Un profesor de istorie din Avrig, județul Sibiu a deschis un muzeu gratuit cu bani din bursa studențească și face opinci pe care le vinde. Tânărul, pasionat de folclor, a înființat muzeul chiar în casa în care locuiește și poate fi vizitat gratuit, relatează Turnul Sfatului, care citează prezentarea făcută de Consiliul Județean Sibiu într-o campanie de promovare a tradițiilor locale, preluat de G4Media.ro.
Adrian David are 25 de ani și este profesor de istorie la școala din Avrig. Iubește folclorul și tradițiile, iar marele lui talent este confecționarea de opinci. A înființat și un muzeu, cu banii strânși din bursa de la facultate, chiar în casa în care locuiește, pe care îl poate vizita oricine, gratis.
Aici sunt expuse opinci și unelte vechi, folosite în trecut pentru munca la câmp, în pădure sau prin atelierele meșteșugărești. „Pe unele le-am strâns din gunoi, pe altele din pivnițe sau poduri”, spune tânărul.
Dar face și el opinci, pentru care folosește piele de vițel. „Înainte, opincile se făceau din piele de porc, însă oricine știa că ele nu trebuiau lăsate afară din casă pentru că le rodeau câinii și pisicile”, mai spune profesorul. Articolul complet, pe Turnulsfatului.ro.