Un elev de clasa a IV-a a obținut în instanță mutarea la altă clasă la ora de engleză și încheierea mediei de către un alt profesor. Decizia nu este definitivă

Foto: © Gregory Johnston | Dreamstime.com

Un elev de clasa a IV-a de la Colegiul Național „Roman Vodă” va urma cursurile de limba engleză la o altă clasă, cu un alt profesor, în urma unei decizii a Judecătoriei Roman din 14 martie 2025. Instanța a admis cererea depusă de părintele copilului, invocând riscul repetării anului și efectele psihologice pe care interacțiunea cu profesorul titular le-ar avea asupra elevului, potrivit motivării instanței consultate de Edupedu.ro pe portalul Rejust.ro. Soluția este provizorie și se aplică până la finalul anului școlar 2024-2025.

Conform documentului, elevul a fost victima unui incident în martie 2024, când profesorul de engleză l-ar fi pedepsit să stea în picioare, cu spatele la clasă, pentru o perioadă nedefinită. Potrivit părinților, copilul a leșinat în timpul acestei sancțiuni, iar conducerea școlii ar fi minimalizat incidentul, susținând că băiatul doar s-a împiedicat.

Potrivit motivării instanței de pe rejust.ro, un raport de expertiză psihologică solicitat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman arată că minorul suferă de o angoasă puternică și manifestă frică intensă la întâlnirea cu profesorul, iar menținerea acestei stări poate duce la tulburări afective severe, precum depresie sau simptome psihosomatice. În ciuda acestor concluzii, școala a refuzat organizarea unor ore separate sau transferul la altă clasă, invocând lipsa temeiului legal și imposibilitatea modificării orarului și încadrărilor aprobate.

Instanța a considerat că refuzul școlii de a permite accesul la educație într-un mediu sigur echivalează cu încălcarea interesului superior al copilului. Judecătorul a stabilit că există o aparență de drept, o urgență reală și un pericol iminent de afectare a dezvoltării elevului, astfel că a dispus ca acesta să participe la orele de engleză alături de o clasă paralelă și să fie evaluat de profesorul respectivei clase.

Hotărârea, executorie de drept, vine după mai multe eșecuri ale părinților de a obține o soluție pe cale amiabilă sau prin alte instanțe, dar și după ce Colegiul a fost notificat cu privire la posibila repetenție a elevului din cauza absențelor la limba engleză – absențe generate de refuzul participării la orele profesorului în cauză, se mai arată în motivare.

Colegiul Național „Roman Vodă” a susținut, în apărare, că incidentul nu a fost grav și a invocat faptul că, potrivit colegilor elevului și învățătorului/ profesorilor de la clasă elevul deranjează orele frecvent. Un raport intern al școlii concluziona că nu se impune declanșarea unei anchete disciplinare pentru profesor, iar Consiliul de Administrație a respins cererile părinților, sugerând în schimb evaluarea copilului de către DGASPC sau CJRAE.

Instanța a respins ca neîntemeiată și cererea colegiului de obligare a părinților la plata cheltuielilor de judecată. Decizia poate fi atacată cu apel în termen de cinci zile de la pronunțare, mai scrie în documentul consultat de Edupedu.ro.

Citește și:
Evaluarea cu nota 1 la Muzică, primită de un elev de la profesorul său, anulată de instanță la cererea părinților / Motivul: un alt profesor chemat ca expert a susținut că un subiect de la test nu era în programă
Doi soți, procuroare și judecător, au dat în judecată Colegiul Național Iași pentru că fiul lor a primit nota 1 la Muzică / Părinții susțin că nota 1 se acordă pentru fraudă, iar profesorii spun că e meritată dacă elevul nu scrie nimic în lucrare
Exit mobile version