Un copil de 10 ani a agresat, în mod repetat, mai mulți elevi din clasă, la o școală din Brăila / Poliția și Inspectoratul școlar județean fac anchete

9.577 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Situația de la școala Sfântul Andrei datează de 3 ani, spune inspectorul școlar din Brăila, Cătălin Canciu, într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro. Cazul i-a fost adus la cunoștință însă abia pe 28 ianuarie anul acesta.

Mama unei fete de 10 ani a făcut o sesizare la Inspectoratul Județean Școlar, în data de 28 ianuarie, spunând că fiica sa a fost agresată de un coleg de clasă. Ea a adus și un certificat medico-legal.

De altfel, mai mulți părinți, 15 la număr, s-au constituit într-un grup și au depus la Inspectorat mai multe sesizări, cu aceleași acuzații la adresa elevului care își lovește colegii.

Cazul a fost înaintat către Parchet pentru că e vorba de acte de violență.

Poliția a început o anchetă și a identificat elevul în vârstă de 10 ani și, în continuare, sunt efectuate cercetări pentru a se stabili cu exactitate situația. Potrivit inspectorului școlar Cătălin Canciu, elevul provine dintr-o familie destrămată, părinții sunt plecați la muncă în străinătate și se află în îngrijirea bunicii, dar fără actele necesare și fără să anunțe primăria că a lăsat copilul în grija bunicii. Băiatul are și un certificat CES (cerințe educaționale speciale).

“Mama care a făcut plângerea la ISJ spune că a mers în repetate rânduri la directoare pentru a-i povesti despre situație, dar aceasta nu a luat măsuri. Ba chiar a spus că de vină ar fi și ceilalți copii”, a spus inspectorul sef al ISJ Brăila, Cătălin Canciu. “Trebuie să vedem de ce doamna directoare nu a făcut nimic în acest caz ca să medieze situația”, a mai explicat inspectorul școlar. “Mi-am pus un semn de întrebare atunci când consiliera care se ocupă de siguranța în școli mi-a spus că nu știe nimic despre acest caz. Doamna directoare ar fi trebuit să o informeze de situație”, consideră Cătălin Canciu.

Miercuri, 9 februarie, va avea loc o discuție la care vor participa directoarea școlii, învățătoarea, un reprezentant al părinților, poliția și inspectorul școlar pentru a afla cine este vinovat de situația din acea clasă și care sunt pașii următori.


11 comments
  1. Vreau sa văd cum se va rezolva problema fără sa fie transferat, luat de lângă familia care ia mai rămas. Un copil agresor are întotdeauna in spate o poveste și de-obicei are mai mare nevoie de ajutor și suport decât copilul agresat.

  2. Păcat că astfel de știri nu au apărut mai de mult. În școală tot timpul am fost ținta bullyngului și în clasa 10-a am fost bătut măr fiindcă nu am vrut sa chiulesc. Și nimeni nu a fost pedepsit. In clasa 10-a când aia m-au bătut în fața școlii de era aproape să mă lase în coma au luat doar transfer la scoala profesionala. Politia nici nu s-a băgat pe fir.

    1. Îmi pare rău.Sper ca totul e bine acum la tine și dacă mai ești agresat nu ezita sa te aperi,nu sa devii și tu ca ei dar sa ii tragi la raspundere.Sa te aperi e ceva normal și nu e rușine.

  3. Pe termen lung scoala trebuie sa invete cum sa integreze un copil cu CES si cum sa devina o scoala incluziva, pentru toti. Este un sistem acolo in scoala, toti se influenteaza reciproc. Nu suntem in anii 70 sa spunem ca unul e nebun si ceilalti sunt normali.

    Scoala trebuie sa aiba si resurse ca sa reuseasca, bani, programe, proiecte si oameni bine pregatiti. Un consilier care merge la cateva scoli nu poate face mare lucru.

    Comunitatea trebuie sa se ocupe de copiii neglijati. La fel, e nevoie de resurse, oameni pregatiti, competenti si bani.

  4. De asta am spus ca este nevoie de mai mulți psihologi în școală. Un copil atât de tulburat ar fi avut nevoie de consiliere zilnică:sa fie văzut,auzit,înțeles, ajutat.Invatatoarea nu are cum sa facă toate astea,nu este treaba ei,ea trebuie sa ii învețe carte și micuțul chiar are nevoie de ajutor.Cand o sa fie mare și deja format nu mai e cale de întoarcere.

  5. Cel mai greu îi este invatatoarei ! Un stres permanent cu o brută in clasă, conflicte cu parintii copiilor bătuți , dezinteres din partea d nei consilier…care probabil nici nu da pe la școală… Ma intreb cum rezista , daca nu s a imbolnavit deja ?!
    O profesie frumoasă, dar ingreunata si uratita de multe neajunsuri din sistemul putred.

    1. Un copil traieste departe de părinți și nu știe să își gestioneze sentimentele, nu are cine să îl învețe cum să progreseze. Alt copil e agresat fizic și verbal la școală. Și cel mai greu e învățătoarei??? Un adult în a cărui pregătire de pedagog intră și gestionarea unor astfel de situații și care, adult fiind, are discernământul necesar să găsească soluții, ajutor, consiliere?

      1. Aici pot fi mai multe cauze:probleme mintale,tendințe sociopate sau probleme acasa.Unele boli mintale au în bagajul lor și tendințe violente și aici doar personalul specializat poate interveni.Sa nu mai dam vina pe alții. Doamna învățătoare are diploma de învățător nu de psihiatru sau psiholog.

    2. Cum poti sa numesti un copil bruta?!? Oare criminalii nu sunt reabilitati? Hai sa nu mai judecam si sa ajutam cu ce putem. Sa aratam cu degetul si sa radem e sport național!

    3. Sărăcuța învățătoare, ea e victima în situația asta, nu? Ea care timp de 3 ani probabil a abservat tot ce se întâmplă, dar nu a făcut nimic. Zic să prindem bruta de 10 ani, să o răstignim și pe părinții care fac plângeri sa-i alungam cu pietre pentru că îi perturbă zen-ul doamnei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like