Un nou program de formare pentru profesori și consilieri școlari, anunțat de secretarul de stat Florian Lixandru. Cursurile vor fi axate pe combaterea și prevenirea violenței în școli

10.780 de vizualizări
Sursa: Captură TVR Info
Secretarul de stat Florian Lixandru a spus că profesorii și consilierii școlari care fac parte din comisiile de combatere și prevenire a violenței în școli vor fi formați pe acest subiect printr-un program finanțat de la Uniunea Europeană. El a explicat joi seara, la TVR1 că proiectul se va aplica din acest an școlar. Ministerul Educației a mai anunțat în martie un alt program de formare a profesorilor pentru recunoașterea semnelor când un elev consumă substanțe ilegale, dar despre care Ministerul Educației evită să dea detalii de două luni, de când Edupedu.ro a cerut informații. De precizat, la programul anunțat de Florian Lixandru lucrează și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, condus de Adrian Câciu. Același Minister care gestionează și acordarea primelor didactice pentru profesori și a tichetelor educaționale – ambele programe cu multe piedici și bâlbe la implementare.

Secretarul de stat Florian Lixandru a spus joi seara la TVR1, că profesorii și consilierii școlari care fac parte din comisiile de combatere și prevenire a violenței în școli vor fi instruiți pe această temă, anul acesta școlar, în cadrul formării continue.

“La acest moment avem programul operațional de educație și ocupare care are o axă prioritară inclusiv pe această zonă de incluziune și prevenire și combatere a violenței în mediul școlar. Lucrăm la o fișă de proiect în care vom include tot consilierii școlari și profesorii din comisiile respective vor putea să intre în acest program (…) Fără costuri suplimentare, aceste programe vor fi finanțate de la Uniunea Europeană. Deci avem un program operațional educație și ocupare care practic ne permite nouă să formăm capitalul uman pe o serie întreagă de direcții. Se va aplica din acest an școlar. În acest moment este aproape gata fișa de proiect, urmează să fie înaintat către Ministerul Investiții și Proiectelor Europene și să fie pus în consultare ghidul, iar din 2024 să se treacă la implementare”, a spus Lixandru.

Secretarul de stat nu a dat detalii despre această formare continuă, în afara faptului că va fi finanțată prin bani europeni. Nu a spus câți consilieri și profesori vor fi implicați, cum va fi structurat cursul, cât va dura sau ce informații vor fi prezentate.

Ministerul Educației a mai avansat ideea formării profesorilor într-un domeniu conex: recunoașterea semnelor în cazul în care un elev consumă substanțe interzise. În martie anul acesta, secretarul de stat Zoltan Kallos a spus că 40 de profesori pe lună, din fiecare județ, vor fi formați să recunoască elevii care consumă droguri, însă de două luni, Ministerul Educației evită să trimită un răspuns clar solicitării noastre privind desfășurarea acestei formări: cum se va desfășura, cum vor fi aleși profesorii, ce vor învăța și din ce bani va fi finanțată această formare. Când vom primi un răspuns îl vom publica. Mai mult, întrebat în septembrie în ce stadiu este acest proiect, secretarul de stat Zoltan Kallos  nu a știut să spună. “O să revin cu informații pentru că vă mărturisesc că nu m-am ocupat eu de acest aspect și nu știu exact în ce stadiu se află”, a spus el.

Informații de context

Există un plan comun comun de acțiune pentru siguranță școlară, semnat de 8 miniștri, luna trecută, și o procedură privind prevenția managementul cazurilor de violență școlară. Un inforgrafic de la sesizare la închiderea cazului, responsabilitățile profesorilor, directorilor și ale poliției, a fost publicat de Ministerul Educației.

„Faptele de violență verbală, fizică, psihologică – bullying, emoţională, sexuală, socială, culturală, cibernetică, cât şi orice alte activităţi sau comportamente care pot pune în pericol sănătatea sau integritatea beneficiarilor primari şi a personalului din învăţământ, sunt gestionate la nivelul unităților de învățământ preuniversitar conform Procedurii privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor / preșcolarilor / elevilor și a personalului unității de învățământ, precum și al altor situații corelate, în mediul școlar și a suspiciunii de violență asupra copiilor în afara mediului școlar (aprobată prin ordinul de ministru nr. 6.235/2023)”, conform ministerului.

Pe 9 octombrie, Ministerul Educației a scos schema de responsabilități cu cine, ce face exact în cazurile de violență școlară și suspiciune de consum de droguri, din procedura privind managementul cazurilor de violență. Ordinul de ministru a fost publicat în Monitorul Oficial pe 6 octombrie 2023. Edupedu.ro a cerut un punct de vedere de la ministerul Educației privind abrogarea punctului 3.25 din procedură și a schemei cu responsabilitățile în cazurile de violență școlară și suspiciune de consum de droguri. Când vom primi un răspuns îl vom publica.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene gestionează și proiectul privind primele didactice ale profesorilor și acordarea tichetelor educaționale pentru elevi defavorizați

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene condus de Adrian Câciu este cel care va gestiona fondurile pentru desfășurarea acestei formări. Amintim că același minister se ocupă și de implementarea proiectelor privind acordarea primelor didactice pentru profesori și a tichetelor educaționale pentru elevii defavorizați.

Acordarea cardurilor pentru profesori a fost făcută pe ultima sută de metri, deși ministrul Câciu anunțase inițial că vor fi trimise cardurile prin Poștă începând cu 10 octombrie. Nu a fost așa, iar noul termen anunțat a fost 20-27 octombrie. Banii au fost acordați din Fondul de rezervă urmând ca apoi MIPE să deconteze banii.

Unor profesori li s-au trimis cardurile în vacanță la școlile unde predau și riscau să rămână fără ele dacă nu reușeau să ajungă să le ridice. Apoi, cititorii Edupedu.ro ne-au semnalat că nu toate cardurile au fost încărcate sau nu au primit sumele complete.

Unii profesori nu aveau cardurile încărcate pe 2 noiembrie. Controverse au fost și legate de lista magazinelor unde profesorii puteau cheltui banii din prima didactică de 1500 de lei.

Deputatele REPER Oana Cambera și Simina Tulbure au cerut lămuriri publice de la Guvern, privind întârzierile în procesul de distribuție a cardurilor, încărcarea incompletă a sumelor promise și lipsa unui ghid clar privind cheltuielile eligibile au creat un climat de incertitudine și frustrare în rândul profesorilor. Mai mult, ele spuneau că există suspiciuni cu privire la posibila existență a unui monopol pentru un singur furnizor de electronice.

Profesorii pot propune comercianți pe lista de magazine pentru prima didactică, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației.

Noua listă a fost actualizată joi și cuprinde printre altele, farmacii, hoteluri și agenții de turism.

Edupedu.ro a solicitat Ministerului Fondurilor Europene o explicație clara a ceea ce au voie și ce nu să-și achiziționeze cadrele didactice, inclusiv chestiunea cu telefoanele. Când vom primi răspunsul, îl vom publica.

Cât despre tichetele educaționale menite să ajute familiile defavorizate să înceapă școala cu rechizite și haine noi, MIPE încă nu a anunțat când vor fi trimise beneficiarilor, deși luni începe al doilea modul școlar, părinții nu știu când vor primi cardurile și când vor fi încărcate cu cei 500 de lei pentru a cumpăra rechizite și haine pentru copii.

Citește și:
INFOGRAFICE Managementul cazurilor de violență școlară, de la sesizare la închiderea cazului, responsabilitățile profesorilor, directorilor și ale poliției

Ce se întâmplă când un profesor are o suspiciune că un elev se droghează? Ligia Deca: Profesorul merge la conducerea școlii, care contactează familia, are loc o discuție, inclusiv cu consilierul școlar și se agreează măsuri

Câte 40 de profesori pe lună, din fiecare județ, vor fi formați să recunoască elevii care consumă droguri, anunță Kallós Zoltán, secretar de stat în Ministerul Educației

Peste 11.000 de profesori din mediul urban și rural au fost instruiți în acest an să recunoască elevii care consumă droguri, potrivit datelor Agenției Naționale Antidrog

Campanii de informare pentru profesori pe toată perioada toamnei, ca să poată identifica un elev care a consumat droguri, anunțate de Ligia Deca
INTERVIU Profesorii trebuie să fie mult mai informați decât elevii în privința drogurilor, altfel nu mai au nici o autoritate în fața lor / Într-un caz de suspiciune de consum de droguri, prima intervenție a profesorului trebuie să fie cu copilul pentru că responsabilitatea profesorului este în primul rând față de bunăstarea copilului, spune psihoterapeutul Bogdana Păcurari
Cardurile de primă didactică și „respectul” față de profesori. Pe lista actualizată a magazinelor apar, printre altele, farmacii, hoteluri și agenții de turism

9 comments
  1. Părerea mea e să facă aceste cursuri părinții elevilor care se droghează…..sau cei din minister pentru a gestiona mai bine situația… și nicidecum profesorii sau consilierii scolari!
    De ce nu se vine cu un proiect de lege să nu se mai fumeze pe străzi(și mai ales minori, elevi… ) , care țin o țigară asemenea unei carioci dându-ți impresia că se pregătește de scris, din mers!Ce știu eu ce fumează respectiva persană?!

  2. Cum sărăcie v-ati adunat toți habarnistii pe la minister?
    Sefa e tolomaca rău, voi niște politruci cu lapte pe la mustăți.
    vai de noi

  3. Un curs de traseism politic nu aveți?

    Se pare că e soluția ideală la problemele din educație.

    Voi nu mai știți ce e rușinea, bre!

  4. Așa, și ce să mai facă profesorii? Că fac de toate, au nu știu câte comisii pe cap, au nu știu câte atribuții nepedagogice. Și se mai miră lumea că e învățământul slab.

  5. Cursuri de karate și aikido!! Eventual niște krav maga sau capoeira!!

    Superb. Cât costă cursurile astea, cumva fix 1500 lei și pot fi decontate direct din noul card/cont de primă carieră didactică etc?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Daniel David / Foto: UBB

VIDEO Daniel David, ministrul propus al Educației și Cercetării în Guvernul Ciolacu 2, după audierile din comisiile de învățământ: E clar că bugetul Ministerului trebuie să fie mai mare decât a fost anul trecut pentru a asigura obiectivele din programul de guvernare

Daniel David, propus pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării spus după audierile din comisiile de învățământ Camera Deputaților și Senat, de luni, 23 decembrie, că bugetul ministerului pe…
Vezi articolul

Părinții pot primi o deducere fiscală de la angajator de până la 1.500 de lei pe lună pentru fiecare copil pentru acoperirea costurilor de creșă și grădiniță, dacă angajatorul vrea și poate să acopere costurile / Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească angajatorul

Angajatorii pot oferi părinților o deducere fiscală de până la 1500 de lei pe lună pentru fiecare copil pentru a achita costurile de creșă și grădiniță. Modificarea a fost făcută…
Vezi articolul

Fond bugetar de 100 de milioane de lei pentru finanțarea cercetării în universități și în 2022 / 45% din bani – alocați pe baza metarankingului universităților, care trebuie finalizat până pe 31 martie

Fondul bugetar pentru finanțarea cercetării științifice în universități, în 2022, este de 100.000.000 de lei, potrivit Metodologiei privind finanțarea cercetării în instituțiile de învățământ superior de stat, publicată miercuri. 45%…
Vezi articolul

Apel pentru adoptarea legii privind protecţia cadrului didactic, făcut public de FSLI, după cazurile recente de violențe ale elevilor: Este alarmant cum spaţiul şcolii devine atât de uşor un spaţiu al fricii / Lipseşte coerenţa unei strategii clare de intervenţie / Dacă vom submina tot timpul autoritatea cadrului didactic, școala nu va mai fi un spațiu al respectului reciproc

Sistemul de educaţie din România îşi arată din nou vulnerabilitatea în faţa cazurilor de violenţă şi abuz, scrie Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ într-un comunicat de presă. Organizația sindicală atrage…
Vezi articolul