Un elev are simptome la școală – ce se întâmplă, potrivit noilor reguli anunțate? Protocolul de izolare prevede că elevul va fi preluat de părinți, iar școala nu e obligată să anunțe DSP dacă nu are cabinet medical. Anunțarea situației la 112, doar în cazurile severe

3.588 de vizualizări
Foto: captură youtube.com / Peter Camiciottoli
În cazul în care un elev prezintă la școală simptome specifice Covid-19 (febră, tuse, dificultăți respiratorii, diaree, vărsături, mialgii, stare generală modificată) vor fi anunțați imediat părinții sau reprezentanții legali, iar copilul va fi izolat de restul grupei până va părăsi școala, potrivit noilor măsuri anunțate. Nu este clar cum părăsește copilul școala, acesta fiind lăsat cu părinții, fără să existe precizate norme clare de protecție în acest sens, fiind vorba despre un posibil caz de infectare, școala neavând obligația să anunțe Direcția de Sănătate Publică, mai arată regulamentul.

O altă măsură se referă la faptul că elevul nu va fi transportat la spital până la sosirea părinţilor/reprezentanţilor legali decât în situaţia în care simptomele/semnele sunt severe, caz în care se va apela serviciul de urgenţă 112. Elevii vor reveni la școală doar cu adeverința de la medicul de familie, cu precizarea diagnosticului şi a faptului că nu mai prezintă risc epidemiologic.

Vor fi luate următoarele măsuri, potrivit Ordinului Comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății:

  1. anunţarea imediată a părinţilor/reprezentanţilor legali şi, după caz, a personalului cabinetului medical şcolar;
  2. izolarea imediată a elevului. Elevul va purta mască, va fi separat de restul grupei/clasei şi va fi supravegheat până când va fi preluat şi va părăsi unitatea de învăţământ însoţit. Măsurile de protecţie individuală vor fi respectate cu strictețe;
  3. dacă pe perioada izolării elevul care a prezentat simptome foloseşte grupul sanitar, acesta trebuie curăţat şi dezinfectat, folosind produse de curăţenie şi dezinfecţie avizate, înainte de a fi folosit de o altă persoană;
  4. nu se va transporta elevul până la sosirea părinţilor/reprezentanţilor legali la medicul de familie, serviciul de urgenţă sau spital decât în situaţia în care simptomele/semnele sunt severe, caz în care se va apela serviciul de urgenţă 112;
  5. persoana care îngrijeşte elevul izolat trebuie să poarte mască şi se va spăla bine pe mâini timp de minimum 20 de secunde;
  6. igienizarea încăperii în care a fost izolat elevul suspect de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 se face cu substanţe dezinfectante avizate, pentru a reduce riscul de a transmite infecţia la alte persoane;
  7. preşcolarul/elevul/studentul va reveni la unitatea de învăţământ doar cu adeverinţă medicală eliberată de medicul curant/medicul de familie, cu precizarea diagnosticului şi care atestă că nu mai prezintă risc epidemiologic.
Cum se face testarea în școală

Ordinul prevede că în cazul în care preşcolarii sau elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau altă simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare.

„În cazul în care există un consimţământ informat şi semnat al părintelui/tutorelui legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării preşcolarilor sau elevilor simptomatici, aceştia vor putea fi testaţi, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale”, potrivit regulilor.

Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimţământul personal.

„Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical şcolar de la nivelul unităţii de învăţământ vor fi raportate către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti, în maximum 24 de ore.

Dacă părintele/tutorele legal nu îşi exprimă acordul pentru testare, în cazul existenţei unor simptome specifice, precum şi în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea şcolară, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii paşilor următori;

Revenirea în colectivitate în aceste cazuri se va face după un repaus de 14 zile”, se mai arată în document.

Pentru școlile care nu au cabinete medicale, acestea fiind majoritare, nu sunt alte prevederi.

Vezi și: DOCUMENT – Regulile pentru deschiderea și funcționarea școlilor. Ordinul comun a fost făcut public

3 comments
  1. Dacă elevii aflați în situație de risc pot să facă școala online, profesorii aflați în aceeași situație nu au această opțiune!
    Drept sa spun, întrun fel mă bucur! Toți au stat cu capul plecat, au acceptat să țină școala online pe banii proprii, nu au nici o pretenție de la sindicat! Pai atunci, e corect să primească desconsiderare din partea autorităților. Cei care nu își cer și nu își apără drepturile e normal sa le piardă și să fie tratați ca atare!

    1. Aici va inselati. Pentru acei elevi s-a scos prevederea obligativitatii ca scoala sa le asigure online-ul. Scoala doar trebuie sa le gaseasca solutii. Pana la urma solutie e sa i se trimita de catre un coleg sau profesor si pe Whatsapp lectia. Sau sa ia caietul de la un coleg vecin etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Adolescenții și maturizarea emoțională. Andrei Miu: De ce ți-e teamă de efectele pe care le-ar avea emoțiile, anxietatea sau tristețea? Poate că nu e chiar așa cum crezi. Poate că emoțiile acestea sunt acolo ca să semnalizeze ceva ce deja știi

„De ce ți-e teamă de efectele pe care le-ar avea emoțiile? Anxietatea, de exemplu, sau tristețea. Poate că nu e chiar așa cum crezi”, spune Andrei Miu, profesor universitar de…
Vezi articolul

DESCARCĂ AUDIO Modele de subiecte pentru competențele lingvistice în limba română, limbi străine și limbile minorităților pentru Bacalaureat 2024, publicate de Ministerul Educației

Modele de subiecte pentru competențele lingvistice și digitale de Bacalaureat 2024 au fost publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) din subordinea Ministerului Educației. Elevii de clasa a…
Vezi articolul

Lăsați profesorii să fie profesori - campanie Edupedu.ro pentru debirocratizarea muncii cadrului didactic

Încheierea notei la purtare, o nouă situație birocratică, semnalează un profesor de la un colegiu național: Trebuie să alerg prin școală să prind toți profesorii clasei, cu care nu am orar comun, ca să-mi semneze procesul verbal cu notele fiecărui elev

Nota la purtare pe fiecare modul este o nouă situație birocratică pentru un diriginte, semnalează un profesor de la un colegiu național, care dorește să-i păstrăm anonimatul. „Trebuie să alerg…
Vezi articolul