Proiectul România Educată mi se pare construit pe o axă cu doi poli. Din păcate, nu comunică mai deloc între ei. Primul pol corespunde unei necesități istorice: nimic nu se poate realiza în economia, societatea sau cultura României viitoare fără o transformare a educației. Lipsa actuală de educație performantă este deja prea mare ca să mai poți identifica zorii viitorului. La polul opus, nu știu cine a pus în pagină opțiunile proiectului, dar par să fie mai degrabă tentative de compromitere. Multe din opțiuni sunt rupte de rezultate dominante și actuale ale științelor cognitive și sociale despre educație, întoarse cu fața spre trecut, contradictorii și haotice. Dacă s-ar aplica așa cum se prezintă, sistemul ar ajunge într-o stare de confuzie și regresie și mai profundă decât acum.
Din rațiuni de demonstrare, am să ilustrez cele afirmate cu un exemplu despre poziționarea învățământului superior în proiect.
Când o componentă a unui sistem este neglijată, de fapt ignorată, de o inițiativă de raționalizare, acea componentă este numită orfană a sistemului. Când considerăm România Educată, descoperim fără mare efort, chiar și prin cea mai superficială comparație între analizele și opțiunile dedicate diferitelor niveluri ale sistemului, un fapt lipsit de orice rațiune: învățământul superior este postat în poziția de orfan al României educate. Ce ar putea justifica această opțiune? Ce consecințe ar avea dacă și în faza de aplicare s-ar menține neglijarea? Mă grăbesc să spun:
(a) nimic nu poate justifica neglijarea învățământului superior, cu atât mai puțin o conjectură conform căreia învățământul universitar s-ar afla într-o stare mai bună decât celelalte niveluri;
(b) consecințele neglijenței ar depăși și cea mai neagră estimare a stării viitoare a întregului sistem de educație: o astfel de incompletitudine ar iradia pe verticală dinspre vârful spre baza sistemului și ar tulbura profund stabilitatea acestuia. Să explic.
- Neglijarea. În afară de serierea, lipsită de orice justificări, de obiective, măsuri, submăsuri, priorități, dezirabilități, așteptări, nu se face nici cea mai mică mențiune despre un set de direcții convergente, care să se refere la ceea ce chiar autorii consideră a fi reprezentative pentru orice nivel, respectiv “structura, profilul absolventului și tranziții”. Las deoparte unele confuzii semantice (e.g. se menționează când învățământul superior, când cel terțiar, ca și cum ar fi sinonime, deși sistemul nostru nu are încă nimic care să-l facă terțiar); nu înțeleg deloc orientarea cvasiexclusivă către accentuarea internaționalizării unui sistem care, din păcate, este încă prea puțin racordat, ba aș zice chiar rupt de programe de inovare și dezvoltare națională; mă intrigă lipsa de referire la studenții care abandonează repede și masiv (în proporție de circa 30% după unele estimări) alma mater pe care abia o aleseseră după bac sau lipsa cronică de studenți proveniți din mediile rurale într-o țară încă eminamente rurală sau disproporția dintre numărul excesiv de mare de universități și numărul excesiv de mic de studenți etc., etc. Nimic din toate acestea și multe altele nu sunt măcar menționate și nici nu ghicesc ce s-ar putea pune sub panoplia de obiective, măsuri sau priorități. Nu am nici cel mai mic indiciu despre motivele acestei opțiuni, pot fi imaginate diverse scenarii. A opta să aduci schimbări și reașezări în toate celelalte niveluri și să te oprești în fața celui mai înalt coincide cu introducerea unui blocaj al tuturor transformărilor preconizate și readucerea sistemului, mai devreme sau mai târziu, în faza de funcționare regresivă. Rațiunile acestei blocări țin de logica însăși a funcționării sistemului ca întreg: cadrele didactice din toate nivelurile sistemului se formează în universități, sursele cunoașterii transmise școlar sunt academice, cunoașterea științifică despre funcționarea fiecărui nivel al sistemului este produsă sau/și validată universitar, evaluarea universitară deschide canalele oricărei exigențe școlare. Să mai reamintesc ceva: sistemul de educație are două rute de iradiere a calității. Una este iradierea ascendentă, conform căreia sursa calității studenților universității își are originea declanșatoare în calitatea pregătirii copilului care este înmatriculat în clasa I a învățământului primar (psihologii au demonstrat încă din anii 1960/70 că inteligența copilului de 6 ani prezice o proporție de 90% din scorul inteligenței de la 18 ani). Cealaltă iradiere este descendentă: calitatea educației timpurii, a cadrelor didactice și a conținuturilor predate și învățate în toate nivelurile preuniversitare de educație depind de calitatea predării și cercetării din învățământul superior. Una din implicațiile acestor iradieri devine suficient de clară: neglijarea învățământului superior transformă România Educată în sursa scăderii calității unui învățământ preuniversitar reformat.
- Re-evaluarea. Punerea învățământului superior în poziția de orfan al României educate trebuie să fie re-evaluată și corectată de îndată. Sunt multe, foarte multe de făcut în cadrul învățământului superior pentru a-l aduce în fluxul de convergență al schimbărilor unei Românii educate care se vrea atât de ambițioasă. Ar fi de corectat incoerența instituțională a sistemului, provizoratul gestionării universităților, centralismul ministerial deghizat și mai ales lipsa de sustenabilitate demografică și financiară a sistemului sau ignorarea drepturilor universitare de alegere ale studenților. Dintre toate acestea, două mi se par a fi cele mai pregnante. Una se referă la lipsa de sustenabilitate instituțională a multor universități de stat și particulare, unele dând semne că au atins deja praguri apropiate de faliment. Se știe că disponibilul candidaților la studenție este în scădere, dar sistemul este supra-aglomerat cu aceleași tipuri de universități imitatoare și cu prea puține instituții novatoare și performante dintre care absolvenții cu bac să aleagă… Într-un astfel de context universitar confuz, cu universități fără cercetare, dar cu programe de master și doctorat care ar presupune cercetare, cu plagiatori care se luptă să-și scuze sau anuleze plagiatele fără nicio ezitare morală și mai recent cu inițiatori universitari de carton care se străduiesc să facă infuzii de entități nonuniversitare (le botează cu academicul “colegii”) tocmai în universități pentru a se salva de la falimentul academic ușor de recunoscut. Culmea este că România Educată le-a și adoptat pentru a face cumva loc nonuniversitarului în universitar, pentru prima dată în istorie și în lume (asta da prioritate!). Cealaltă direcție pregnantă ar consta în recunoașterea drepturilor candidaților la studenție de a alege competitiv acele domenii și granturi de studii pe care statul le-ar scoate la concursuri anuale pe baza priorităților dezvoltării viitoare a țării. Cu granturile câștigate studenții și-ar alege universitățile și programele de studii care s-ar prezenta competitiv pe piața granturilor și ar avea apoi motive să fie exigenți față de calitatea prestațiilor universitare.
- Sincronizarea. Re-evaluarea opțiunii actuale de a ține învățământul superior la marginea României educate și re-aducerea sa în centrul iradierilor verticale ale educației formale i-ar conferi caracteristica de sincronizare a componentelor sistemului. Nimic mai natural, mai organic, mai firesc!
Nu știu dacă am reușit să vă conving de efectele profund dăunătoare ale neglijenței învățământului superior în proiectul României educate. Mea culpa, dacă argumentele mele nu au rezonat cu înțelegerea Dvs. La finalul aplicării proiectului, dacă ignorarea se va perpetua, aș dori să vă consult în privința eventualelor desincronizări. Atunci probabil că iarăși vom intra sub umbra blestemului românesc clasic de a o lua iarăși de la început pe baza consultării finale a minții celor de pe urmă.
__________
Despre autor:
Analiză semnată de sociologul Lazăr Vlăsceanu, cercetător și profesor al Universității din București, cu doctoratul în Sociologie obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări și cel care a realizat selecţia textelor şi studiul introductiv la: “Basil Bernstein, Studii de sociologia educaţiei”.
Lazăr Vlăsceanu este unul dintre cei mai proeminenți sociologi români, profesor și cercetător în cadrul Catedrei de Sociologie pe care a condus-o la Universitatea din Bucureşti, director adjunct al Centrului European UNESCO pentru Învăţământul Superior (UNESCO-CEPES) în perioada 1992-2007.
A absolvit Universitatea din Bucureşti, obţinând în 1970 diploma în Filosofie (Pedagogie). A urmat doctoratul în Sociologie la London University, Institute of Education, diplomă obținută în 1976 (sursa). Este membru în Consiliul General al CNATDCU, a făcut parte din Comisia Prezidenţială pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării care în 2007 a publicat raportul România educaţiei, România cercetării, care a stat la baza Legii educației nr. 1/2011 în vigoare în prezent, dar modificată masiv de guvernele care s-au succedat în ultimii 10 ani.
Sursă foto: Lucian Tudose – Agerpres Foto / Lazăr Vlăsceanu
Citește și:
Descarcă de aici Raportul final România Educată publicat pe 14 iulie 2021 de președintele Klaus Iohannis
Profesorul Lazăr Vlăsceanu: Deschideri și erori de inițiere ale României educate
ANALIZĂ Mircea Miclea, despre “România Educată”: Prevalența examenului direct la liceu și transformarea Evaluării Naționale în opțională sunt o soluție total greșită. BAC-ul unitar cu trunchi comun va fi o uniformizare în jos / Raportul e plin de „banalități solemne”
Lucian Ciolan, prorector al Universității din București, despre România educată: Este pentru prima dată în ultimii ani când se pune pe masă un document comprehensiv de dezvoltare a educației / Dacă Bacalaureatul e unitar poți să spui că e unitar în structură, dar nu în conținut. Poate să fie trunchiul comun, nu se spune cât de mare
Analfabetismul științific al “României Educate”: Probleme metodologice grave semnalate de cercetătorul Dacian Dolean
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, laudă proiectul “România Educată”: “este un demers corect de democrație participativă, un veritabil contract social privind educația”
BREAKING Raportul “România Educată” a fost publicat de Președinție. Dispar evaluările anuale de la clasele pregătitoare -a IV-a și tezele unice
Proiectul de strategie pentru digitalizarea educației, redus de la aproape 100 de pagini la un subcapitol de 4 pagini și jumătate în proiectul “România Educată”. Ce rămâne?
GALERIE Colecție de 24 de fotografii cu președintele Iohannis în raportul final “România Educată”, document care nu are niciun autor menționat / Cei din grupurile de lucru sunt înghesuiți într-un colaj de 4 poze cu Ligia Deca
DOCUMENT Structura sistemului de educație propusă de președinție în “România Educată”: Bacalaureat “cu trunchi comun” pentru toate tipurile de liceu, Evaluare Națională opțională pentru elevii admiși prin examen la liceu, transferul de la profesional la teoretic, colegiile terțiare nonuniversitare
VIDEO Klaus Iohannis, la ședința de Guvern: Reforma sistemului de învățământ e obligatorie. Românii așteaptă un plan coerent de implementare. Vă rămân alături în faza de implementare a proiectului “România Educată” și vă doresc mult succes
VIDEO Premierul Florin Cîțu: România educată trebuie să fie lege. Domnule președinte, vă garantez că aveți în mine un partener în a transforma acest proiect în realitate
Înființarea de colegii universitare la care să se poată intra fără BAC – prevedere a noului proiect “România Educată”
INTERVIU Sorin Cîmpeanu, despre colegiile universitare la care se intră fără BAC: Dacă vă referiți la scăderea standardelor și la ipocrizia că toate universitățile trebuie să formeze la nivel de doctorat, atunci este o coborâre a profesorilor universitari care predau în preuniversitar
Costin Ionescu
Redacția
Ștefan Lefter
C.I.
5 comments
Pentru autorul acestui text – coautor si al trist-celebrei OG 75/2005 (aprobata prin L87/2006) plina de erori, confuzii conceptuale, prejudecati si lacune – modelul de asigurare a calitatii (educatiei) optim pentru Romania nu este modelul ISO 9001 (aplicat pe plan mondial cu mare succes, de peste 40 de ani) ci ar fi … “modelul de guvernare bazat pe Leviathan” !!! Într-o lucrare publicata in 2010, coautorii ei explică în termenii de mai jos principalele rațiuni care au determinat stabilirea/ adoptarea în România a unui model de asigurare a calității educației (introdus prin OUG nr.75/2005, aprobată prin Legea nr 86/2006) – provenit din așa-numitul “model de guvernare bazat pe Leviathan” :
“”Statul român a produs izomorfism coercitiv și un nivel ridicat de omogenitate instituțională în cadrul sectorului societal al învățământului superior. Explicația de bază a acestui fapt constă în tendințele existente evidente de supra-reglementare de către Stat atunci când este vorba de politicile financiare și de personal și, mai recent, de asigurarea calității în învățământul superior. În ceea ce privește asigurarea calității (educației), faptul că Statul a impus seturi standard naționale unice de criterii, indicatori și proceduri privind calitatea a contribuit în mare măsură la realizarea izomorfismului structural. Acesta a fost de fapt un sub-produs al “modelului de guvernare bazat pe Leviathan” utilizat pentru a construi calitatea învățământului superior””….. “”Conform acestui model de înțelegere a cadrului instituțional de asigurare a calității (educației), poziția de putere dominantă a Statului în raport cu universitățile a fost favorizată de societatea civilă românească slabă și de comunitățile profesionale aproape tăcute și dispersate.”” (Vlăsceanu, 2010) “”” “Modelul de guvernare bazat pe Leviathan” a generat neașteptate efecte disfuncționale perverse în raport cu obiectivele asigurării calității educației. Pe lângă reducerea legitimității aranjamentelor instituționale oficiale, efectele disfuncționale ale “modelului de guvernare bazat pe Leviathan” au creat premisele necesare adecvate care susțin necesitatea reproiectării sau a modificării totale a cadrului instituțional al asigurării calității educației. Multe dintre efectele disfuncționale ale “modelului de guvernare bazat pe Leviathan” au fost, de asemenea, identificate și publicate în Barometrul Calității publicat de ARACIS, în anul 2010, precum și într-o cercetare realizată în anul 2011 (Păunescu și colab., 2011) .
“”Putem concluziona că “modelul de guvernare bazat pe Leviathan” adoptat în România pentru organizarea asigurării calității educației este mult prea prescriptiv, coercitiv și centralizat, fiind orientat spre control și acreditare precum și, în cea mai mare parte, fiind centrat pe intrări.””
“” “Modelul de guvernare bazat pe Leviathan” ar trebui abandonat în asigurarea calității educației în România, în favoarea unui model de management al calității mai adecvat și orientat spre îmbunătățirea calității.”” (Vlăsceanu, 2012)…
La aceeasi concluzie au ajuns – chiar din anul 2005 – multi alti cercetatori, experti si profesori romani (specializati in domeniul Managementul calitatii nu in Stiinte sociale sau Stiinte Politice sau Psihologie ca autorii) prin realizarea si publicarea a zeci de articole, comunicari, lucrari de licenta, dizertatii de masterat, teze de doctorat, carti, etc – in tara si in strainatate, etc. Cu toate acestea, Legislativul si Executivul, ba chiar si Presedintia, nu par sa fie impresionati si interesati de curmarea SIMULACRULUI de asigurare a calitatii educatiei perpetuat la noi, de 16 ani, prin ARACIS si ARACIP conform pretiosului “model de guvernare bazat pe Leviathan” introdus prin OG75/2005, desi aceasta abordare si-a dovedit totala sa ineficienta … Pana cand vom mai avea in vigoare aceast OG75/2005????
Pentru autorul acestui text – coautor si al trist-celebrei OG 75/2005 (aprobata prin L87/2006) plina de erori, confuzii conceptuale, prejudecati si lacune – modelul de asigurare a calitatii (educatiei) optim pentru Romania nu este modelul ISO 9001 (aplicat pe plan mondial cu mare succes, de peste 40 de ani) ci ar fi … !!! Într-o lucrare publicata in 2010, coautorii ei explică în termenii de mai jos principalele rațiuni care au determinat stabilirea/ adoptarea în România a unui model de asigurare a calității educației (introdus prin OUG nr.75/2005, aprobată prin Legea nr 86/2006) – provenit din așa-numitul :
“Statul român a produs izomorfism coercitiv și un nivel ridicat de omogenitate instituțională în cadrul sectorului societal al învățământului superior. Explicația de bază a acestui fapt constă în tendințele existente evidente de supra-reglementare de către Stat atunci când este vorba de politicile financiare și de personal și, mai recent, de asigurarea calității în învățământul superior. În ceea ce privește asigurarea calității (educației), faptul că Statul a impus seturi standard naționale unice de criterii, indicatori și proceduri privind calitatea a contribuit în mare măsură la realizarea izomorfismului structural. Acesta a fost de fapt un sub-produs al utilizat pentru a construi calitatea învățământului superior”….. “Conform acestui model de înțelegere a cadrului instituțional de asigurare a calității (educației), poziția de putere dominantă a Statului în raport cu universitățile a fost favorizată de societatea civilă românească slabă și de comunitățile profesionale aproape tăcute și dispersate.” (Vlăsceanu, 2010) ” a generat neașteptate efecte disfuncționale perverse în raport cu obiectivele asigurării calității educației. Pe lângă reducerea legitimității aranjamentelor instituționale oficiale, efectele disfuncționale ale au creat premisele necesare adecvate care susțin necesitatea reproiectării sau a modificării totale a cadrului instituțional al asigurării calității educației. Multe dintre efectele disfuncționale ale au fost, de asemenea, identificate și publicate în Barometrul Calității publicat de ARACIS, în anul 2010, precum și într-o cercetare realizată în anul 2011 (Păunescu și colab., 2011) .
“Putem concluziona că adoptat în România pentru organizarea asigurării calității educației este mult prea prescriptiv, coercitiv și centralizat, fiind orientat spre control și acreditare precum și, în cea mai mare parte, fiind centrat pe intrări.”
” ar trebui abandonat în asigurarea calității educației în România, în favoarea unui model de management al calității mai adecvat și orientat spre îmbunătățirea calității.” (Vlăsceanu, 2012)…
La aceeasi concluzie au ajuns – chiar din anul 2005 – multi alti cercetatori, experti si profesori romani (specializati in domeniul Managementul calitatii nu in Stiinte sociale sau Stiinte Politice sau Psihologie ca autorii) prin realizarea si publicarea a zeci de articole, comunicari, lucrari de licenta, dizertatii de masterat, teze de doctorat, carti, etc – in tara si in strainatate, etc. Cu toate acestea, Legislativul si Executivul, ba chiar si Presedintia, nu par sa fie impresionati si interesati de curmarea SIMULACRULUI de asigurare a calitatii educatiei perpetuat la noi, de 16 ani, prin ARACIS si ARACIP conform pretiosului introdus prin OG75/2005 … Pana cand???
Domnule profesor, în sfârșit cineva spune tristul adevăr!
Mulțumesc pentru că l-ați SPUS!
Sper să se și … audă.
Stimate Domnule Profesor,
Cu aprecieri pentru semnalul lansat asupra izolării segmentului celui mai ”înalt” din sistemul educațional…
Și totuși, sunt unele aspecte ce merită, cred, menționate și/sau adăugate la expunerea dvs (de nivel academic).
1. În prezent învățământul postliceal (terțiar nonuniversitar) funcționează într-o zonă extrem de ”întunecată” (de la gri închis spre ”negru”). Acest segment de învățământ funcționează la ”extremitatea” învățământului preuniversitar – în câteva școli postliceale de stat (rețineți : câteva – mai puțin de 25) și în peste 250 ”școli” (a se citi srl -uri) particulare. Profesorii de la postliceal (fără să jignim pe nimeni !) nu au nici pe departe pregătirea necesară de preda în cel mai înalt nivel de învățământ preuniversitar (sau cel mai de jos nivel al inv. universitar, cum se dorește!). În concluzie, includerea acestui segment (de înv. postliceal) în zona universitară nu pare o eroare, dimpotrivă! Poate fi un învățământ universitar de scurtă durată, la nivelul ”standardelor” academice… (poate prin comparație (forțată) cum erau subinginerii de altădată). Ar fi bine să știm că evoluția societății spre o tehnologizare accelerată impune și oameni pregătiți corespunzător. Exemple? Câte doriți: industria auto – tranziție accelerată spre tehnologii ultravansate: AI, internet of things, sisteme de protecție interne și externe etc. Dvs vedeți în continuare, că muncitorul de la un service auto mai poate fi pregătit doar la nivelul unei școli profesionale sau un liceu tehnologic de profil sau, cel mult, într-o zonă ”gri” cum este școala postliceală de azi? Înseamnă să ignorați realitatea curentă și presiunea în creștere a avansului tehnologic!
De ce considerați IS un ”orfan” al proiectului? Din presă, aflăm că actualul ministru a inițiat câteva propuneri cel puțin interesante : translatarea doctoratelor integral la universități – absolut corect în opinia multora ! Întrucât comisia, coordonatorul, școala doctorală își asumă răspunderea și cunosc mult mai bine evoluția și conținutul tezei de doctorat. Sau este mult mai relevantă decizia luată în consiliul cnatdcu când absolut toți votează în necunoștință de cauză asupra tezei respective? Nu cumva, în această situație, era mult mai apropape de realitate, ca acest important consiliu consultativ (din care faceți și domnia voastră parte) să exercite doar evaluări de terță parte asupra școlilor doctorale sau asupra cazurilor punctuale de ”plagiat”??! Întrebăm, pur și simplu, ca cetățeni obișnuiți… Mai aflăm din presă că toate propunerile min. au fost respinse integral de cg al cnatdcu…… Și totuși, așteptăm ca în cons. gen cnatdcu să se traseze /proiecteze direcțiile esențiale de dezvoltare ale României, având în vedere valoarea și prestigul academic al celor din consiliu… Mai avem mult de așteptat??
Și tot despre IS , ”orfan” al proiectului: De ce nu faceți propunerea ca și înv. superior să fie finanțat pe cost standard în integralitatea lui (înv. superior acreditat de stat și particular) exact ca în învățământul preuniversitar??! S-ar ”filtra” multe probleme, înv. particular ar fi stimulat și s-ar porni de la condiții aproximativ similare. Atunci, calitatea mult dorită ar crește și dinamica relației piața muncii – înv. superior ar regla indiscutabil și evoluția învățământului superior. În plus, o competitivitate reală ar genera procese de benchmarking benefice pentru întregul sistem.
Concret: același post, același atribuții și obligații academice este plătit cu un salariu de 10 ori mai mare în înv de stat decât la particular… Interesant că, de multe ori, rezultatele învățării sunt exact inverse! Vi se pare corect?
Nu cumva aceste inechități reale, alimentează exact ”iradierea descendentă” despre care vorbiți în articol?
În rest, semnalul este binevenit…
Cei 14 ani în care România a fost condusă de doi profesori, Constantinescu şi Iohannis, se dovedesc a fi o mare pierdere pentru educaţie şi pentru ţară. Niciunul nu se poate lăuda cu realizări la finalul împărăţiei lor.