În cazul în care un elev prezintă la școală simptome specifice Covid-19 (febră, tuse, dificultăți respiratorii, diaree, vărsături, mialgii, stare generală modificată) vor fi anunțați imediat părinții sau reprezentanții legali, iar copilul va fi izolat de restul grupei până va părăsi școala, potrivit noilor măsuri anunțate. Nu este clar cum părăsește copilul școala, acesta fiind lăsat cu părinții, fără să existe precizate norme clare de protecție în acest sens, fiind vorba despre un posibil caz de infectare, școala neavând obligația să anunțe Direcția de Sănătate Publică, mai arată regulamentul.
O altă măsură se referă la faptul că elevul nu va fi transportat la spital până la sosirea părinţilor/reprezentanţilor legali decât în situaţia în care simptomele/semnele sunt severe, caz în care se va apela serviciul de urgenţă 112. Elevii vor reveni la școală doar cu adeverința de la medicul de familie, cu precizarea diagnosticului şi a faptului că nu mai prezintă risc epidemiologic.
Vor fi luate următoarele măsuri, potrivit Ordinului Comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății:
- anunţarea imediată a părinţilor/reprezentanţilor legali şi, după caz, a personalului cabinetului medical şcolar;
- izolarea imediată a elevului. Elevul va purta mască, va fi separat de restul grupei/clasei şi va fi supravegheat până când va fi preluat şi va părăsi unitatea de învăţământ însoţit. Măsurile de protecţie individuală vor fi respectate cu strictețe;
- dacă pe perioada izolării elevul care a prezentat simptome foloseşte grupul sanitar, acesta trebuie curăţat şi dezinfectat, folosind produse de curăţenie şi dezinfecţie avizate, înainte de a fi folosit de o altă persoană;
- nu se va transporta elevul până la sosirea părinţilor/reprezentanţilor legali la medicul de familie, serviciul de urgenţă sau spital decât în situaţia în care simptomele/semnele sunt severe, caz în care se va apela serviciul de urgenţă 112;
- persoana care îngrijeşte elevul izolat trebuie să poarte mască şi se va spăla bine pe mâini timp de minimum 20 de secunde;
- igienizarea încăperii în care a fost izolat elevul suspect de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 se face cu substanţe dezinfectante avizate, pentru a reduce riscul de a transmite infecţia la alte persoane;
- preşcolarul/elevul/studentul va reveni la unitatea de învăţământ doar cu adeverinţă medicală eliberată de medicul curant/medicul de familie, cu precizarea diagnosticului şi care atestă că nu mai prezintă risc epidemiologic.
Cum se face testarea în școală
Ordinul prevede că în cazul în care preşcolarii sau elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau altă simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare.
„În cazul în care există un consimţământ informat şi semnat al părintelui/tutorelui legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării preşcolarilor sau elevilor simptomatici, aceştia vor putea fi testaţi, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale”, potrivit regulilor.
Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimţământul personal.
„Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical şcolar de la nivelul unităţii de învăţământ vor fi raportate către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti, în maximum 24 de ore.
Dacă părintele/tutorele legal nu îşi exprimă acordul pentru testare, în cazul existenţei unor simptome specifice, precum şi în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea şcolară, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii paşilor următori;
Revenirea în colectivitate în aceste cazuri se va face după un repaus de 14 zile”, se mai arată în document.
Pentru școlile care nu au cabinete medicale, acestea fiind majoritare, nu sunt alte prevederi.