Profesorul de sprijin de la Școala primară Cetatea Veche II din Huedin, unde învață 17 copii în regim simultan, a reclamat că „este foarte frig și elevii mereu stau cu geacă la ore”. În urma sesizărilor făcute și al unui reportaj TVR Cluj despre situația din școală, profesorul spune că fost amenințat și a transmis că renunță la orele pe care le avea în această școală. În același timp, conducerea școlii, Direcția de Sănătate Publică și primăria spun că nu sunt probleme, deși erau 13° în clasă dimineață, pe 5 februarie, conform TVR Cluj.
La Școala primară Cetatea Veche II din Huedin vin zilnic 17 copii repartizați în cinci clase, iar orele se fac în regim simultan. Clădirea se încălzește cu sobe de teracotă și cele două învățătoare au responsabilitatea de a face focul zilnic, potrivit sursei citate.
Când echipa TVR Cluj a ajuns la școală, pe 5 februarie, erau 13° în sala de clasă și 12° în baie.
Niciun elev nu a venit la școală pe 5 februarie, iar învățătoarele nu au dorit să dea niciun fel de declarație, potrivit TVR Info.
Situația a fost semnalată de un profesor de sprijin care a fost angajat în toamna anului trecut și avea ore de două ori pe săptămână. „Odată ce temperaturile au scăzut și în școală a început să fie tot mai frig, iar asta pentru că focul se făcea fie prea târziu, fie deloc”, a declarat profesorul, pentru TVR Cluj.
În urma interviului, profesorul spune ca a fost amenințat: „Imediat ce ați plecat, a venit o mare parte dintre părinți, după cum presupun, chemați de către persoana responsabilă de relația cu comunitatea și m-au amenințat cu violență fizică să nu mai calc niciodată în școala asta”.
Conducerea școlii, Direcția de Sănătate Publică și primăria spun că nu sunt probleme.
„Având în vedere că a fost și ziua de luni, focurile au fost aprinse la 6:45 și pentru ca să suplimentăm până se încălzește foarte bine atmosfera, am am dus și niște aeroterme, calorifer. Eu cu copiii am vorbit nu o dată, de mai multe ori, deci ideea este că nu este frig. Este normal la început de săptămână să fie așa. Ei nu s-au plâns niciodată”, a declarat directoarea Liceului Tehnologic din Huedin, de care aparține școala primară.
Primarul Orașului Huedin a transmis că este asigurat stocul de lemne pentru încălzirea zilnică a clădirii.
În urma sesizărilor făcute de profesorul de sprijin, Direcția de Sănătate Publică a efectuat un control la Școala primară Cetatea Veche 2. La solicitarea TVR Cluj, DSP a transmis că „la ora controlului temperatura în sălile de clasă era corespunzătoare”, iar ca și măsuri a dispus crearea, până în 8 februarie, a unei proceduri care să specifice ora și personalul care face focul în sobe.
Potrivit unui ordin al Ministerului Sănătății privind aprobarea normelor de igienă în instituții de învățământ, în sălile de clasă trebuie să fie asigurata o temperatură de 18-20°C, conform TVR.
În urma incidentului de pe 5 februarie, profesorul de sprijin a transmis TVR că renunță la orele pe care le avea în această școală.