Un elev de clasa a IV-a de la Colegiul Național „Roman Vodă” va urma cursurile de limba engleză la o altă clasă, cu un alt profesor, în urma unei decizii a Judecătoriei Roman din 14 martie 2025. Instanța a admis cererea depusă de părintele copilului, invocând riscul repetării anului și efectele psihologice pe care interacțiunea cu profesorul titular le-ar avea asupra elevului, potrivit motivării instanței consultate de Edupedu.ro pe portalul Rejust.ro. Soluția este provizorie și se aplică până la finalul anului școlar 2024-2025.
- Despre caz a scris și publicația locală Monitorul de Roman.
Conform documentului, elevul a fost victima unui incident în martie 2024, când profesorul de engleză l-ar fi pedepsit să stea în picioare, cu spatele la clasă, pentru o perioadă nedefinită. Potrivit părinților, copilul a leșinat în timpul acestei sancțiuni, iar conducerea școlii ar fi minimalizat incidentul, susținând că băiatul doar s-a împiedicat.
- Practic, instanța a obligat școala să mute elevul pentru ora de engleză la altă clasă, chiar dacă școala a invocat pe parcursul procesului că legea 198/2023 și cifra de școlarizare nu prevăd posibilitatea de transfer.
- La fel, instanța a obligat, cel puțin în acest stadiu al procesului, că profesorul de la clasa paralelă încheie media pe acest an școlar la engleză, ceea ce legislația actuală din educație nu permite de regulă.
Potrivit motivării instanței de pe rejust.ro, un raport de expertiză psihologică solicitat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman arată că minorul suferă de o angoasă puternică și manifestă frică intensă la întâlnirea cu profesorul, iar menținerea acestei stări poate duce la tulburări afective severe, precum depresie sau simptome psihosomatice. În ciuda acestor concluzii, școala a refuzat organizarea unor ore separate sau transferul la altă clasă, invocând lipsa temeiului legal și imposibilitatea modificării orarului și încadrărilor aprobate.
Instanța a considerat că refuzul școlii de a permite accesul la educație într-un mediu sigur echivalează cu încălcarea interesului superior al copilului. Judecătorul a stabilit că există o aparență de drept, o urgență reală și un pericol iminent de afectare a dezvoltării elevului, astfel că a dispus ca acesta să participe la orele de engleză alături de o clasă paralelă și să fie evaluat de profesorul respectivei clase.
Hotărârea, executorie de drept, vine după mai multe eșecuri ale părinților de a obține o soluție pe cale amiabilă sau prin alte instanțe, dar și după ce Colegiul a fost notificat cu privire la posibila repetenție a elevului din cauza absențelor la limba engleză – absențe generate de refuzul participării la orele profesorului în cauză, se mai arată în motivare.
Colegiul Național „Roman Vodă” a susținut, în apărare, că incidentul nu a fost grav și a invocat faptul că, potrivit colegilor elevului și învățătorului/ profesorilor de la clasă elevul deranjează orele frecvent. Un raport intern al școlii concluziona că nu se impune declanșarea unei anchete disciplinare pentru profesor, iar Consiliul de Administrație a respins cererile părinților, sugerând în schimb evaluarea copilului de către DGASPC sau CJRAE.
Instanța a respins ca neîntemeiată și cererea colegiului de obligare a părinților la plata cheltuielilor de judecată. Decizia poate fi atacată cu apel în termen de cinci zile de la pronunțare, mai scrie în documentul consultat de Edupedu.ro.
6 comments
Mai sus de legile educației sunt legile universale/ONU ale protecției drepturilor copilului. Nu am găsit nimic în neregulă in motivarea deciziei.
E absolut normal ca problema să fie rezolvată în școală (dar se pare că nu au avut înțelegere acolo) , prin mutarea la alt profesor, alternativ cu mutarea copilului la alta școală (o soluție mult mai nepotrivită pentru un copil deja terorizat și doar la ora acelui prof.)
Acest caz crează un bun precedent pentru protejarea copiilor de profesori cu metode “teroriste”. Școlile se obișnuiseră să trimită familiile “la plimbare” dar nu va mai fi așa, deja sunt multe precedente în justiție iar părinții accesează tot mai des avocați, din familie sau nu. Serviciile psihologice sunt foarte la îndemână familiilor, în special că își recuperează costurile DUPĂ procesul câștigat. Min Edu nu va (mai) tolera agresivitate, că nu vrea să plătească daunele unor dereglați de prof. ce nu înțeleg efectele faptelor lor asupra unor ființe în creștere.
Chiar ONU se ocupă de astea?!
Nu e de mirare că era să ajungă CG președinte, cu așa somități în materie de lege. Copil terorizat? Ia citește d-ta și articolul de la baza celui de aici, că nu e chiar așa în alb și negru cum spui. Copilul nu se duce la ore, dar e anxios și se simte marginalizat pentru că nu e prezent la orele respective, între altele. Caragiale ar avea de scris încă două comedii cu așa subiect.
Și nici nu e vorba de o decizie intermediară, ci doar de o ordonanță președințială care nu ține locul deciziei judecătorești, doar permite elevului să aibă alt profesor sau să se mute la altă clasă la ora respectivă, cu motivația ”angoasei” pe care o suferă permanent pentru că nu se duce la ore. Avocatul părinte chiar argumentează că toate instanțele greșesc când nu îi dau dreptate imediat. Probabil că cei care nu i-au dat dreptate n-au întrebat întâi la ONU să vadă ce și cum.
Suuper! Sa faca homeschooling, sau sa il duca la particular, unde absolut totul le este permis copiilor… Dar nah, domnii vor sa ramana cu niste bani…
Profesorii vor doar drepturi se pare
Interesant articolul sursa, mai ales “precedentul juridic”, care spunea ca, in cazul menționat ca oferind un precedent, mama copilului era procuror militar, iar tatăl judecător…
Pus in paralela, se ridica aceeași întrebare: oare al cui este acest băietel, daca se reinventează legi?
Tatăl lui este avocat, scrie în articolul original. Iar directorul școlii spune că mai au câteva litigii pe rol cu același părinte.
Dacă a ajuns orice judecătorie să decidă peste legile educației, zic să tragem obloanele și aia e.