Un elev cu nota 7,85 la proba de Istorie la Bacalaureat 2024 a obținut 9,65 după contestații. Este cea mai mare diferență de notare din județul Sibiu

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Cea mai mare diferență de notare din județul Sibiu la Bacalaureat 2024 a fost obținută de un elev de la Liceul Teoretic „Axente Sever” din Mediaș care și-a contestat nota la istorie. Acesta obținuse inițial nota 7,85, iar după contestație a fost notat cu 9,65, conform informațiilor oferite de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, citate de Turnul Sfatului.

O altă diferență destul de mare de notare a fost de 1,5 puncte. A obținut-o un elev de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, care și-a contestat tot nota la istorie și a ajuns de la 7,60 la 9,10.

Un alt elev de la Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu” din Sibiu care și-a contestat nota la matematică a reușit ca de la 4.60, cât luase inițial, să ajungă la 5,85. De asemenea, un elev de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Avrig și-a contestat nota obținută la  psihologie și a ajuns de la 4,90 la 6,20, potrivit sursei citate.

Au fost și cazuri în care notele au scăzut

Un elev de la Colegiul Brukental care a luat la limba germană nota 8,20 s-a trezit după contestații cu 6,90, iar un altul de la Colegiul Tehnic „Cibinium”, din Sibiu, care a făcut contestație la biologie a ajuns de la 5,10 la 4,00.

Între 1,1 și 1,8 puncte sunt cele mai mari diferențe dintre notele obținute de elevii care au susținut examenul de Bacalaureat înainte și după contestații. Majoritatea notelor care au înregistrat astfel de diferențe au fost note mărite.

Din cele 837 de contestații depuse, 534 au fost note mărite, 266 au fost note scăzute și 37 au rămas neschimbate, conform Turnul Sfatului.

Citește și:
Aproape 49.000 de note de la Bacalaureat 2024, sesiunea de vară, au fost greșite și modificate după contestații. Doar 5% din note au rămas ca cele inițiale
ULTIMA ORĂ Rezultate finale Bacalaureat 2024 au fost publicate. Vezi notele candidaților după contestații, pe județe
Aproape 51.000 de note au fost contestate – Bacalaureat 2024, sesiunea de vară, cu circa 3.000 mai puține față de anul trecut
Exit mobile version