UNICEF și Centrul pentru Jurnalism Independent anunță un parteneriat pentru educația media a copiilor și adolescenților din România

224 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
UNICEF și Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) au încheiat un parteneriat prin care să ofere educație pentru copii și adolescenți. Potrivit unui comunicat de presă, demersul e parte a programului de educație media al CJI, “care abordează o formă de educație esențială și urgentă pentru tineri, mai ales în contextul pandemiei de COVID-19, când informațiile falsificate și dezinformarea au atins cote alarmante”.

În cadrul parteneriatului, UNICEF sprijină CJI în dezvoltarea unui model de creștere a competențelor de educație media ale elevilor și ale profesorilor prin module de instruire dedicate și materiale de învățare și predare create special pentru acest program. “Educația media este esențială pentru reducerea dezinformării în creștere, care amenință progresele câștigate cu greu de societate”, arată comunicatul. 

CJI e sprijinit și în dezvoltarea unui modul de includere a elementelor de educație media în formarea inițială a viitorilor profesori, studenți în programul de masterat „Didactici ale disciplinelor filologice” la Facultatea de Litere, Universitatea din București.

Din comunicat:

  • Printre componentele parteneriatului se numără și organizarea unei activități didactice de educație media pentru elevi și profesori, pe modelul World’s Largest Lesson, implementat cu succes de UNICEF în ultimii ani, cu zeci de mii de elevi și mii de profesori beneficiari. Zeci de mii de copii și tinerii din România vor înțelege, prin organizarea acestei activități, importanța informării corecte și felul în care pot să interacționeze critic și responsabil cu media, creând o imunitate parțială la efectele dezinformării.
  • În perioada următoare, CJI și UNICEF vor desfășura activități de instruire în zona educației media a membrilor Consiliului Național al Elevilor și a celor din Boardul Copiilor din România – grup informal constituit la inițiativa UNICEF. Tinerii formați vor disemina informații despre educația media către colegii lor.
  • În mai 2021, CJI, cu sprijinul Romanian-American Foundation și UNICEF, va organiza o conferință națională de educație media, destinată profesorilor, elevilor, precum și altor actori din societatea civilă. Evenimentul urmărește creșterea nivelului de informare cu privire la rolul educației media în stimularea participării civice a copiilor și tinerilor, dar și creșterea nivelului de conștientizare asupra modelelor de bună practică în educație media la nivel național și internațional, care pot fi aplicate în contexte educaționale formale și non-formale.
  • În cadrul aceluiași parteneriat, CJI și UNICEF vor organiza sesiuni de discuție privind evoluția educației media cu inspectorii școlari pentru limba și literatura română.
Citește și:
Nivelul și calitatea educației trag în jos capacitatea românilor de a rezista la dezinformare / România, spre coada clasamentului european de media literacy – studiu
Un proiect de educație media pentru liceeni va fi lansat în sistem pilot, cu un modul “extracurricular”, de Ministerul Educației, deși chiar autoritatea afirmă că dezinformarea e deja “parte dominantă a vieții de zi cu zi”

Photo 36615828 © Monkey Business ImagesDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

CNSU: Toate școlile dintr-un județ trec în online, dacă se ocupă 75% din paturile de spital destinate COVID-19 din județul respectiv, potrivit noilor scenarii care intră în vigoare de luni / Rata de vaccinare a profesorilor a fost eliminată

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis în această seară să schimbe criteriile de la care școlile trec în sistem online. Acest lucru va depinde de rata de ocupare…
Vezi articolul

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării despre curriculum la decizia elevului din oferta școlii: Noi avem toată încrederea în profesori și manageri că pot alege strategia potrivită în funcție de resurse ca să propună discipline care să atragă elevii

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Bogdan Cristescu, a spus că Ministerul are „toată încrederea în colegii profesori și manageri că pot alege strategia potrivită în funcție de resurse ca…
Vezi articolul

Ședință la Ministerul Educației astăzi, la ora 14, pe tema violenței în școli. Cristache, liderul Federației părinților: Sancțiuni, inclusiv prin destituirea din funcție, pentru directorii care nu raportează incidentele minore, ajungându-se la situații grave de violență

Astăzi, la ora 14, va avea loc o ședință la Ministerul Educației și vor participa Ligia Deca, reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, cei ai Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți…
Vezi articolul