Un profesor ar putea primi 100 de lei pentru fiecare oră remedială, iar numărul mediu de ore ar trebui să fie de 5 ore pe săptămână, în medie, potrivit declarației făcute la Digi24 de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a spus că bugetul total al acestei măsuri, pentru plata orelor remediale, ar fi de 70 de milioane de euro.
“Sarcina Ministerului Educației este să organizeze acest proces și să identifice sursele de finanțare ale acestor acțiuni remediale. Este vorba despre o sumă de peste 70 de milioane de euro, identificată pentru a plăti cadre didactice pentru a face ore de acțiuni remediale. O predare sintetică a ceea ce s-a pierdut.
Numărul mediu de ore remediale pe săptămână, pe care îl avem în vedere este de 5 ore pe săptămână, număr mediu.
Sunt situații în care elevii au pierdut mai mult și asta se va vedea în urma evaluării făcute de către cadrele didactice și atunci numărul orelor remediale va fi mai mare de 5, mai mare decât numărul mediu.
Sunt situații în care, din fericire, elevii au asimilat mai bine ceea ce s-a predat, pentru că ăsta este termenul la care ne raportăm, ce au asimilat elevii, nu ce au predat profesorii în fața unor ecrane, de multe ori negre, fără a avea un feedback, și în acest caz numărul va fi mai mic decât 5 ore, decât media pe săptămână.
Pentru a motiva cadrele didactice ne gândim și la un cuantum atractiv, motivant, pentru că este și acesta un aspect și îmi place să fiu pragmatic important, și atunci cuantumul pe care-l avem în vedere, eu am propus acest cuantum, nu este validat la nivelul ministerului și la nivelul Guvernului, este de 100 de lei pe oră pentru fiecare oră remedială.
Aș vrea să vă spun că acest tarif este maximum corespunzător unui profesor cu peste 25 de ani vechime în sistemul universitar, împărțit la 72 de ore. Deci, cu alte cuvinte, cadrele didactice mai tinere, cu o experiență mai redusă în sistemul de învățământ, mă aștept, îmi doresc să fie motivate de această posibilitate de recompensare a eforturilor, care nu vor fi deloc mici”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Concret, un buget de 70 de milioane de euro înseamnă 341 de milioane de lei. Adică din acești bani se vor putea plăti 3,41 milioane de ore remediale.
În alte intervenții Cîmpeanu a spus că acești bani ar fi fost identificați în programul POCU (fonduri europene nerambursabile) și în ROSE (împrumut rambursabil de la Banca Mondială).
Foto: Arthur Krijgsman/ Pexels