Anul acesta, profesorul de fizică Costică Costan începe cel de-al 51-lea an la catedra Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava, scrie publicația Monitorul de Suceava. El s-a retras în vară, însă a fost rechemat pentru că nu sunt profesori. Are 78 de ani și a decis să se întoarcă la catedră, deși unii colegi de-ai lui, care i-au fost chiar elevi, s-au pensionat. „Sunt un om care și-a făcut datoria față de profesia sa”, mai spune profesorul.
- Secretarul de stat Florian Lixandru spunea că “la 1 septembrie era un deficit de aproape 1000 de posturi pe fizică, la nivel național, și a fost acoperit, pentru că urmează etapa de acordare a plății cu ora pentru titulari, mai vin și pensionarii și necalificații, adică studenții”.
Profesorul de fizică Costică Costan predă de peste 50 de ani la același liceu din Suceava: Colegiul Național „Ștefan cel Mare”. Într-un interviu pentru publicația Monitorul de Suceava, el a spus că se consideră „un om care și-a făcut datoria față de profesia sa, așa cum ar trebui să facă fiecare, cum ar fi normal. Rămân la fel de pasionat de această profesie, cu aceeași poftă de a preda și de a fi printre școlari”, a spus profesorul.
Anul acesta, reîntors la catedră după ce se retrăsese, profesorul Costan predă fizica la o clasă de-a IX-a și la o clasă de a XI-a, ambele de matematică – informatică, în total șase ore pe săptămână.
Are în cancelarie colegi care i-au fost elevi și care s-au și pensionat.
„Chiar mă gândeam, dacă foști elevi de-ai mei se pensionează, poate ar fi timpul să mă retrag și eu”, a spus profesorul de fizică. A fost nevoit să se întoarcă la catedră pentru că a fost rechemat, din lipsă de profesori.
„La mine a fost și rămâne o pasiune. (…) Nu ai ce căuta în învățământ dacă nu ai pasiune, la fel și talent pedagogic, arta de a-i învăța pe alții. Sunt profesori tobă de carte de la care elevii nu înțeleg nimic, care complică lucrurile, care nu lămuresc elevul. Eu totuși mai țin la rigoare și vreau ca elevii să rămână cu ceva din orele mele. Și pentru acel 5 trebuie să știi ceva, pentru conștiința mea, nu pot să-l dau pe nimic, doar ca să trec pe cineva”, a spus profesorul.
Citește interviul integral aici.