Un profesor e o autoritate prin simplul fapt că știe mai mult ca tine, nu e nevoie ca lucrul acesta să fie instituit într-un fel abuziv, că oamenii sunt acolo să învețe – Ioana Bugarin, actriță, fostă studentă la UNATC, despre umilințele din facultate

„Cred că pentru mine mai degrabă a fost o intimidare constantă, care a plecat din ziua admiterii în care am intrat pe ușă, și o profesoară mi-a spus: „A, tu ești din asta frumoasă și proastă, am mai avut”. (…) Ești luată și pusă într-o categorie doar pentru că arăți într-un fel, din păcate”, a declarat actrița Ioana Bugarin, în vârstă de 25 de ani, fostă studentă la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, într-o intervenție la Digi24, după ce a acordat un interviu culturaladuba.ro, în care a vorbit despre traumele și umilințele din facultate.

Aceasta a povestit că a primit mesaje de la actuale studente care îi confirmă că și ele trec prin experiențe asemănătoare: „Când am primit astăzi mesaje de la actuale studente sau de la persoane care vor să dea la UNATC și îmi spun: „nu îmi vine să cred că vorbești despre lucrurile acestea, și eu le trăiesc, ce mult m-ar fi ajutat…”

Ioana Bugarin a relatat întâmplarea prin care a trecut după ce a susținut un examen: „Punctul care pentru mine a fost cel mai violent și cel mai puternic a fost în urma unui examen, în anul al II-lea, semestrul I (…). Ca după examen să se ducă prin facultate această veste că eu de fapt am pierdut controlul, că eu nu am făcut ce mi se spusese, că eu am luat-o razna la examen și că sunt o persoană bolnavă psihic, pentru că eu îndrăznisem să-i mărturisesc doamnei în cauză că m-am apucat de terapie.”

„Pentru mine, UNATC-ul a fost o experiență cu bune și cu rele, am dat peste niște oameni excepționali acolo, de la care am învățat enorm de multe lucruri și m-au susținut, dar am avut și niște experiențe complicate cu un cadru didactic din universitatea respectivă”, a spus aceasta. 

Redăm dialogul dintre Ioana Bugarin și moderatoare:

Ioana Bugarin: „Eu decisesem cumva înainte de apariția doamnei Vodă să vorbesc despre asta, pentru că mi s-a părut important să folosesc toată expunerea pe care am căpătat-o în urma acestor filme, pentru a vorbi despre niște lucruri care ar fi putut fi relevante pentru mine din trecut. Am început să facem acest material pentru culturaladubă.ro, apoi a început războiul din Ucraina, au fost mult mai multe probleme grave în lume care trebuiau adresate înainte. Apoi, la propunerea ei, l-am publicat astăzi, (5 mai – n.red) să ducem mai departe dezbaterea pe care a pus-o pe masă Viorica Vodă, la Gala Premiilor Gopo, despre intimidări, abuzuri, hărțuire.

Moderatoare: Pentru telespectatorii care nu au citit interviul cu tine, ce a însemnat hărțuire sexuală, ce a însemnat experiență sumbră, traumatizantă pentru actrița în devenire, Ioana Bugarin?

Ioana Bugarin: Hărțuirea sexuală n-a fost o componentă din experiența mea din UNATC. N-aș putea să acuz asta, ar fi un fals, și nu aș vrea să fac asta.

Moderatoare: O experiență traumatizantă în ce fel?

Ioana Bugarin: Cred că pentru mine mai degrabă a fost o intimidare constantă, care a plecat din ziua admiterii în care am intrat pe ușă, și o profesoară mi-a spus: „ A, tu ești din asta frumoasă și proastă, am mai avut”. Atunci am văzut dezvăluindu-se în fața ochilor mei misoginismul acesta internalizat, în care pur și simplu ești luată și pusă într-o categorie doar pentru că arăți într-un fel, din păcate. După aceea, lucrurile s-au complicat foarte tare. Pentru mine, UNATC-ul a fost o experiență cu bune și cu rele, am dat peste niște oameni excepționali acolo, de la care am învățat enorm de multe lucruri și m-au susținut, dar am avut și niște experiențe complicate cu un cadru didactic din universitate respectivă. 

Punctul care pentru mine a fost cel mai violent și cel mai puternic a fost în urma unui examen, în anul al II-lea, semestrul I, în care făceam o bucată, „Anna Petrovna”, și era un monolog (…). Mi s-a spus că nu mă angajez suficient de tare emoțional. Îmi amintesc și acum că m-am dus în plin, am zis: „hai să mă arunc cu capul înainte să vedem ce se întâmplă”. Și spuneam monologul acela, plângeam, într-adevăr, destul de strident. Cu mintea de acum, îmi dau seama că nu aveam control. Totodată, încercam, eram într-un proces de învățare. Mi s-a spus că este foarte bine, îmi amintesc că l-am invitat inclusiv, cu acordul dânsei, pe fostul meu iubit de pe vremea respectivă, să vină să se uite, să-mi spună: „e în regulă ce fac?”, îmi era foarte frică, ca după examen să se ducă prin facultate această veste că eu de fapt am pierdut controlul, că eu nu am făcut ce mi se spusese, că eu am luat-o razna la examen și că sunt o persoană bolnavă psihic, pentru că eu îndrăznisem să-i mărturisesc doamnei în cauză că m-am apucat de terapie. 

Moderatoare: Adică vorbeai cu un psiholog.

Ioana Bugarin: Vorbeam cu un psiholog o dată pe săptămână, pentru că începusem să am anxietate în urma comportamentului foarte intimidant la care eram eu expusă.

Moderatore: Sunt convinsă că știi, au fost câteva voci, persoane publice, în urma discursului de la Premiile Gopo, în România, cum este Tudor Chirilă, cum a fost și actrița Katia Pascariu, care au ales să vorbească deschis despre faptul că ar exista un fenomen. Vreau să fie cât se poate de clar pentru cei care ne urmăresc, tu nu ai venit aici să arunci sau să dai cu bățul în cineva anume de la UNATC. Tocmai spuneai că sunt și profesori care ți-au fost mentori și cu care te-ai înțeles foarte bine. Tu ai încercat să vorbești cu cineva de la conducerea universității despre asta?

Ioana Bugarin: Când am vrut să-mi retrag dosarul, pentru că mi se părea la limită o calomnie ce se întâmplă, am aflat că părerea nu era unanimă din partea tuturor profesorilor. Am fost încurajată, domnul Florin Grigoraș a venit și mi-a întins o mână, pentru care sunt recunoscătoare și astăzi, și am ajuns să mă transfer în grupa dansului (…). Îmi este foarte greu să vorbesc despre lucrurile acestea, pentru că este perspectiva mea, felul în care am trăit evenimentele respective. E foarte greu, că în orice discuție despre orice întâmplare vor fi mai multe poziții, mai multe părți, mai multe atitudini. Nu spun că poate eu n-am greșit și eu sau ei au considerat în anumite momente că le greșesc, dar ce pot să spun cu siguranță este că încercam să fac cât de bine puteam ce mi se cerea.

Moderatoare: Spui că ai experimentat atacuri de panică în fața Universității, că la un moment dat îți era frică să intri acolo și că ți-a fost frică să vorbești mult timp după ce e absolvit UNATC. De ce acum?

Ioana Bugarin: Cred că mi se pare important să folosesc acest mic capital de imagine care s-a construit în jurul meu, nu ca să fac un atac personal, (…) ci să folosesc expunere aceasta și să vorbesc despre niște lucruri care contează.

Moderatoare: Cu ce vrei să rămână cei care te urmăresc acum?

Ioana Bugarin: De exemplu, când am primit astăzi mesaje de la actuale studente sau de la persoane care vor să dea la UNATC și îmi spun: „Nu îmi vine să cred că vorbești despre lucrurile acestea, și eu le trăiesc, ce mult m-ar fi ajutat…”

Moderatoare: Ce trăiesc ele?

Ioana Bugarin: Probabil sunt intimidate, sunt tratate cu „fetițo, fetițo”, sunt amenințate. Probabil există o disproporție de putere și nu este o dinamică echilibrată, pentru că un profesor e o autoritate prin simplu fapt că știe mai mult ca tine, nu e nevoie ca lucrul acesta să fie instituit într-un fel abuziv, că oamenii sunt acolo să învețe. Cred că am ieșit din motivul acesta, în speranța că pot să fiu o voce relevantă pentru actualii studenți, pentru oamenii tineri. Și cumva mi-am dorit să-ți spun niște lucruri pe care nu le găseam atunci în presă când eram studentă.

Moderatoare: Ce să facă? Cu mintea ta de acum, ce sfat le-ai da celor care experimentează astfel de situații fiind studenți?

Ioana Bugarin: Să-și antreneze spiritul critic, cu toate că sunt încurajați să n-o facă, să vorbească despre experiențele pe care le trăiesc.

Moderatoare: Cu cine?

Ioana Bugarin: Cu alți colegi, în afara școlii, cu alți oameni și să încerce să găsească niște portițe, o susținere, să nu se închidă acolo, adică e frica aceasta foarte mare de consecințe care ne face întotdeauna să tăcem. Mă uit la ce-a spus doamna Rodica Vodă la Gala Premiilor Gopo. Au trecut 20 de ani în care ea nu a spus nimic. Tot timpul astfel de întâmplări sunt încărcate de foarte multă frică. Stăteam și mă gândeam: de atâtea ori am stat la masă cu actrițe care povestesc diverse întâmplări halucinante în spațiul de muncă sau în afara spațiului de muncă. Totuși, e o frică foarte mare să luăm o poziție să vorbim despre asta. Și nu se întâmplă doar în domeniul nostru, se întâmplă peste tot. Este un sexism sistemic, e deja la nivel sistemic. Mi se pare că doar prin mici mărturii, mici povești, prin solidaritate, putem să facem lumea un loc mai bun”.

Cultura la dubă are mai multe interviuri cu actrițe, foste studente ale UNATC, care au vorbit despre abuzuri emoționale la care au fost supuse în cadrul facultății. Alina Șerban, Roxana Lupu și Katia Pascariu au scos la iveală povești despre umilințe și jigniri, nepotisme și agresivitate cel puțin verbală, toate venite din partea unor cadre didactice care predau arta actorului. Roxana Lupu spune că experiența la UNATC a fost atât de traumatizantă, încât s-a gândit inclusiv la sinucidere. “Prea puțină lume vorbește despre cât de grav îți este afectată sănătatea mintală în UNATC.”, declara Roxana Lupu în mai 2021.