Universitatea Babeș-Bolyai, după discuții cu manifestanții pro-Palestina: toate colaborările în vigoare, cu companii sau alte instituții, vor fi făcute publice / În absența unor sancțiuni ale statului român sau ale Comisiei Europene, măsurile unilaterale ar situa UBB în afara cadrului legal

Foto: Edupedu.ro

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță, într-o poziție transmisă după discuții avute luni cu un grup de manifestanți pro-Palestina, că va susține facilități pentru cadrele academice și studenții cu statut de refugiat în România. În același mesaj, transmis la câteva zile după ce manifestația a început în zone ce aparțin UBB, universitatea spune că va face publice toate colaborările în vigoare pe care le are cu diverse companii sau cu alte instituții, menționând însă că, pentru alți pași, există limite legale.

Potrivit punctului de vedere al UBB după discuțiile de luni, „toate parteneriatele strategice ale UBB sunt anunțate public și pot fi regăsite pe siteul propriu, în istoricul comunicatelor și informărilor UBB. Este adevărat că UBB are o mulțime de alte colaborări cu companii sau alte instituții academice sau neacademice, unele stabilite direct la nivelul celor 22 de facultăți (sau chiar la nivelul unor departamente). Toate colaborările de acest tip aflate în vigoare vor fi sintetizate în următoarele două săptămâni și făcute publice pe site-ul UBB.” 

Pe de altă parte, universitatea precizează, în răspuns la o solicitare a protestatarilor privind întreruperea unor colaborări:

Iar în privința sprijinului pentru cadre academice și pentru studenți cu statut de refugiat, UBB spune că îi va susține pe aceștia „în limita legii și a posibilităților proprii și/sau puse la dipoziție de autorități”, precum și că „susține eventuale demersuri derulate pe lângă autoritățile competente în vederea identificării unor facilități ce pot fi reglementate (ex. locuri bugetate în universități etc.)”.

Discuțiile au avut loc la câteva zile după ce, vineri după-amiază, studenți de la UBB și Universitatea Tehnică din Cluj au ocupat curtea Facultății de Sociologie și Asistență Socială a UBB, într-o manifestație pro-Palestina. Potrivit Digi24, care citează News.ro, revendicările manifestanților includ o „dezinvestire imediată față de orice entitate implicată în sau care profită de pe urma genocidului în desfășurare în Fâșia Gaza. Participanții au cerut universităților să înceteze imediat colaborarea cu mai multe companii, potrivit sursei citate.

Manifestația de la Cluj a început după o alta, similară, declanșată la Universitatea din București la începutul săptămânii trecute.

Citește și:
Mai mulți tineri participă la un protest pro-Palestina pe un spațiu al Universității din București / Instituția spune că „nu poate fi implicată politic” și că are 2 studenți din Palestina, niciunul din Israel
Exit mobile version