„Un olimpic nu are nevoie doar de un profesor care să-i predea materia”, spune Flavian Georgescu, profesor de matematică și coordonator al lotului de olimpici de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București. Aceasta a declarat pentru TVR Craiova că „ este nevoie ca profesorul unui olimpic să fie un mentor al elevului din toate punctele de vedere”.
„Este la modă și este indicat ca astfel de copii să aibă în spate un coach, un psiholog, pentru că de aceea există psihologi. Însă e foarte frumos, dacă se poate, ca profesorul să fie și un mentor al elevului. Un olimpic nu are nevoie doar de un profesor care să-i predea materia. Dacă este autodidact, un astfel de copil poate să învețe singur, fiind ghidat din cărți. Este nevoie ca profesorul unui olimpic să fie un mentor al elevului din toate punctele de vedere”, a precizat cadrul didactic.
Profesorul Flavian Georgescu, fost olimpic la matematică și care a pregătit o parte din medaliații de anul acesta de la liceul la care predă, susține într-o analiză pentru Edupedu.ro că deși elevii noștri excelează la algebră și geometrie, întâmpină dificultăți atunci când vine vorba de problemele de combinatorică, care cer o gândire inovativă și neconvențională.
Informații de context
Amintim că la Olimpiada Internațională de Matematică (OIM) 2024 România s-a plasat pe locul 12 din 108 de țări. Elevii români au obținut o medalie de aur, patru medalii de argint și o medalie de bronz.
Iată elevii medaliați la OIM 2024:
- medalie de aur: Pavel Ciurea de la Liceul Internațional de Informatică București
- medalii de argint: Andrei Vila, David-Andrei Anghel, Vlad-Titus Spǎtaru de la Liceul Internațional de Informatică București şi Andrei-Giovani Chiriță de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București
- medalie de bronz: Aida Mitroi de la Liceul Internațional de Informatică București.
Descarcă de mai jos subiectele în limba română – IMO 2024:
În 2023, România a înregistrat un rezultat istoric: locul 4 în lume la Olimpiada Internațională de Matematică, un record din 1999 încoace, cu cinci medalii de aur și una de argint – cine sunt elevii și ce au avut de rezolvat.
Problemele de la olimpiada internațională de matematică au un nivel de dificultate foarte mare față de acum câteva zeci de ani, spunea în luna aprilie și profesorul Bogdan Enescu de la Colegiul Național „Bogdan P. Hasdeu” din Buzău. „Sunt îngrozitor de grele și trebuie să muncești foarte mult ca să faci față”, a spus Enescu, primul profesor olimpic internațional cu elevi medaliați la Olimpiada Internațională (OIM).
Recent, matematicianul Olivier Schiffmann a făcut o analiză scurtă a participanților de la școala APEX-Maths 2024 la care a predat anul acesta la Reșița, într-un interviu pentru Edupedu.ro. Întrebat dacă a observat vreo diferență între raționamentul elevilor în funcție de sistemele școlare din țările de proveniență care i-au format, Schiffman a vorbit despre faptul că elevii români sunt antrenați pentru olimpiade, să rezolve rapid probleme fără a le aprofunda neapărat: