Un nou consorțiu format din 10 universități, Academica Plus, anunță că se retrage din organizația lui Cumpănașu

1.705 vizualizări
Foto: Facebook/Alexandru Cumpanasu
Alte 10 universități anunță că se retrag din organizația lui Alexandru Cumpănașu, după ce consorțiul Universitaria al marilor universități s-a delimitat ferm de Coaliția Națională pentru Modernizarea României și Consiliul Național al Rectorilor a decis suspendarea din CNMR. “Consorțiul universitar ‘Academica Plus’ se raliază hotărârii Consiliului Național al Rectorilor și anunță public retragerea din cadrul CNMR”, se arată într-un comunicat al celor 10 universități, din care face parte și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava condusă de fostul ministru al Educației Valentin Popa.

În contextul agendei electorale aflată în dezbatere, la acest moment, respingem orice trimitere lansată în mass-media privind existența unor legături sau activități ale Consorțiului în conexiune cu CNMR, care să fi avut alt obiectiv fundamental decât cel de a aplica proiecte în mod corect şi de a sprijini alcătuirea unui cadru legislativ şi normativ foarte clar şi coerent în beneficiul sistemului de învățământ superior din România“, anunță cele 10 universități membre “Academica Plus”.

Ce universități fac parte din Consorțiul universitar Academica Plus:
  • Universitatea din Pitești
  • Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
  • Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
  • Universitatea din Ploiești
  • Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
  • Universitatea „Valahia” din Târgoviște
  • Universitatea din Oradea
  • Universitatea din Petroșani
  • Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
  • Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu

Retragerea consorțiilor Universitaria și Academia Plus  și suspendarea CNR vin după ce Cumpănașu a anunțat că vrea să candideze la alegerile pentru președinția României. El a început deja să strângă cele 200.000 de semnături necesare.

Citește și:

 


1 comment
  1. Te cutremuri când vezi câte universități au intrat într-un proiect de tocat bani din bugetul de stat. Prinși la ananghie, „domnii” cu gulere albe se delimitează de ochiul dracului, scuipă și în sân și-l scot țap ispășitor pe acarul Păun, recte Cumpănașu. Halal mediu universitar !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO “Fă-o pentru mine! Vreau să am încredere în educația pe care o primesc. Ies la vot pentru că nu mai vreau să ies în stradă.” Elevi de liceu îndeamnă tinerii să meargă la vot pe 26 mai

Mai mulți elevi de liceu s-au implicat în campanii pro vot pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, demersurile fiind organizate de diverse organizații pe paginile de socializare. Consiliile elevilor din…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu, despre deschiderea universităților după ridicarea stării de alertă: Solicitarea pentru a identifica soluția pentru o scurtă perioada de tranziție este pertinenta. Ministerul intenționează să transmită o notă pentru deblocarea situației în universități

Ministrul Educației își nuanțează declarațiile cu privire la modul de funcționare al facultăților începând de mâine, când încetează starea de alertă instituită pe teritoriul României din cauza pandemiei COVID-19. “Solicitarea…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă adresată premierului Ciucă / Zece organizații europene și internaționale cer investigații prompte și independente în cazul  Emiliei Șercan: Amenințările și hărțuirea ei au loc pe un fond de agresiuni recente și presiuni nejustificate împotriva jurnaliștilor

Zece organizații europene și internaționale care militează pentru libertatea presei și pentru libertatea de exprimare, membri ai MFRR și partenerii acestora, au reacționat la hărțuirea Emiliei Șercan, exprimând îngrijorări serioase…
Vezi articolul

OFICIAL Planul național de combatere a violenței școlare, care va fi aplicat în toate școlile începând de luni, include măsuri pentru prevenirea violenței școlare, formarea profesorilor și responsabilitățile școlilor și inspectoratelor

Planul național de combatere a violenței școlare, aplicabil din anul școlar 2024-2025, a fost publicat în Monitorul Oficial. Planul este structurat pe 6 capitole și cuprinde măsuri pentru creșterea gradului…
Vezi articolul