Un robot mobil care se “plimbă” printre roțile vehiculelor, pentru a verifica starea anvelopelor, a fost premiat la o competiție internațională

123 de vizualizări
Foto: Captură AtosITChallenge.net
Un robot mobil care se “plimbă” printre roțile vehiculelor, pentru a verifica starea anvelopelor, a fost premiat la o competiție internațională, potrivit unui comunicat transmis de Universitatea Politehnica din București. Proiectul „Tire2Tire”, propus de Politehnica din București, a câștigat locul I în cadrul competiției internaționale „Atos IT Challenge”.

Acest dispozitiv îi ajută pe șoferii de camioane să verifice și să monitorizeze automat starea anvelopelor. Astfel, se reduce cantitatea de combustibil fosil utilizată și sunt minimalizate emisiile de carbon ale vehiculelor, potrivit comunicatului. Prototipul propus de echipa română a pornit sub forma unei camere de adâncime montată în pământ peste care treceau mașinile. După luni de dezvoltare, dispozitivul a devenit un robot mobil capabil să se plimbe printre roțile vehiculelor și să scaneze cu ajutorul unei serii de senzori și lasere fiecare roată întâlnită, după cum este precizat în comunicat.

Echipa Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul UPB a primit ca premiu o finanțare de 10.000 de euro pentru a-și dezvolta în continuare start-up-ul. Echipa a atras și primul client din zona industrială, alături de care realizează o versiune pentru utilizarea în cadrul parcurilor auto de transport cu camioane. 

Echipa a fost formată din:

  • studenții: Teodora Moraru, Ionuț-Gabriel Oțelea și Tania Bacale.
  • mentorii: conf. univ. Daniel Rosner și conf. univ. Iuliu Vasilescu (cărora li s-au alăturat cu 6 luni în urmă și Robert Lică, Cristian Pătru)

Potrivit comunicatului, s-au înscris peste 144 de echipe, dintre care 14 au prezentat prototipurile lor tehnice în fața juriului de experți din compania Atos, iar 3 echipe au fost selectate în marea finală. Pe locurile II și III în clasamentul finalei s-au clasat echipele: Fh Südwestfahlen, Germania și Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Franța. Competiția s-a derulat în format exclusiv on-line, în perioada noiembrie 2020 – iulie 2021.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pentru 2023, costul standard per elev crește cu 7% față de anul acesta, echivalentul creșterii salariilor angajaților din Educație, potrivit unor proiecte de hotărâre de Guvern. O noutate este finanțarea școlilor și grădinițelor autorizate, înființate de universități

Valoarea costului standard per antepreşcolar/ preşcolar/ elev ce vizează cheltuielile pentru salariile angajaților din Învățământ, în anul 2023, este de 6.834 lei, potrivit unor proiecte de Hotărâre de Guvern puse în…
Vezi articolul

Consilierul prezidențial Ligia Deca: “platforma educațională ucraineană a făcut lucruri minunate” pentru elevii refugiați, dar “din nefericire înseamnă și că mulți dintre copiii ucraineni care sunt în România nu merg la școli românești. Am vrea să putem să-i folosim mai mult pe profesorii ucraineni care au statut de refugiat pe teritoriul României”

Mulți dintre copiii ucraineni aflați în România nu merg, “din nefericire”, la școli din România, chiar dacă acestea le pun la dispoziție educație în limba ucraineană, deoarece ei optează pentru…
Vezi articolul

Economiști și profesori români din universități prestigioase, precum Harvard, New York, Chicago și Tillburg, în a 10-a Conferință Științifică Anuală a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate, la UBB Cluj

Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a fost, în perioada 24-26 iulie, gazda conferinței ERMAS, care se află la cea de-a 10-a ediție.…
Vezi articolul