“Un plagiat rămâne un plagiat, indiferent de eventualele amendamente legislative”, susține Remus Pricopie, rectorul SNSPA, în contextul tentativelor din Parlament de amnistiere a plagiatorilor

486 de vizualizări
Remus Pricopie / INQUAM Photos – Octav Ganea
“Propunerea de modificare a legii educației pe subiectul doctoratelor, avizată ieri de comisia de specialitate din Parlament, este o naivitate. Un plagiat rămâne plagiat, indiferent de eventualele amendamente legislative”, susține rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, într-un comentariu publicat pe site-ul instituției. El face trimitere la propunerea de modificare a Legii Educației privind amnistierea celor care au plagiat doctorate până în anul 2011, printr-un amendament ce a trecut, luni, de Comisia de Învățământ din Camera Deputaților și care așteaptă votul în plen.

El consideră “greșite” atât încercările “aiuritoare” de modificare a legii, cât și ceea ce el numește “cruciade împotriva unor plagiatori celebri”, susținând că pentru ambele se petrec din cauza tăcerii majorității universităților.

Potrivit lui Remus Pricopie, “utilizarea acestui subiect ca instrument de luptă politică sau de denigrare nu face nimic altceva decât să tabloidizeze o temă foarte serioasă, adică să o arunce în derizoriu. Nu poți fi “integru” numai când este vorba despre un oponent, dar să taci când în discuție este un coleg de partid sau/şi de interese. Problema plagiatului nu va fi niciodată rezolvată daca nu este tratată cu seriozitate de către universități și, evident, de către Ministerul Educației, iar instanțele de decizie pe această temă trebuie să fie 100% independente politic.”

El consideră că “probabil mai avem de așteptat până când aceste criterii vor fi îndeplinite, iar un subiect academic va fi tratat și rezolvat numai cu instrumente academice. Până atunci, o să tot vedem, pe de o parte, propuneri de modificare a legii educației, care mai de care mai aiuritoare, iar, pe de altă parte, un fel de cruciade împotriva unor plagiatori celebri. Evident, ambele variante sunt greșite, dar se întâmplă pentru că universitățile, în marea lor majoritate, au ales calea facilă: tăcerea.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTĂ În jur de 11.000 de elevi din 14 școli din Capitală intră în online luni și marți. În total, sunt 199 de unități unde activitatea fizică de predare a fost suspendată – Inspectoratul Școlar București

Aproximativ 11.000 de elevi din 14 școli intră astăzi și mâine în sistem online, în Capitală, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Școlar București. Astfel, în total sunt aproximativ 160.000 de…
Vezi articolul