Trei clase primare de elevi de la Școala Gimnazială ce aparține de Liceul Teoretic Azuga (LTA) vor începe acest an școlar în clădirea Primăriei: O clasă a fost repartizată în biroul primarului, una în sala de Consiliu și alta în sala Registraturii. Elevii de gimnaziu au fost relocați în pensiuni ale profesorilor aflate tot în Azuga, iar liceenii vor face naveta în Bușteni cu autocare ale primăriei, explică primarul orașului Azuga, George Ciprian Barbu, într-un interviu pentru Edupedu.ro. Liceul Teoretic Azuga și Școala Gimnazială sunt în reabilitare. “Situația aceasta va dura, conform graficului de lucru al constructorului, până în octombrie, când școala va putea reprimi clasele primare dimineața, gimnaziale și de liceu după-amiaza, cu excepția a trei clase care vor continua să fie găzduite la Primăria Azuga”, a spus edilul orașului Azuga.
- Elevii din 600 de școli vor fi relocați, anunță Ligia Deca, după ce la sfârșitul săptămânii trecute erau 190 de astfel de unități de învățământ, conform ministrei. Numărul lor s-a triplat în doar câteva zile.
În jur de 450 de elevi ai Școlii Gimnaziale și Liceului Teoretic Azuga vor începe anul școlar din 11 septembrie în trei locuri diferite: în clădirea Primăriei, la pensiunile ce aparțin unor profesori, la Ocolul Silvic și la Liceul Kalinderu din Bușteni, spune pentru Edupedu.ro primarul orașului Azuga, Ciprian George Barbu. “S-a ajuns la această soluție pentru că lucrările de reabilitare nu sunt finalizate. O parte ar trebui să fie gata în octombrie”, spune primarul.
Liceul Teoretic Azuga are și clase primare și gimnaziu, iar elevii din aceste clase învățau într-o clădire separată. Toate sunt încă în reabilitare. De aceea, trei clase primare vor învăța în Primărie: o clasă de 15-21 de elevi, chiar în biroul Primarului, alte două clase în sala de Consiliu și sala Registraturii.
“Sala de Consiliu este la un demisol. La parter, cum se intră imediat în primărie vor fi două spații cu intrare separată, iar pauzele le pot face cu acces pe scări. Au o curte interioară ce o să le-o punem la dispoziție, dacă vor să iasă puțin la aer. Un părculeț pe vizavi de primărie, dar bineînțeles însoțiți de doamna educatoare. Nu va afecta în niciun fel activitatea primăriei, am amenajat în așa fel încât să nu se intersecteze, poate doar dimineața la ora 8 când vin copiii la ore. Cum intri în clădirea Primăriei, în dreapta vor fi clasele amenajate, registratura, în stânga, adică nu se vor intersecta”, spune edilul orașului Azuga.
O parte dintre elevi vor învăța la Ocolul Silvic, iar restul, cei mai mari, la două pensiuni care aparțin unor profesori, și care le folosesc de obicei pentru tabere: “Elevii de la clasele V-XII vor învăța la liceul Kalinderu din Bușteni, avem 3 autocare cu care vor fi transportați 168 de elevi, care vor învăța tot dimineața”.
Între Azuga și Bușteni este o distanță de 6.7 km ce poate fi parcursă în 10-15 minute cu mașina.
Alte clase de elevi vor învăța în niște spații în care se organizează tabere, să le spunem pensiuni, ale unor profesori de sport și ne-au pus la dispoziție ce aveau și ei acolo. O sală într-un loc, și două, în celălalt loc. Sunt într-adevăr niște localuri unde ei își organizează tabere de copii și de vară și de iarnă. Nu se suprapun. În perioada asta de extra sezon e închis acolo. Deci ele sunt închise în perioada aceasta și putem folosi. Nestingheriți. Adică nu-i deranjează absolut nimeni”, explică edilul. El a spus că Primăria nu plătește pentru aceste spații. “Profesorii ni le-au pus la dispoziție”.
Când au început lucrările / Primarul dă vina pe birocrație și avizele care durează prea mult: “Sunt dulapuri întregi de acte”
Primarul orașului Azuga, Ciprian George Barbu se plânge de prea multă birocrație și spune că lucrările au încep oricum foarte târziu, acum un an, la 4 ani de când a depus proiectul. “Ne confruntăm cu legislație, cu un egoism instituțional. Parcă nu ești stat cu stat, parcă nu mergem cu toții în aceeași direcție. Eu am depus proiectul în 2018. Am obținut finanțarea la 1 an și aproape jumătate. După toate evaluările în acte și în teren am semnat contractul de finanțare. De acolo intri deja pe procedură legală licitații, proiecte, avizare, autorizație. Nu e posibil să te apuci de lucru în 2022, la 4 ani.
Da, avem probleme, stau câte 6-8 luni de zile după câte un aviz. Lucrăm de un an de zile la consolidare. Eu am primit și aviz negativ de la Ministerul Educației pentru renovare. Știm foarte bine că nu lucrăm când vrem noi și n-avem banii la dispoziție când vrem noi, administrațiile publice locale. Ai o lună de zile într-un exercițiu financiar să depui aceste proiecte și eu le-am depus pe toate odată. Nu e doar cazul orașului nostru, este cazul multor orașe din țară și sunt situații cu care ne confruntăm, ne luptăm să le ducem la bun sfârșit. Mai mult decât atât, de când am depus studiul de fezabilitate, în 2018-2019, a venit cu modificări legislative de consolidare a acestor clădiri. Adică a trebuit să modificăm proiectul tehnic, să aducem consolidare de la sub fundație până la acoperiș, ceea ce ne-a și scos din contractul de finanțare în cheltuieli neeligibile și cofinanțare, de multe ori chiar mai mult de decât finanțarea le ducem. Am reușit să asigur finanțarea”.
La școala gimnazială s-a mai făcut o renovare în urmă cu 21 de ani:
“La școala generală au făcut în 2002 o spoială de renovare. Iar când am dat acoperișul jos, pur și simplu în partea de sus au căzut zidurile. N-aveam un plan drept să pot pune acoperișul. Sunt dispoziții de șantier urmate conform legii, pentru că nu poți să cheltui un leu dacă pe mai departe n-ai aprobarea ADR-ului, organismul intermediar de finanțare, n-ai acordul ministerului. Sunt dulapuri întregi de acte”.
Primele lucrări, cele de la școală ar trebui să fie gata în al doilea modul, în luna octombrie, promite constructorul.
“În 3-4 săptămâni o să avem interiorul gata, să putem folosi localul școlii. Da, am adus fonduri europene pentru renovarea tuturor localurilor de învățământ. Grădinița este gata de la zero. Acum va fi gata într-o lună de zile și școala generală. Clasele primare le vom muta apoi de dimineață în clădirea nouă și vom aduce și de la Bușteni clasele V-XII, în schimbul doi, iar la primărie vor rămâne acele trei clase amenajate. Acestea vor rămâne permanent până la deschiderea liceului”, spune edilul.
Abia în primăvară ar fi gata lucrările la liceul, pentru că pe măsură ce se lucrează se descoperă probleme neluate în calcul.
“Liceul a fost decopertat, avem contract cu constructor cam la opt luni de zile, cam o lună și un pic s-a dus deja. Noi speram până în primăvară, dar acum după ce am dat și acoperișul jos, trebuie schimbat tot, pentru că este putred. Normal, în proiectul inițial nu aveam așa ceva. Așteptăm nota de constatare a proiectantului. Mai mult ca sigur, din ce am văzut că e putred, trebuie schimbat întreg acoperișul. Eu zic că acolo în primăvară ar fi gata”, spune primarul.
“Orarul nu va fi afectat deloc, nu se vor scurta orele sau pauzele”, promite directoarea Liceului Teoretic Azuga, într-o scurtă declarație pentru Edupedu.ro.
2 comments
Ce stie ciocănitoare verde(ghionoaia) situatia tuturor profesorilor din oras.
Du-te in pădure si dă cu capul de copaci!
in pensiunile unor profesori :)))) nu mă pot abține, este mult prea amuzant. deci să aibă profesorii pensiuni e așa, o normalitate :)))
că doar și Iohannis are 6 case :)))
Și profesoara aia din Azuga care lăsase corijenți 12 elevi, o făcuse pentru că elevii erau răi și leneși, ea alerga după ei prin casa cu știința, dar ăștia se fereau…De-aia i-a lăsat. nu că nu ar fi vrut elevii să facă meditație cu ea și să își mai ridice și femeia un etaj la pensiune :))