București vrea dezbateri cu studenții, din septembrie, în plină vacanță a acestora, după cazul profesorului care hărțuia sexual studente și admiterea cu probleme din această vară

1.533 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Conducerea Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București anunță că va organiza dezbateri și consultări cu studenții, din luna septembrie, potrivit unui comunicat al instituției. Măsura în plină vacanță a studenților vine după scandalul legat de profesorul acuzat de hărțuire sexuală, care și-a depus demisia în cele din urmă, și neregulile de la admitere care au generat nemulțumiri și o plângere la DNA.

Este prima poziție a reprezentanților Universității de Arhitectură „Ion Mincu” din Capitală față de solicitările studenților, în contextul evenimentelor care au marcat spațiul academic în ultima lună, despre care Edupedu.ro a relatat pe larg.

Pe 22 iulie au fost semnalate neregulile de la admiterea la Facultatea de Arhitectură, unde clasamentul a fost deturnat în urma unei erori tehnice, potrivit universității, urmând apoi acuzațiile de hărțuire sexuală aduse profesorului Dorin Ștefan Adam.

  • În cazul admiterii, Ministerul Educației a stabilit în raportul de după verificările Corpului de Control că admiterea nu a fost fraudată și a au fost făcute mai multe recomandări pentru ca astfel de situații să fie evitate pe viitor. În același timp, părinții și candidații nemulțumiți care au protestat în ziua reafișării rezultatelor au depus o plângere la DNA.
  • În cazul profesorului Dorin Ștefan Adam, rectorul Marian Moiceanu a anunțat că cere Senatului Universitar să-i înceteze contractul de muncă, iar profesorul cercetat de comisia de etică și-a dat demisia pe 9 august.

În comunicatul de vineri, reprezentanții UAUIM București transmit că „după încheierea vacanței universitare, începând cu luna septembrie, studenții vor fi invitați să participe la discutarea propunerilor și cererilor într-un cadru instituțional transparent și democratic, în vederea creșterii continue a calității actului didactic și calității vieții studenților”. Instituția amintește că un formular pentru plângeri, reclamații și sugestii este la dispoziția studenților încă din luna mai.

Activitatea didactică în anul universitar 2024-2025 începe pe 2 octombrie pentru studenții și profesorii de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.

Comunicatul integral al UAUIM București:

Referitor la apariția în spațiul public a unei liste de solicitări și cereri a studenților UAUIM, conducerea Universității face următoarele precizări:

1. UAUIM are datoria de a asigura o educație de calitate, desfășurată într-un mediu sigur și sănătos, unde valorile care definesc activitatea tuturor membrilor comunității (studenți, cadre didactice, personal angajat) să se poată manifesta fără îngrădire. „Vocația, dedicarea, profesionalismul, libertatea de gândire și exprimare, integritatea, echitatea, responsabilitatea socială, atașamentul față de elementele definitorii ale identității universității și culturii sale organizaționale” sunt valorile consfințite de Carta Universitară a UAUIM.

2. Dialogul permanent cu studenții este o componentă esențială a asigurării unui învățământ la cele mai înalte standarde academice. În acest sens, în luna mai a anului curent, reprezentanți ai studenților UAUIM au creat un spațiu digital unde toți studenții UAUIM pot posta cereri și formula propuneri, pe platforma docs.google.com. Marea majoritate a cererilor apărute zilele trecute în spațiul public existau deja în spațiul digital creat. După încheierea vacanței universitare, începând cu luna septembrie, studenții vor fi invitați să participe la discutarea propunerilor și cererilor într-un cadru instituțional transparent și democratic, în vederea creșterii continue a calității actului didactic și calității vieții studenților, prin raportarea permanentă la noile exigente naționale și internaționale.

3. UAUIM va asigura în permanență un proces educațional centrat pe student, într-un mod care să-i ofere studentului posibilități de dezvoltare personală, integrare în societate, capacitatea de a fi angajat și mobilitate pe piața muncii. Vom continua și în viitor genul acesta de consultări, pe platforma electronică a UAUIM, cu păstrarea anonimatului studenților care contribuie cu propuneri și solicitări.

  • prof.dr.arh. Marian MOICEANU, Rector
  • prof.dr.habil.arh. Horia MOLDOVAN, Președinte Senat
  • prof.em.dr.arh. Cristian DRUGHEAN, Prorector conducere operativă și relații interinstituționale
  • conf.dr.arh. Lorin NICULAE, Prorector parteneriat academic, comunicare și internaționalizare
  • șef lucr.dr.arh. Alexandru CĂLIN, Prorector educație, dezvoltare academică și relații cu studenții
  • șef lucr.dr.arh. Vladimir VINEA, Decan Facultatea de Arhitectură
  • conf.dr.arh. Claudiu RUNCEANU, Decan Facultatea de Urbanism
  • conf.dr.arh. Oana DIACONESCU, Decan Facultatea de Arhitectură de Interior
  • șef lucr.dr.arh., urb. Bogdan GUIU, Coordonator informare și comunicare internă
  • șef lucr.dr.arh. Yahia DARDARI, Consilier Rector pe probleme administrative

București,
16.08.2024
”.

Citește și:
Profesorii de la Arhitectură aleși în comisiile de admitere să declare că nu fac meditații cu candidații, iar baremul de la proba tehnică să fie mai detaliat – recomandările Ministerului Educației pentru Universitatea „Ion Mincu”, după admiterea 2024 cu probleme
Admiterea la Arhitectură 2024 nu a fost fraudată, susține Ministerul Educației, după verificările Corpului de Control la Universitatea „Ion Mincu”
ULTIMA ORĂ Profesorul de la Universitatea de Arhitectură acuzat de hărțuire sexuală și-a dat demisia
Cum arată planșele de la admitere Arhitectură București / Trei lucrări notate și picate cu 5 și 6 la „Ion Mincu”, primite la universități din Iași, Cluj și Timișoara cu note de 8 și 9
ULTIMA ORĂ Rectorul Universității de Arhitectură din București cere Senatului universitar concedierea profesorului acuzat de hărțuire sexuală. Marian Moiceanu: Comportamentul său este incalificabil
Profesorul de la Arhitectură acuzat de hărțuire sexuală va fi suspendat din toate activitățile didactice și este cercetat de comisia de etică, anunță conducerea Universității „Ion Mincu”
Plângere la DNA după neregulile de la admiterea 2024 la Facultatea de Arhitectură / Conducerea Universității „Ion Mincu” din București anunță că va face publice concluziile raportului de la controlul Ministerului Educației
Admitere la Arhitectură 2025. Proba portofoliului ar putea fi eliminată, spune rectorul Universității „Ion Mincu” din București. Marian Moiceanu: Nu putem controla originea lucrărilor. Fără a face procese de intenție, vedem că există o industrie a portofoliilor cumpărate
Surse: Corpul de control al ministrei Educației, trimis la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu, după ce Ligia Deca s-a întâlnit cu părinți nemulțumiți de neregulile de la admitere
Candidați la Arhitectură și părinți stau la coadă să-și vadă planșele de concurs, la Universitatea Ion Mincu, după reafișarea rezultatelor / Rectorul Moiceanu: Ei pot verifica notele de pe lucrări, sunt cele corecte. O eroare la transcriere a decalat punctajele inițiale
Nereguli la admiterea 2024 la Arhitectură, la Universitatea Ion Mincu din București. Rezultatele au fost publicate din nou marți, 23 iulie, după erori informatice la preluarea notelor – UPDATE / Zeci de părinți protestează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Broșura de admitere la liceu 2019 a fost publicată în București, cu aproape o lună întârziere: Vezi locurile la liceu care urmează să fie ocupate prin repartizare computerizată

Broșura de admitere la liceu 2019 a fost publicată de Inspectoratul Școlar București, cu aproape o lună întârziere, din cauza Ministerului Educației care a amânat până după alegeri repartizarea cifrelor…
Vezi articolul

Criteriile folosite de profesori pentru alegerea manualelor școlare – studiu de piață al unei edituri / Întrebate ce ar vrea să regăsească în plus, în manualele de gimnaziu, mai multe cadre didactice au indicat itemi asemănători celor de la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a, evaluări inițiale și o evaluare sumativă mai scurtă, plus idei pentru Școala Altfel

Corectitudinea științifică și actualitatea informațiilor sunt cele mai importante criterii din punctul de vedere al profesorilor atunci când vine vorba despre manualele școlare pentru elevii de gimnaziu, potrivit unui studiu…
Vezi articolul

BREAKING Klaus Iohannis: Am decis redeschiderea școlilor începând de luni, majoritatea copiilor merg fizic la școală. În scenariul roșu, merg fizic doar copiii la gradiniță și clasele I-IV – VIDEO

“Începând de luni, cand începe semestrul II, majoritatea copiilor merg fizic la școală”, a anunțat oficial președintele Klaus Iohannis, într-o declarație de presă susținută marți la ora 17:00 la Palatul…
Vezi articolul