Uniunea Elevilor Reprezentanți și Federația Părinților FEPAL solicită Ministerului Educației să retragă proiectele de ordine pentru Evaluarea Națională și BAC 2025, pentru că nu ar avea temei legal

20.615 vizualizări
Foto: © Diego Vito Cervo | Dreamstime.com

Cele două organizații susțin că, în cele două documente puse în dezbatere de Ministerul Educației, examenele pentru absolvenții de gimnaziu și absolvenții de liceu „nu au temei legal”.

Mai exact, trimiterile la legea educației 198/2023 din preambulul celor două documente fac referire la examenele în formatul prevăzut de noua lege a educației, care se aplică pentru elevii din clasa a VIII-a abia din 2027 și pentru cei de liceu – abia la examenul de Bac din 2029, conform sursei citate.

Conform Legii Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, cadrul legal pentru organizarea acestor examene în forma propusă nu este încă în vigoare. Art. 248 alin. (4) din lege stipulează clar că «Admiterea la liceu și evaluarea națională organizată la finalul clasei a VIII-a se vor desfășura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu generația de elevi înscriși în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024». Prin urmare, evaluarea națională nu are temei legal până în anul școlar 2027-2028.

În ceea ce privește examenul de Bacalaureat, art. 248 alin. (5) din aceeași lege prevede că «Examenul de bacalaureat se va desfășura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu generația de elevi înscriși în clasa a IX-a în anul școlar 2025-2026». Acest lucru înseamnă că Bacalaureatul reglementat de noile norme nu poate avea loc înainte de anul școlar 2028-2029.

În ciuda acestor prevederi clare, Ministerul Educației propune organizarea acestor examene fără o bază legală validă. Această acțiune nu doar că încalcă legislația în vigoare, dar creează și o stare de confuzie în rândul elevilor, părinților și cadrelor didactice”, se arată în comunicatul UER și FEPAL.

Cele două organizații mai precizează că solicită Ministerului Educației „retragerea imediată a proiectelor de ordin nelegale pentru organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale 2024-2025 și a Bacalaureatului 2025”. „Ministerul Educației are datoria să respecte cu strictețe prevederile legale și să evite adoptarea unor măsuri care nu sunt fundamentate pe un cadru juridic solid”, conform sursei citate.

DOCUMENT DESCARCĂ Comunicatul integral UER și FEPAL:

Foto: © Diego Vito Cervo | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


4 comments
  1. Ar mai fi o mica problema.
    Proiectul de ordin privind Evaluarea Nationala invoca si prevederile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind
    aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ. Ori acest ordin viza masuri tranzitorii privitoare strict la punerea in aplicare a legii 1/2011. Odata pusa in aplicare acea lege, ordinul isi pierdea justificarea. In plus, legea 1/2011 a fost aprogata prin noua lege a educatiei, 198/2023. Deci ce valoare juridica mai are acel ordin 3.753 / 2011 ?

  2. Cititi in Legea 198/2023, art. 250 pct 1, alin. a). E greu cu cititul unei legi, mai repede dai comunicate de presa.

    1. Domnule Gica, partial aveti dreptate, dar doar partial. Articolul cu pricina introduce o exceptie in privinta abrogarii legii 1/2011. Este vorba de dispozitiile art. 361 alin (3) literele b)-d) . Doar pana aici aveti dreptate si doar aparent, caci conform pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1032 din 23 decembrie 2019, termenul pentru desfășurarea evaluării naționale organizate la finalul clasei a VIII-a, prevăzut la lit. b), alin. (3) al art. 361 din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la absolvirea clasei a VIII-a de către generația de elevi care începe clasa a V-a în anul școlar 2020-2021.
      In plus, conform pct. 1 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 13 din 15 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 226 din 20 martie 2023, termenul prevăzut la art. 361 alin. (3) lit. b) pentru desfășurarea evaluării naționale organizate la finalul clasei a VIII-a se prorogă până la absolvirea clasei a VIII-a de către generația de elevi care începe clasa a V-a în anul școlar 2023-2024.

      Situatia este oarecum asemanatoare si pentru bacalaureat.

      Faceti o socoteala si vedeti de cand se pot aplica prevederile respective. E un vid legislativ. De aici si improvizatia celor din Minister.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicatele profesorilor cer ministrului Educației ca aplicația de salarizare a angajaților din Învățământ să fie modificată, pentru ca indemnizația de hrană să fie luată în calculul indemnizației de concediu de odihnă

Sindicatele profesorilor solicită ministrului Educației ca aplicația de salarizare a angajaților din Învățământ să fie modificată pentru ca indemnizația de hrană să fie luată în calculul indemnizației de concediu de…
Vezi articolul