Universitatea Babeș-Bolyai anunță că a inițiat “intern” procedurile de analiză privind teza de doctorat a ministrului Bode / Deciziile CNATDCU “transcend deciziile oricăror instanțe din universități”, spune instituția clujeană

2.278 de vizualizări
Babeș-Bolyai - Mobilități virtuale
Foto: UBB / Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca declară, printr-un comunicat de presă emis luni, că verificările pe care le face în cazul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, despre care Edupedu.ro a scris aici, sunt un demers intern. UBB notează, totodată, că “instituția națională responsabilă de analiza suspiciunilor etice asupra tezelor de doctorat este CNATDCU, ale cărei decizii transcend deciziile oricăror instanțe din universități”.

UBB – comunicatul integral:

“Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a luat notă de discuțiile din spațiul public legate de teza de doctorat a domnului ministru Lucian Bode.

În numele rigorii academice și al transparenței, facem următoarele precizări:

(1) La solicitarea conducătorului de doctorat, prof. univ. dr. Adrian Ivan, am extins procedura de analiză a tezelor din perioada 1990-2016 și la această teză din anul 2018. Deși procedura internă a fost demarată ca urmare a solicitării ministerului pentru tezele din 1990-2016, nu există restricții de a o extinde și la teze publicate înainte de 1990 sau după 2016. În această analiză se vor include toate informațiile disponibile până în prezent. Dacă în urma acestei analize vor rezulta suspiciuni de încălcare a eticii academice, acestea vor fi mai departe analizate de Comisia de Etică a UBB, urmând procedurile interne și naționale.

(2) Menționăm însă că, până la această dată, UBB nu a primit nicio sesizare de suspiciune a încălcării eticii academice în ceea ce privește teza discutată, demersul fiind unul intern, rezultat în urma autosesizărilor pornind de la informațiile apărute din spațiul public. De asemenea, reamintim că instituția națională responsabilă de analiza suspiciunilor etice asupra tezelor de doctorat este CNATDCU, ale cărei decizii transcend deciziile oricăror instanțe din universități.”

Context:

Anterior, rectorul Daniel David spusese pentru Edupedu.ro că “mă aștept ca săptămâna aceasta să fie încheiată” o procedură prin care experții din cadrul Universității Babeș-Bolyai să se pronunțe dacă ministrul de Interne, Lucian Bode, a plagiat sau nu în teza sa de doctorat. Potrivit rectorului, verificările au fost cerute de către coordonatorul de doctorat al lui Lucian Bode, Adrian Ivan, și se desfășoară printr-o procedură stabilită inițial pentru verificarea tezelor de doctorat mai vechi.

  • Declarațiile rectorului UBB vin în condițiile în care USR, partid de opoziție ai cărui membri au transcris în ultima perioadă teza de doctorat a ministrului Bode, a susținut luni că acesta a tradus și copiat cuvânt cu cuvânt de pe Wikipedia – mai multe aici.

Daniel David precizase, tot luni, pentru Edupedu.ro, că, în cadrul UBB, verificările au început săptămâna trecută, în urma unei solicitări a coordonatorului de doctorat, Adrian Ivan. “Aceasta fiind o situație problematică, de interes public, am cerut să fie tratată cu celeritate. Mă aștept ca săptămâna aceasta să fie încheiată” verificarea, termenul neputând fi unul de doar câteva zile, deoarece evaluările nu pot fi făcute așa rapid, “dar nici nu trebuie să fie o prelungire nerezonabilă, mai ales acum, când este o situație de interes public”, a spus rectorul citat.

El a explicat că verificările sunt făcute conform procedurilor puse la punct în UBB în urma ordinului de acum un an al fostului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, ca universitățile să verifice toate tezele de doctorat din perioada 1990-2016. De ce se aplică și în cazul tezei lui Lucian Bode, care e mai recentă (2018)? “Generalizăm procedura stabilită pentru perioada 1990-2016, așa încât să fie valabilă în orice situație sau când cineva solicită verificarea unei teze. Noi vom face aceste analize și pentru tezele apărute după 2016, dacă sunt astfel de solicitări”, a spus reprezentantul universității. 

Pe de altă parte, Comisia de Etică este cea care, în mod normal, are ca atribuții analiza și soluționarea plângerilor privind abaterile de la etica universitară și inclusiv strategia UBB de combatere a plagiatului spune că “În ceea ce privește plagiatul, Comisia de etică are competența de a investiga și sancționa această abatere de la etica cercetării”. Președintele comisiei de etică a UBB, Dacian Dragoș, a spus pentru Edupedu.ro că doar faza verificărilor inițiale nu implică această comisie. “Oricine poate să facă o sesizare referitoare la un plagiat, sesizare care poate să fie analizată de comisia de etică, indiferent că este rezultatul unei proceduri de verificare ca urmare a ordinului de ministru (privind verificarea tezelor de doctorat din perioada 1990-2016 – n. red.) sau ca urmare a verificărilor proprii ale cuiva”. 

Citește și:
Teza de doctorat a ministrului Bode: experții Universității Babeș-Bolyai sunt așteptați să se pronunțe săptămâna aceasta dacă demnitarul a plagiat sau nu, în urma unor verificări lansate deja – rectorul UBB Daniel David
USR susține că ministrul Lucian Bode a copiat de pe Wikipedia în teza de doctorat
Un fragment din teza de doctorat a ministrului de interne Lucian Bode a fost transcris de mână de voluntari USR, pentru că lucrarea nu există în format fizic și nu poate fi consultată decât pe un calculator fără acces la internet, la Biblioteca Națională / Teza are 220 de pagini, iar bibliografia conține 40 de cărți care sunt în limba engleză, două în franceză, una în italiană
Emilia Șercan: Nu voi accepta să verific teza de doctorat transcrisă de membrii USR, în cazul ministrului Bode, e o acțiune politică / Dacă voi decide să verific teza lui dr. Bode o voi face de una singură
16 septembrie 2021 – OFICIAL Ordinul care prevede verificarea tezelor de doctorat de către universități a intrat în vigoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consultările publice pe tema calendarului școlar 2023-2024 au fost „de formă”, semnalează Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România (FePAL): Ministerul Educației nu a acceptat niciunul dintre amendamentele importante

Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România (FePAL) atrage atenția că „Ministerul Educației nu a acceptat niciunul dintre amendamentele importante și care vizau interesul suprem al elevului” și consultările publice…
Vezi articolul