Un elev din București a primit o notă mai mare cu 3,5 puncte, după contestație, la Evaluarea Națională 2022 / Ministrul Educației prezintă, în premieră, județele în care au fost corectate lucrările cu diferențe mari

Foto: © Potatushkina | Dreamstime.com

Edupedu.ro semnalează un al doilea caz în care nota inițială a unui elev este modificată la recorectare cu peste 2 puncte. De data aceasta, în București un elev a primit 3,5 puncte în plus la limba română, după contestație. Primul caz semnalat de redacție a fost în Tulcea, când un elev a fost depunctat cu 2,75 de puncte. Edupedu.ro a scris ieri că ministrul Cîmpeanu nu a enumerat și Tulcea pe lista județelor unde au fost modificate 17 note cu peste 2 puncte de la nota inițială, iar azi, Sorin Cîmpeanu a venit cu clarificări: “Am precizat județele în care au fost corectate acele lucrări. Diferențele provin din județe unde au fost corectate lucrările, nu de unde provin candidații, am observat această confuzie”, subliniază ministrul.

În București s-a înregistrat un caz de modificare cu peste 2 puncte a unui note la Evaluarea Națională. Un elev luase inițial nota 5 la proba de limba română scris și, după contestație, nota a urcat cu 3,5 puncte, la 8,50. Ministrul nu a precizat Bucureștiul pe lista județelor unde vreo lucrare ar fi obținut un punctaj mai mare de 2 puncte. Nota din București este cea cu numărul 186, potrivit datelor oficiale și se poate vedea în imagine.

Ieri, Edupedu.ro a semnalat o situație similară în care un elev din Tulcea a primit nota 6,70 la Matematică, iar la contestație a luat 9,45, județul nefiind enumerat de Ministrul Educației pe lista celor 17 modificări mai mari de două puncte de la Evaluarea Națională 2022. Amintim că, la Bihor, ministrul a vorbit o ”diferență flagrantă”, în cazul elevului care a primit 2,80 la Română, iar după ce a contestat nota a ajuns la 8,70. Ministrul Educației a precizat că a fost o eroare de borderou, apoi a enumerat județele cu diferențe mari la recorectare.

Astăzi, în conferința privind rezultatele finale de la Bac 2022, Ministrul Educației a revenit cu precizări privind recorectarea lucrărilor de la Evaluarea Națională 2022. Mai exact, a explicat că ieri, când a enumerat județele cu note modificate după contestații, făcea referire de fapt la județele în care s-au corectat lucrările, și nu la județele de unde provin elevii.

Astăzi, ministrul a revenit cu clarificări: “Am precizat județele în care au fost corectate acele lucrări. Diferențele provin din județe unde au fost corectate lucrările, nu de unde provin candidații, am observat această confuzie”, subliniază ministrul. “Se corectează în alte județe: Maramureș care a avut 22 de note schimbate și au fost corectate în Suceava, Ialomița care a avut 12 note schimbate, corectate în București, tot în București și Argeș, cu câte 12 note schimbate. Lucrările din Constanța au fost corectate în Ialomița cu 10 note schimbate”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

De remarcat, este prima oară când un ministrul prezintă public numele județelor din care provin lucrările și în ce județe au fost acestea corectate.

Redăm declarația inițială a ministrului Educației:

Sorin Cîmpeanu: „Am avut, de asemenea, și 17 lucrări, pentru a vă răspunde concret la întrebare, care au avut note modificate cu diferență mai mare de două puncte. Este vorba de 16 lucrări la limba română și o lucrare la matematică. Județele în care s-au înregistrat aceste diferențe, flagrante îndrăznesc să spun, au fost următoarele: Constanța, Dâmbovița și Bacău – câte trei note schimbate, existând diferență mai mare de două puncte, Buzău – două note schimbate, mai apoi avem Clujul, Călărași, Covasna, Gorj, Suceava, Vâlcea cu câte o singură notă schimbată, existând o diferență mai mare de două puncte. Sunt și situații de genul celor ale elevului din Bihor, cu diferență de 5,9 puncte.

Aceasta a fost cea mai mare diferență, de la 2,80 la 8,70. Greșeala a fost făcută la nivelul la transcrierea notelor în borderou și este încă un motiv pentru evaluarea digitalizată, când profesorii completează direct în fișierul informatic notele acordate. Am avut și o diferență de 3,75 puncte în județul Prahova, tot la limba și literatura română, lucrarea fiind în Buzău. Aceste lucruri au putut să fie corectate, dar, pentru a nu mai apărea astfel de situații este nevoie de generalizarea evaluării digitalizate.

Reporter: Mulțumesc.

Sorin Cîmpeanu: Mulțumesc și eu.

Reporter: Bună ziua, domnule ministru. Tot referitor la aceste diferențe și în principal la acea de aproape patru puncte.

Sorin Cîmpeanu: 3,75 puncte.

Reporter: 3,75. Cum e posibil să fie o diferență atât de mare?

Sorin Cîmpeanu: V-am răspuns, a fost eroare de transcriere. Factorul uman generează erori, tocmai de asta este necesară digitalizarea. Nu de evaluare, ci de transcriere. Eroare materială.

Reporter: Am înteles, mulțumesc!

Sorin Cîmpeanu: Sigur că, în momentul în care te pui în postura elevului, care știe că a făcut de 8,70 și își vede rezultatul 2,80, este dramatic. De aceea, suntem datori să facem tot posibilul pentru a evita astfel de situații”.

Declarația inițială a ministrului Cîmpeanu de ieri poate fi urmărită video, la minutul 3:26:

https://web.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=507426617838075

Foto: © Potatushkina | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version