“Un copil pasionat de lectură este un copil salvat”. Ce cărţi a ales o învăţătoare ca să-i îndrăgostească pe elevi de citit

7.522 de vizualizări
SURSA: Unsplash.com
Elevii Liceului Tehnologic Vinga, din judeţul Arad vor avea în bibliotecă 70 de titluri noi, (aproape 300 de volume) scrise de autori moderni, români sau străini. Şi asta pentru că învăţătoarea Cristina Lazurca, cea care în urmă cu 3 luni ne scria “Ce-i lipseşte învăţământului, din punctul meu de vedere” a iniţiat programul “Lectura ne face mai buni”, cu ajutorul unei asociaţii, al unei edituri şi al unei librării. Prin acest program vrea să aducă în palmele copiilor mai puţin norocoşi cărţi de calitate.

“De cele mai multe ori copiii mai puţin norocoşi nu au acces la o lectură de calitate. În timp ce unii răsfoiesc poate primele cărţi ilustrate în jurul vârstei de 2 ani, pentru cei din comunităţi defavorizate singurele cărţi pe care le-au ţinut vreodată în mână până la vârsta de 10 ani sau chiar mai mult – sunt manualele de la şcoală. E foarte înduioşător să vezi entuziasmul unui astfel de copil când primeşte o carte. Curiozitatea cu care o răsfoieşte este impresionantă. Şi mai spectaculoasă este schimbarea care se produce la puţin timp după ce lectura îl prinde în mreje. Un copil pasionat de lectură este un copil salvat. Este un copil care îşi găseşte modele printre personajele despre care citeşte. Un copil care citeşte este un copil care află că poate avea un destin mai bun decât cel al celor din comunitatea din care face parte”, scrie învăţătoarea Cristina Lazurca.

Ce cărţi a selectat pentru aceşti copii?

FOTO: Cristina Lazurca, arhiva personală

“N-a fost prea dificil pentru că bugetul total al proiectului este de 6.150 de lei. Am obţinut însă reduceri consistente de la partenerii noştri: Grupul Editorial Art şi Librăria Corina din Arad. Multe dintre titlurile alese (mă refer la beletristică) le-am testat pe fetele noastre când erau mici – Matilda şi Charlie şi fabrica de ciocolată, Pippi Şoşeţica, Cartea cu Apolodor, Enciclopedia Zmeilor de M. Cărtărescu, apoi le-am testat pe copiii cărora le-am predat anul trecut. Cred că este foarte important ce carte recomanzi unui copil care n-a citit în viaţa lui o carte. E foarte important ca el să descopere acolo ceva la care să rezoneze – un personaj, o situaţie. Mulţi dintre aceşti copii, care n-au citit niciodată vreo carte au şi probleme de citire şi poate şi un vocabular limitat. Din punctul meu de vedere este foarte important ca ei să înceapă cu texte simple, pe care să le înţeleagă. Şi mai ales e important să descopere că lectura e ceva distractiv, nu o corvoadă. De aceea printre titlurile alese de mine se regăsesc şi cărţile lui Lemony Sniket. Însă preferatele până acum au fost cele ale lui Roald Dahl. Am ales şi mulţi autori români contemporani – cei premiaţi şi publicaţi la Arthur. Din punctul meu de vedere clasicii, chiar şi cei pentru copii, fie ei români sau străini nu sunt depăşiţi. Doar că nu ar trebui să începem cu ei. Pentru ca micii cititori să nu se sperie de diferenţele culturale şi de limbaj”, a declarat pentru Edupedu Cristina Lazurca.

A oferi copiilor, mai ales celor din comunităţi defavorizate, acces neîngrădit la lectura de calitate, înseamnă practic combaterea analfabetismului funcţional şi îmbunătăţirea rezultatelor şcolare. De aceea este important, conform organizatorilor proiectului, ca cititorii începători să aibă acces la o lectură de calitate, la cărţi frumoase, apărute în condiţii grafice de excepţie.

„Este un proiect pilot. Sperăm să continuăm cu alte ediţii. Vrem să le înlesnim copiilor accesul spre lectură de calitate, potrivită vârstei şi să uşurăm munca profesorilor, punându-le la dispoziţie material didactic. Nu ne-am orientat exclusiv spre bibliografia şcolară, am ales cărţi care să fie pe placul micilor cititori, să fie motivante şi instructive. Noi credem că lectura poate schimba destine. Copiii cu dificultăţi la şcoală care au descoperit bucuria cititului şi-au ameliorat simţitor problemele de învăţare. Sperăm ca titlurile alese de noi să fie apreciate”, au declarat organizatorii proiectului.

Proiectul Lectura ne face mai buni este iniţiat şi derulat de GMMC, finanţat de Fundaţia Alber şi se desfăşoară în perioada ianuarie – aprilie 2019 la Liceul Tehnologic Vinga. În cadrul aceluiaşi proiect vor fi organizate mai multe acţiuni de promovare a lecturii la care vor participa profesori şi elevi de la Liceul Tehnologic Vinga, reprezentanţi ai GMMC şi voluntari de la Fundaţia Alber.

Photo by Ben White on Unsplash


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reguli noi pentru promovarea în Universități: Pentru funcția de profesor universitar, candidații trebuie să dețină atestatul de abilitare / La fiecare urcare în funcție va trebui un nou certificat și aviz medical, certificat de integritate și cazier judiciar

Pentru înscrierea la examenul de promovare în funcţia de profesor universitar este necesară deținerea atestatului de abilitare, conform Metodologiei-cadru privind organizarea şi desfășurarea examenului de promovare în cariera didactică, în…
Vezi articolul