Ungaria: Guvernul Orban încearcă să ia sub control cercetarea academică

519 vizualizări
Ungaria / Foto: Pexels.com
Guvernul ungar a înaintat Parlamentului un proiect de lege controversat prin care încearcă să preia controlul asupra rețelei de cercetare din cadrul Academiei Ungare de Științe (MTA), transmite miercuri dpa, citată de Agerpres.

Proiectul de lege ar urma să intre în vigoare în septembrie și prevede trecerea la guvern a controlului financiar asupra institutelor de cercetare din cadrul MTA. Ministrul ungar pentru inovație, Laszlo Palkovics, este cel care a înaintat proiectul, motivându-l în felul următor: modificările ar urma să realizeze “o alocare a resurselor pe bază de rezultate” şi să crească competitivitatea.

Ministrul Palkovics a depus proiectul, în ciuda criticilor masive ale Academiei Ungare de Științe și a protestelor publice, relatează agenția de presă citată.

Criticii avertizează că prim-ministrul tot mai autocratic Viktor Orban încearcă, de fapt, să elimine independența comunității științifice și să obțină o pârghie pentru a reduce la tăcere opiniile contrare, scrie Agerpres

Academia Ungară de Științe a semnalat că “modificările legislative permit, în mod efectiv, controlul politic şi guvernamental total asupra rețelei de cercetare”; proiectul “pune în pericol potențial independența cercetării științifice”, a mai spus forul științific ungar.

“Institutele ar trebui să rămână în subordinea Academiei, aceasta fiind în interesul ştiinței, al inovației şi, în cele din urmă, al Ungariei ca întreg’, a susținut Academia.

Mii de oameni au protestat la Budapesta în urmă cu două săptămâni împotriva planului guvernului, relatează Agerpres.

Amintim că premierul Viktor Orban a atras critici internaționale când a obligat Universitatea Central Europeană (CEU), acreditată în SUA, să părăsească Budapesta şi Ungaria, anul trecut.

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației din Marea Britanie le cere profesorilor retrași din activitate să se întoarcă în clase pentru a-i suplini pe colegii absenți din cauza creșterii cazurilor de infectare cu varianta Omicron a Covid-19

În Marea Britanie, profesorii retrași din activitate (out-of-work) sunt chemați în școli pentru a-și putea înlocui colegii dacă va fi lipsă de personal didactic, pe fondul răspândirii variantei Omicron în…
Vezi articolul

BREAKING De fapt sunt doar 21 de școli cu risc seismic I în toată România, anunță Guvernul, care spunea săptămâna trecută că sunt 118 clădiri / Justificarea – unele au urmat programe de consolidare, iar altele sunt, în prezent, în conservare, nefiind folosite

“Doar 21 de clădiri în care se desfășoară activități școlare în prezent se află în risc seismic 1”, anunță un comunicat de presă al Guvernului, emis după prima reuniune a…
Vezi articolul