Un elev navetist de la Liceul Sportiv din Constanța susține că a fost nevoit să plătească din banii săi drumul la școală, după ce șoferul i-a refuzat abonamentul gratuit pe motiv că avea geanta cu echipament și nu ghiozdan: Mi s-a spus că abonamentul este pentru școală, nu pentru antrenamente

6.702 vizualizări
Foto: © Veranika Semchanka | Dreamstime.com
Un elev navetist al Liceului cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru”, care mergea spre casă pe ruta Constanța – Medgidia susține că a fost nevoit să-și plătească biletul cu banii săi pentru că șoferul nu a vrut să îi accepte abonamentul gratuit eliberat de școală. Eric Crînguș scrie într-o postare pe Facebook că șoferul microbuzului i-a reproșat că “abonamentul este pentru școală, nu pentru antrenamente”. Asta pentru că elevul avea la el geanta de antrenament, nu ghiozdan. Amintim, elevii au asigurat transport gratuit prin noua lege a Educației. Probleme similare cu elevi care nu pot folosi în weekend abonamentele când merg la meditații au fost prezentate de elevi secretarului de stat în Minister, Sorin Ion, în urmă cu mai multe luni, în cadrul unei dezbateri, iar atunci secretarul de stat a precizat că a luat act de reclamațiile elevilor.

Un elev al Liceului cu Program Sportiv Nicolae Rotaru a scris pe pagina sa de Facebook că pe drum spre casă, pe ruta Constanța – Medgidia, șoferul microbuzului nu a vrut să îl lase să urce în mașină în baza abonamentului gratuit, eliberat de școală pe motiv că nu ar veni de la școală, ci de la antrenamente.

Elevul, Eric Crînguș, susține că a încercat să îi explice șoferului că este elev la un liceu sportiv și că face antrenament acolo, de aceea are cu el geanta de antrenament, și nu ghiozdanul de școală, însă șoferul i-a spus că trebuie să plătească bilet.

“Astăzi, la ora 17:35, pe ruta Constanța – Medgidia, când mă întorceam de la liceu (menționez că sunt elev la liceul sportiv), cu un mijloc de transport în comun până acasă. Când m-am urcat într-un autovehicul al firmei METROPOLITAN, abonamentul meu de elev a fost refuzat pe motiv că aveam geanta de antrenament și mi s-a spus că abonamentul este pentru școală, nu pentru antrenamente, i-am specificat că sunt elev la Liceul Sportiv și că mă îndrept de la școala și antrenament spre casă iar acesta a repetat să-mi spună același lucru. Norocul meu a fost că am avut bani la mine, altfel rămâneam AMANET în stație.

Este important de menționat că, în prezent, transportul este gratuit pentru elevi. Iar noi ar trebui să putem utiliza abonamentele.

Eu nu voi renunța până când această problemă nu se va rezolva, iar transportul public va deveni mai accesibil și mai flexibil pentru toți elevii”, a scris elevul.

Informații de context

Elevii au transport gratuit prin noua lege a Educației, pe hârtie. Au fost multe probleme semnalate de când a început anul școlar în cazul elevilor navetiști, pentru că noua lege și metodologia prevăd modalități diferite de a acorda gratuitate elevilor, față de legea anterioară.

Pe 24 noiembrie, într-o dezbatere cu elevii și secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, mai mulți elevi, au semnalat mai multe probleme, una dintre ele fiind că în weekenduri, transportatorii nu le primesc abonamentele gratuite.

“Abonamentele nu sunt valabile și în weekend, deși am citit că așa ar trebui ca dreptul elevului abonamentul să fie gratuit pe tot timpul anului, în afară de vacanța de vară, cât e anul școlar și în weekend-uri și în vacanțe”, spunea Eric Crânguși, elev la Liceul cu Program Sportiv Nicolae Rotaru.

Alți elevi au subliniat că merg în weekend la meditații în altă localitate și nu beneficiază de gratuitate la transport: “Problemele cu meditațiile în weekend. Suntem din oraș și trebuie să ajungem, nu știu la Valul, Poarta Albă sau Murfatlar, nu avem abonamente, n-avem, trebuie să plătim ca să putem să ajungem la meditații”, a spus Eric Delicoti, elev.

Ștefania Huțan, elevă spunea că: “Mi se pare că ar trebui să avem aceste abonamente și în weekend, deoarece avem și meditații și mi se pare că și la acestea ar trebui să avem transport gratuit”.

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației a răspuns: “Da, cred că poate să fie și o astfel de situație. Nu ne-am gândit la asta. Bun, am reținut si notat”.

Potrivit metodologiei an școlar înseamnă “perioada anului calendaristic în care se desfășoară activitatea de învățământ preuniversitar a cărei durată este stabilită prin ordin al ministrului educației, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (2) lit. r) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023“;

Foto: © Veranika Semchanka | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:

Ministerul Educației nu știe câți elevi navetiști trebuie să primească sume forfetare care nu pot fi decontate prin lege: Practic, cred că în toate județele avem această situație, spune secretarul de stat Sorin Ion / Propunerile elevilor pe proiectul de hotărâre de guvern privind alocarea sumelor forfetare pentru transport
Ligia Deca: Toți elevii care plătesc abonamente din banii lor le vor avea decontate în luna februarie
VIDEO Elevii cer demisia ministrului Educației într-un protest față de încălcarea dreptului la transport gratuit la școală, în fața Ministerului: „Ligia Deca să ne vadă, facem orele în stradă” / UPDATE Elevii au fost primiți în audiență de un secretar de stat, nu de ministră
Președinta Asociației Elevilor din Constanța, după protestul la care elevii au cerut demisia ministrei și transport gratuit la școală: Secretarul de stat Florian Lixandru ne-a spus că asociația noastră vine numai să se plângă și că ar trebui să ne concentrăm pe altceva, să lăsăm transportul / Am spus că vrem să vorbim cu dna. Ligia Deca și ni s-a spus că avem pretenții cam mari
Op Ed / Avocatul Alexandru Bajdechi: Din nou despre transportul elevilor – probleme și soluții. Ministerul Educației întotdeauna greșește. Despre HG 1337/2023 și altele
Modul de calcul al sumelor forfetare pentru transportul elevilor și mecanismul prin care se face plata către elevi – proiect pe ordinea de zi a ședinței de Guvern / Elevii ar primi sumele restante la mijlocul anului școlar 2023-2024

Elevii anunță un nou protest, joi, în fața Ministerului Educației, de la ora 10:00. „Problema transportului gratuit persistă”, susține Asociația Elevilor din Constanța

3 comments
  1. Da asa zic soferii ca elevii pot folosi doar de 2 ori abonamentul…Aceasi chestie i sa intamplat si copilului meu si mi se pare o prostie….Pt ca abonamentul trebuie sa le fie cu adevarat de folos copiilor…indiferent de cate drumuri fac ei…multi se mediteaza sau au alte activitati extra scolare…🙈

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENTE Sondaj derulat în școli de Ministerul Agriculturii pentru programele de lapte și fructe, finanțate din fonduri europene. Instituția trebuie să trimită un raport de evaluare Comisiei Europene, pentru perioada 2017-2022, până pe 1 martie

Părinții și elevii au de răspuns la un formular despre Programul pentru școli al României aferent perioadei 2017-2022. Sondajul este derulat de Ministerul Agriculturii, iar instituția trebuie să trimită Comisiei…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu: Mulți dintre colegii noștri uită că nu mai trebuie să ne concentrăm pe evaluarea cunoștințelor, pe memorarea informației. Nu este suficientă nota / Foarte prost a mers programul de educație remedială, a declarat ministrul Educației

„Mulți dintre colegii noștri uită că nu mai trebuie să ne concentrăm pe evaluarea cunoștințelor, pe memorarea informației, disponibilă în momentul actual în zeci, sute, mii de surse de informare…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă către ministrul Educației, pentru dotarea claselor cu minibiblioteci și cărți noi: “Puteți schimba istoria educației și destinul elevilor, făcându-le cartea accesibilă”

Doi învățători din Bacău îi solicită ministrului Educației, printr-o scrisoare deschisă, inițierea unui program guvernamental de promovare și susținere a lecturii în școli. „Puteți schimba istoria educației și destinul elevilor, făcându-le…
Vezi articolul