„Se evaluează capacitatea sau abilitatea de a produce un text, oricare ar fi el acum, într-un document word, de a-l salva, de a-l atașa unui e-mail și de a-l transmite comisiei în acest format”, a spus Radu Szekely, consilier al ministrului Educației, în cadrul unei interviu online, în legătură cu modul în care va fi evaluată proba de competențe digitale din cadrul concursului de directori.
Consilierul ministrului Educației a precizat că vor fi urmărite competențele tehnice: „Comisia va evalua competențele tehnice efectiv, nu ceea ce scrie în acel document, atât doar că se va evalua și scrierea corectă, adică scrierea corectă cu diacritice și așa mai departe, dar doar din perspectiva formei de data aceasta, nu a conținutului”.
„Nici nu este timp și nu este scopul acestei probe să evalueze competențe de elaborare de documente școlare”, a punctat Radu Szekely.
Candidații trebuie să știe să folosească unele formule din Excel, precum realizarea unei sume, generarea unui grafic, după cum a subliniat Radu Szekely: „În ceea ce privește formatul, va fi fie format Word, fie Excel în care li se va cere să introducă niște date similare celor pe care le-au avut la proba scrisă și să folosească niște formule din Excel pentru a realiza o sumă, un procentaj, să genereze un grafic din acele date. Și, la fel, să salveze documentul, să-l transmită comisiei”.
Ce trebuie să facă profesorul ca să demonstreze competențele digitale, potrivit procedurii operaționale pentru proba de interviu, din cadrul concursului de directori de școli:
- Să facă un document într-un program de editare text, poate fi o adresă către inspectoratul școlar / decizie de constituire a unei comisii / răspuns la o petiție adresată de un părinte etc., utilizând diacritice;
- pentru documentul tip foaie de calcul, candidatul trebuie să creeze și să prelucreze un tabel: de exemplu un tabel cu numărul claselor / grupelor și numărul de elevi / preșcolari din unitatea de învățământ;
- să transmită documentele elaborate la adresa de e-mail indicată de comisie;
- să printeze documentele și să le scaneze;
Calendarul de concurs este următorul:
- 2 – 10 noiembrie – Constituirea comisiilor pentru proba de interviu
- 12 noiembrie – Publicarea graficului de desfășurare a interviurilor
- 15 noiembrie – 8 decembrie – Desfășurarea probei de interviu
- 16 noiembrie – 10 decembrie – Depunerea și soluționarea contestațiilor la proba de interviu
- 13 decembrie – Exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ
- 17 decembrie – Validarea rezultatelor finale
- 20 – 22 decembrie – Emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022)
Precizările de la evenimentul online:
“Moderator: Despre evaluarea probelor de operare pe calculator. Din procedură, știm că acest candidat trebuie să redacteze un document într-un anumit program, Word sau Excel. Care este cerința? Candidatul concepe sau scrie pur și simplu documentul după un anumit model? Punem întrebarea, pentru că au fost îngrijorări legate de faptul că o decizie este mai greu de elaborat și nu poate fi elaborată corect din punct de vedere al conținutului în doar 15 minute, și de aceea suntem curioși să vedem ce se evaluează în mod particular aici?
Radu Szekely: Nu se va elabora în niciun caz competența de elaborare a unei decizii, adică fiind vorba de competențe digitale se evaluează capacitatea sau abilitatea de a produce un text, oricare ar fi el acum, într-un document word, de a-l salva, de a-l atașa unui e-mail și de a-l transmite comisiei în acest format. Comisia va evalua competențele tehnice efectiv, nu ceea ce scrie în acel document, atât doar că se va evalua și scrierea corectă, adică scrierea corectă cu diacritice și așa mai departe, dar doar din perspectiva formei de data aceasta, nu a conținutului. Nici nu este timp și nu este scopul acestei probe să evalueze competențe de elaborare de documente școlare.
În ceea ce privește formatul, va fi fie format Word, fie Excel în care li se va cere să introducă niște date similare celor pe care le-au avut la proba scrisă și să folosească niște formule din Excel pentru a realiza o sumă, un procentaj, să genereze un grafic din acele date. Și, la fel, să salveze documentul, să-l transmită comisiei. Nu ne uităm neapărat la corectitudinea informației din document, ci la modul în care sunt puse în practică abilitățile tehnice și digitale ale candidatului.”
3 comments
Complicat!Asta se cere la concurs unor intelectuali reprezentativi ai sistemului de invatamant.Oricum si ceilalti profesori daca ar da o testare pentru utilizarea calculatorului,sigur 80% dintre ei ar rămâne someri.
…liniuțe si bastonașe…hm… diacritice. Limba română este limbă oficială și fiecare document trebuie scris cu diacritice. E o cerinta extraordinară…
Și la titularizare să fie la fel! Directorii de ce sunt privilegiați?