Ungaria va interzice telefoanele mobile în școli, de la 1 septembrie. Elevii trebuie să le predea profesorilor la intrare și le recuperează la finalul cursurilor

1.089 de vizualizări
examen
Foto: Freepik.com
Ungaria va interzice începând cu 1 septembrie folosirea telefoanelor mobile şi a celorlalte dispozitive cu acces la internet de către elevii din şcolile primare şi secundare, cu unele excepţii, relatează vineri agenţia EFE, conform Agerpres.

Telefoanele mobile şi celelalte dispozitive cu acces la internet trebuie predate profesorilor la intrarea în centrele de învăţământ, urmând să fie restituite elevilor la sfârşitul orelor, se arată într-un ordin publicat joi seară şi care stabileşte că telefoanele mobile şi celelalte dispozitive cu acces la internet, precum şi aparatele pentru realizarea de înregistrări audio-video, sunt „obiecte cu utilizare restricţionată”.

  • Excepţiile trebuie să fie justificate şi acceptate de către directorii sau profesorii şcolilor, conform sursei citate.

De asemenea, profesorii vor trebui să controleze dacă elevii aduc în clasă obiecte interzise şi să le preia până la sfârşitul orelor, criticii acestei interdicţii susţinând astfel că profesorii ar fi transformaţi în „jandarmi”.

Ordinul din Ungaria a fost criticat şi de Sindicatul Democrat al Profesorilor (PDSZ), care estimează că nu a fost redactat luând în considerare „niciuna dintre preocupările sau obiecţiile raţionale şi legitime” ale organizaţiilor sindicale, mai scrie Agerpres.

Totuşi, unii comentatori subliniază că limitarea utilizării telefoanelor mobile în şcoli este bine văzută de părinţi şi inclusiv de profesori, dar consideră totodată că în instituţiile de învăţământ ar trebui să se predea utilizarea corectă a acestor dispozitive.

Citește și:
Telefoanele mobile vor fi interzise în timpul orelor „cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic” – prevederi finale în Statutul Elevului și ROFUIP, trimise la Monitorul Oficial
Interzicerea telefoanelor mobile la școală e aplicată adesea ineficient și îi poate face pe elevi să le folosească mai intens acasă / Întărirea competențelor digitale pentru profesori și elevi – soluția propusă pe baza datelor PISA 2022, care spun că telefonul la școală, folosit moderat, aduce și beneficii – raport OCDE
Folosirea dispozitivelor digitale în școli, pentru cel mult o oră în scop de destindere sau până în trei ore în scop de învățare, poate întări performanța elevilor la matematică. Apoi, performanța scade – analiză pe baza rezultatelor PISA 2022 / România – în topul utilizării instrumentelor digitale la școală
VIDEO Fără telefoane în școli, propune ministrul francez al educației. Nicole Belloubet: Sunt mulți elevi care se uită în pauză, se filmează, iar asta creează perturbări sau distrageri. În timpul școlii, să existe o adevărată pauză de la digital
Telefoanele mobile și tabletele să nu fie folosite în școlile din Italia, nici în scopuri didactice, vrea ministrul Educației. Giuseppe Valditara anunță că va trimite reguli profesorilor și părinților
Telefoanele mobile, interzise în școlile din Anglia pentru elevi, inclusiv în pauze, anunță Guvernul britanic. Ministrul Educației: Școlile sunt locuri în care copiii trebuie să învețe, iar telefoanele sunt o distragere nedorită
Guvernul de la Madrid vrea să interzică telefoanele mobile în școlile și liceele din Spania
Noua Zeelandă: Premierul conservator Christopher Luxon a anunţat interzicerea telefoanelor mobile în şcoli
Telefoanele mobile vor fi interzise în clasele din școlile din Olanda, începând de anul viitor

2 comments
  1. Nu numai Ungaria.
    Si Italia si Spania si Franța si poate si altele.

    Doar la noi e doar pe hârtie.
    O găselniță juridică tipic românească.

  2. Acum ai noștri se vor pune împotrivă (că nu-s ungurii singurii care fac asta) pentru că în prezent Orban e câh. Cei din Coreea de Sud, care fac așa de zeci de ani, n-au sensibilități de-astea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara reclamată la Inspectorat pentru că a folosit cuvântul “foot” la ora de engleză: De ce nu ne lăsați să ne facem meseria?

Oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj susţin că instituţia nu a fost sesizată oficial în cazul profesoarei care a predat la lecția de engleză despre ”Human Body” și cuvântul ”foot”. Totuși, reprezentanții Inspectoratului Şcolar Judeţean…
Vezi articolul

”Ne-au spus că vrem transport gratuit ca să mergem la plajă. Și din alocația forfetară să punem bani de benzină sau să închiriem un autobuz”, susține lidera elevilor din Constanța/ Secretar de stat: ”Dacă statul îi plătește naveta și nu o condiționează de școală merge la păcănele, ce-i așa complicat?”

Mai multe asociații de elevi din țară cer retragerea proiectului de OUG cu privire la transportul elevilor, pus în consultare publică de Ministerul Educației, argumentând că alocația forfetară pentru transport…
Vezi articolul

Guvernul a aprobat proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul, inclusiv în Învățământ și Cercetare. Turcan: 35.000 de persoane în România cumulează pensia cu salariul / Activitatea se poate prelungi până la 70 de ani

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul și prevede prelungirea activității până la 70 de ani a fost aprobat în prima lectură din ședința de Guvern de miercuri,…
Vezi articolul

Ministra Educației din Franța, eliberată din funcție de președintele Macron după scandalul cu alegerea de a-și duce copiii la o școală privată. Noua ministră este Nicole Belloubet, profesoară de universitate și fostă șefă a Justiției

Ministra Educației din Franța, Amélie Oudéa-Castéra, a fost eliberată din funcție de președintele Macron, după scandalul cu alegerea de a-și duce copiii la o școală privată, potrivit france24.com. Noul ministru…
Vezi articolul