Un grup de elevi din Hunedoara, plecat în Macedonia în cadrul unui proiect Erasmus, se întoarce mai devreme în țară, după ce un elev a fost prins cu droguri asupra sa / Cazul este verificat de o comisie de anchetă formată din membri ai mai multor instituții

17.719 vizualizări
Transport gratuit pentru elevi
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
12 elevi de la trei licee din Hunedoara, selectați să participe timp de 5 zile la un proiect Erasmus în Macedonia, se întorc acasă mai devreme, după ce asupra unui elev au fost găsite droguri. Elevii din grup învață la Liceul Tehnologic ”Dragomir Hurmuzescu” Deva, Liceul Tehnologic Lupeni și Liceul Teoretic “Silviu Dragomir” din Ilia și erau însoțiți de 2 profesori, unul dintre ei fiind de la liceul Tehnologic ”Dragomir Hurmuzescu” Deva unde învață elevul în cauză. Grupul de elevi români este acum în drum spre casă și urmează să ajungă în țară marți noapte. Directorul CJRAE Hunedoara, Gabriel Ilieș, a plecat în Macedonia pentru a însoți copiii înapoi în România, potrivit surselor Edupedu.ro, iar o comisie de anchetă verifică situația.

Unul dintre elevii Liceului Tehnologic Energetic ”Dragomir Hurmuzescu”, aflat în Macedonia în cadrul unui proiect Erasmus, a fost prins cu droguri asupra sa. Nu se cunosc multe informații, însă, potrivit surselor Edupedu.ro, poliția locală a intervenit și apoi toți cei 12 elevi români din grup au fost nevoiți să revină în țară.

Ei sunt acum în drum spre România, însoțiți și de directorul Centrului Județean de Resurse de Asistență Educațională (CJRAE) Hunedoara, Gabriel Ilieș, deși elevii ar fi trebuit să se întoarcă pe 24 martie.

A fost desemnată o comisie de anchetă în acest caz, din care fac parte un reprezentat al CJRAE (n. red. instituție care a coordonat proiectul Erasmus), un inspector al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) și un jurist al instituției, potrivit Inspectorului general adjunct ISJ Hunedoara, Adriana Almășan, membru al comisiei.

Cei 12 elevi de la trei licee din Hunedoara au fost selectați să participe timp de 5 zile la un proiect Erasmus în Macedonia, în perioada 20-24 martie 2023. Este vorba despre elevi de la Liceul Teoretic “Silviu Dragomir” din Ilia, Liceul Tehnologic Energetic ”Dragomir Hurmuzescu” Deva, Liceul Tehnologic Lupeni. Aceștia erau însoțiți de doi profesori, unul de la Liceul Tehnologic Lupeni și unul chiar de la Liceul Tehnologic Energetic ”Dragomir Hurmuzescu”, unde învață elevul prins cu droguri.

Nu se cunosc deocamdată detalii despre circumstanțele în care s-au găsit drogurile asupra elevului, însă decizia ca întregul grup de elevi români să revină în România nu a aparținut Inspectoratului Școlar Județean, spune profesoara Adriana Almășan pentru Edupedu.ro.

“Bănuiesc că autoritățile de acolo au decis revenirea lor din țară. Nu ISJ Hunedoara le-a dat ordin să se întoarcă. Încă nu știm multe informații, acum strângem și noi detalii și vrem să stăm de vorbă cu profesorii însoțitori, după ce revin în țară. Comisia de anchetă încearcă acum să afle toate informațiile despre modul în care s-a desfășurat proiectul, cum au fost selectați elevii, profesorii, care sunt termenii proiectului și ce s-a întâmplat în Macedonia. La final să luăm măsurile care se impun în asemenea situații”, a mai spus Adriana Almășan.

Potrivit CJRAE Hunedoara, ar fi vorba despre un proiect ce are ca scop creșterea implicării și participării la ore a elevilor de clasele a IX-a și a X-a, dezvoltarea abilităților de învățare prin cooperare, depășirea dificultăților de adaptare întâmpinate la intrarea în noul ciclu de învățământ.

Rezultatele finale după aplicarea în proiect arată că au fost selectați, pe baza unui punctaj, 2 elevi de la Liceul Tehnologic Energetic ”Dragomir Hurmuzescu”, de unde era elevul prins cu droguri asupra sa. Dintr-un punctaj de cel mult 100 de puncte, acești elevi au obținut 83,5 și 84,5 puncte.

Potrivit proiectului criteriile de selecție au fost:

  • Motivaţia de participare la activitatea de mobilitate;
  • Situația școlară (motivație școlară, activitate la ore, sprijin din partea familiei);
  • Recomandare diriginte (aprecierea comportamentului/calităţilor personale);
  • Participare/ neparticipare la proiecte finanțate prin Programul Erasmus (vor avea prioritate elevii care nu au participat la nicio mobilitate prin Programul Erasmus+).

6 comments
  1. Interesant e că sunt informații contradictorii iar PR ul inspectoratului e în vacanță.
    Cu ce au greșit elevii, de au fost aduși cu toții acasă?
    Când vom fi informați despre ce s-a petrecut de fapt?

    1. Au plecat in grup nu individual . Pentru greseala unuia platesc toti . Se intocmesc documente in care se specifica clar faptul ca profesorii insotitori raspund de elevi.

  2. Așa sunt selectați elevii participanți la proiecte….După pile și bani,nu dupa merite….
    De aceea ne facem de râs…

  3. Il sustinem pe elevul din a 10 a de la liceul Energetic Dragomir Hurmuzescu Deva fiind acuzat pe degeaba(putea sa se evite tot)

  4. toți elevii își fac de cap in astfel de proiecte și în cele pt adulți sunt plimbați directorii da vadă Europa pe banii UE.Bani cheltuiți aiurea,elevii și profesorii care ar merita să meargă nu sunt implicați.ANpcdefp are peroane cărora an de an le da proiecte și se îmbogățesc coordonatorii,mereu aceeași.Daca vine unul nou este respins.

    1. Cata dreptate aveți dl./dna Gigi … cunoașteți fenomenul din interior… și dna Rodica la fel … subscriu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Klaus Iohannis, Romania Educata / Foto: INQUAM Photos - George Calin

Recorder: Președintele Iohannis ține blocat un post de profesor de fizică de peste 25 de ani, la colegiul din Sibiu la care este titular / Alți 1.500 de parlamentari, primari, sindicaliști sau funcționari, pe lista catedrelor ocupate

Aproape 1.500 de profesori din învățământul preuniversitar și-au blocat catedrele în timp ce ocupă poziții de parlamentari, primari, viceprimari, funcționari în ministere, inspectori, prefecți, subprefecți sau lideri de sindicat, potrivit…
Vezi articolul

Ministerul Cercetării și Digitalizării pierde, la rectificare, 20 de milioane de lei din bugetul alocat cercetării, în timp ce fantomatica Academie a Oamenilor de Știință din România primește o suplimentare cu aproape jumătate de milion de lei

Bugetul alocat cercetării fundamentale și activităților de cercetare-dezvoltare, în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării este redus cu 20,4 milioane de lei prin rectificarea bugetară aprobată luni de guvern. În…
Vezi articolul