Unele țări și regiuni europene închid temporar școlile. Caz aparte în Cehia, țară care raportează multe infectări în rândul elevilor și profesorilor / Alte zone – îngrijorate de elevii mari și studenții care merg la petreceri și cluburi de noapte

1.823 de vizualizări
Inchidere scoli pe fondul crizei sanitare. Tot mai multe tari si regiuni europene au decis sa opreasca accesul elevilor in scoli.
Foto: Edupedu.ro
Unele țări și regiuni din Europa au început să închidă, temporar, școlile din cauza pandemiei de Covid-19 sau să asocieze mediul școlar cu noul val epidemic, contrar curentului produs după ce, în primele săptămâni de la începutul noului an școlar, s-a constatat că unitățile de învățământ nu se numără printre sursele majore de infectare. Motivele deciziilor de închidere sunt diverse – de la transmisia în cluburi și alte medii frecventate de elevii din clase mari și studenți, până la situații aparte, precum cea din Cehia, unde numărul de cazuri de Covid-19 în școli este foarte mare.

În Spania, țară unde un studiu pe primele săptămâni de școală a constatat că redeschiderea nu a dus la o creștere a numărului de cazuri în rândul elevilor, autoritățile medicale privesc, totuși, spre școală pentru a găsi posibile lămuriri pentru creșterea masivă a numărului de cazuri. Este vorba, mai precis, despre elevii mai mari și studenți.

El Pais l-a citat, joi, pe Pere Godoy, președintele Societății Spaniole de Epidemiologie, potrivit căruia “revenirea la clasă este necesară și multe măsuri de prevenire a infectărilor au funcționat. Dar aceste cifre (privind situația epidemiologică din țară – n.red.) arată că lucrurile trebuie să se schimbe, mai ales printre elevii mai mari. Trebuie să revizuim modul cum elevii vin și pleacă din aceste centre, cum folosesc spațiile comune și alte activități cu risc ridicat de îmbolnăvire”.

Aceeași sursă îl citează și pe Lopez Acuna, fost reprezentant al Organizaíei Mondiale a Sănătății, potrivit căruia “ținând cont că sunt aplicate măsuri de prevenție, problema nu este că școala ar fi un loc de contaminare. Problema este contextul, dinamica socială din jurul acestor centre” – anume petrecerile, cluburile și barurile frecventate de elevii mai mari și studenți, medii în care virusul se poate transmite foarte ușor. Aceasta tendință este pusă de El Pais în legătură cu decizia guvernului catalan de a închide toate barurile și restaurantele din regiune, pentru două săptămâni.

Cazul ceh

Dacă autoritățile din diverse state europene au insistat că nu au simțit o răspândire semnificativă în școli, alta este situația în Republica Cehă, țară confruntată de asemenea cu un val masiv de cazuri Covid-19. Aici, autoritățile au încercat să țină școlile deschise cât mai mult, dar miercuri au fost nevoite să le închidă, după cum relatează Associated Press. “Cer iertare directorilor de școală. Cer iertare părinților, pentru nesiguranța permanentă. Dar este necesar să o facem și să o facem rapid”, este citat ministrul Educației de la Praga. Dar care e situația în această țară, de s-a ajuns la această decizie?

Republica Cehă a ajuns la cea mai mare incidență din toată Europa – 521 de cazuri la 100.000 de locuitori pe parcursul a 14 zile, conform sursei citate. Iar aici școlile au fost afectate în mod aparte, conform declarațiilor oficiale: din septembrie, numărul cadrelor didactice și a altor angajați școlari infectați a ajuns la 4.500, iar elevii reprezintă 16% din totalul infecțiilor, mai mult decât orice altă categorie.

Închideri temporare în alte regiuni și orașe ale Europei

Potrivit aceleiași surse, închiderea școlilor a fost decisă și în Irlanda de Nord, pentru două săptămâni, împreună cu închiderea barurilor și restaurantelor.

Un caz ce a produs scandal, mai arată AP, este cel al regiunii spaniole Granada, unde universitățile au fost obligate să treacă toate activitățile online, dar au lăsat neatinse barurile deschise noaptea.

La Moscova, mai scrie agenția citată, oficialitățile locale au extins vacanța școlară actuală cu o săptămână, iar elevii din clasele 6-11 trebuie să învețe online timp de două săptămâni, primarul Serghei Sbianin afirmând că elevii din clasele superioare reprezintă două treimi din totalul numărul de infectări în rândul copiilor.

Între timp, The Guardian semnalează, vineri, că autoritățile din regiunea italiană Campania au decis să țină școlile închise două săptămâni, până la finalul lui octombrie.

Citește și: Țările europene unde explodează cazurile de Covid-19 impun restricții dure, dar fac eforturi să țină școlile deschise. Educația ca prioritate în criza corona


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Campionatul Național de Securitate Cibernetică 2024. Primii 40 de participanți au trecut în etapa finală de la București, desfășurată în aceleași zile cu Olimpiada pentru elevii de liceu – regulile de concurs

Primii 40 de participanți la ediția 2024 a Campionatul Național de Securitate Cibernetică (RoCSC) au trecut în etapa finală a competiției, potrivit rezultatelor centralizate de organizatori. Aproape 400 de elevi…
Vezi articolul