Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara a câștigat anul acesta concursul de desene dedicat claselor P-IV, „Școala banilor bine-crescuți”, organizat de BCR – Școala de Bani. Elevii care au desenat s-au lăsat inspirați de cele trei teme date despre educația financiară. Bibliotecara școlii, Adriana Pascal, este cea care a înscris școala în concurs. Aceasta spune, într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro, că „dintre cele 3 teme, cel mai mult i-a tentat cea legată de vis, plus că în primul volum Școala banilor bine-crescuți e acea idee cu mâna deschisă care dă mai departe și ajută pe alții, iar mâna închisă economisește pentru viitor”.
Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani au avut de ales din 3 teme pentru a desena:
- Economisesc pentru visul meu
- La ce ne ajută banii?
- Avem grijă de resursele mediului înconjurător
Învățătoarea Simina Neo este cea care a văzut pe internet informații despre concursul Școala banilor bine-crescuți și care a dus apoi vestea în Școala Gimnazială Nr. 30 din Timișoara. S-a gândit că mai mulți elevi din școală pot participa cu desene, mai ales pentru că este o școală cu 51 de clase primare. „Părinții s-au implicat foarte mult, ne-au cumpărat cărțile (n. red. cele două volume “Școala banilor bine-crescuți”) pentru a le putea citi copiilor. Eu, colegele mele și doamna bibliotecară, le-am citim copiilor poveștile și apoi au fost inspirați să deseneze”, explică Simina Neo.
„Copiii au reținut ce li s-a părut mai interesant și apoi au făcut desene, noi nu i-am condiționat. Ei au făcut lucrări cu ce aspecte li s-au părut mai interesante din povești, apoi am selectat lucrările”, spune învățătoarea.
Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara a adunat peste 5.500 de voturi pentru desenele elevilor care au participat la concurs
S-au înscris foarte multe desene, au fost alese 20 cele mai bune și în final doar 12 lucrări pentru înscriere. “Mi-a fost greu pentru că regulamentul concursului cerea să ne limităm la două lucrări pe nivel, adică două de pregătitoare, două de clasa întâi, a II-a și tot așa, iar desenele copiilor au fost multe și foarte bune”, mai spune Simina Neo.
Copiii și-au desenat visele
Învățătoarea Simina Neo povestește că unele desene au fost memorabile. “Lucrările sunt ale copiilor care s-au gândit la visurile pe care le au și pentru care economisesc ca să le îndeplinească. Unii și-au dorit să devină mari fotbaliști, alții și-au dorit să devină campioni la echitație. A fost un copil care și-a dorit să investească bani în educația lui și a desenat un raft cu cărți și o pușculiță în care strânge bănuți pentru a-și cumpăra cărți. E elev la clasa a II-a. La clasa pregătitoare au desenat multe monede”, își amintește învățătoarea.
“Am avut și colaje copiii au desenat tot felul de lucruri pe care apoi le-au decupat și lipit pe pușculiță. Au desenat hoți care fură. O parte dintre desene le-am expus în holul școlii unde copiii au putut să meargă le vadă”, spune Simina Neo.
Revenind în universul cărților din școala timișoreană, întreținut profesional și susținut sufletește de bibliotecara Adriana Pascal, aceasta spune că „celor mai mici, în special, le place mult să vină la biblioteca școlii, au acces liber la unele rafturi și le place să caute prin cărți. Le și citesc eu, dar mulți vin în pauze la bibliotecă”, doar ca să fie în atmosfera plăcută a cărților, mai spune Adriana Pascal. Părinții s-au implicat foarte mult în etapa votului.
Desenele celor 10 școli finaliste au fost publicate pe pagina de Facebook Școala banilor bine-crescuți și au fost votate printr-un like, în perioada 6-15 decembrie, ora 18:00.
Școala va primi ca premiu cărți de educație financiară pentru toți copiii între 6-11 ani, cărți pentru bibliotecă și amenajarea unui colț de educație financiară în cadrul școlii (pufuri, măsuțe, etajere), plus ateliere de poveste cu scriitoarea Cristina Andone și ateliere de educație financiară cu profesorii de la Școala de Bani. Toate finalistele vor beneficia de 50 de cărți de educație financiară, plus ateliere cu scriitoarea Cristina Andone și profesorii de la Școala de Bani.
”Pentru că acest concurs nu este despre performanță individuală, ci mai ales despre comunitate, am selectat în finală acele școli care au dovedit excelență în spiritul de echipă: au trimis numărul maxim de desene (12), au arătat înțelegerea temelor și creativitate. Apoi publicul a votat marele câștigător, tot pe același principiu: implicare comunității. Dincolo de faptul că este un concurs de educație financiară, sperăm să antrenăm și spiritul de solidaritate locală: implicarea părinților, a profesorilor, a întregii comunități. O bună educație înseamnă, în fapt, și o bună ancorare în comunitate. Credem în puterea amplificatoare a comunității și credem că această valoare trebuie încurajată mai mult în educația din România”, spune Cristina Andone, autor al cărților ”Școala banilor bine-crescuți”.
Lista școlilor finaliste s-au calificat:
- Colegiul Național de Arte Regina Maria, Constanța
- Școala gimnazială Nichita Stănescu, Galați
- Școala gimnazială Nicolae Iorga, Sibiu
- Școala gimnazială nr. 62, sector 2, București
- Școala gimnazială Cleja, Bacău
- Școala gimnazială Ion Creangă, Târgu Frumos, Iași
- Școala gimnazială nr. 194, sector 4, București
- Școala gimnazială Constantin Brâncuși, sector 6, București
- Școala gimnazială Spiru Haret, Bacău
- Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara (câștigătoare)
Toate școlile finaliste vor primi câte 50 de cărți Școala Banilor Bine-Crescuți per școală și ateliere gratuite de educație financiară susținute de autoarea cărții, Cristina Andone, și de profesorii Școlii de Bani, precum și diplome de participare.
Competiția a mobilizat 148 de școli din toată țara, atât din mediul urban cât și rural. Copiii au creat desene pe cele trei teme din concurs, în tehnici variate, de la acuarelă, la colaj sau desen în cărbune.
Concursul este organizat anual de Școala de Bani ca partea a proiectului editorial ”Școala banilor bine-crescuți”: un set de două cărți de educație financiară scrise de Cristina Andone, în ilustrația artiștilor Adriana Gheorghe, Sebastian Oprița și Emi Balint.
Cele două titluri ale seriei Școala banilor bine crescuți, apărute în 2019 și 2020, sunt best-sellers la editura Univers.
În cadrul proiectului, din 2019, autoarea Cristina Andone a susținut mai mult de 60 de ateliere de poveste în toată țara.
La acest concurs, la care au participat până acum peste 500 de școli, copiii sunt îndemnați să exerseze spiritul de echipă și să reflecteze la teme de educație financiară dar și de protecție a mediului.