Unui consilier școlar îi revin 800 de elevi, în anul școlar 2023-2024, în loc de 500 de elevi, cum prevedea Legea învățământului preuniversitar, chiar și după repartizarea celor 1.200 posturi, conform datelor transmise de ministerul Educației, la solicitarea Edupedu.ro.
Mai exact, sunt 3.354 de consilieri școlari încadrați în acest an școlar, față de 2.288 în anul școlar 2022-2023.
Deși este o creștere cu 1066 de posturi, numărul consilierilor școlari este aproape la nivelul anului 2022, 3.138 de consilieri școlari erau în 28 iulie 2022.
În 2022, în 6 luni, 850 de consilieri școlari au dispărut din statisticile oficiale, potrivit documentelor consultate de Edupedu.ro. Astfel, în proiectul de HG privind educația timpurie din decembrie 2022, la nivel național erau încadrați 2.288 de consilieri școlari, în anul școlar 2022-2023.
Ministerul Educației a transmis în decembrie 2022 la o solicitare Edupedu.ro că în România există 2.370 de consilieri școlari.
Tot din datele Ministerului Educației, în România erau 3.138 de consilieri școlari pe 28 iulie 2022.
În 2023, la începutul lunii februarie, Ministerul Educației anunța repartizarea la nivel național a 1200 de posturi de consilieri școlari, pe care școlile pot începe să facă angajări. Cele mai multe posturi au fost alocate județelor cu doar un consilier la peste 3000 de elevi, precum Giurgiu, Prahova și Neamț.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat, în aprilie 2024, că a crescut cu 50% numărul de consilieri școlari, însă „cu fiecare grădiniță inaugurată, cu fiecare copil cu CES integrat în școală, mai apar alte nevoi de posturi. Eu cred că până când nu cerem și nu e clar că sunt necesare, nu vom avea șansa ca cineva să ne aprobe” și a recunoscut lipsa de personal suport din școli.
Conform noilor date transmise la solicitarea Edupedu.ro, 3.354 de consilieri școlari sunt încadrați în anul școlar 2023-2024.
Peste jumătate dintre posturile noi de consilier școlar au fost ocupate de candidați cu note de minimum 5 la Titularizare
„Pentru concursul național sesiunea 2023 au fost publicate pentru concurs 1269 de posturi de profesor în centre și cabinete de asistență psihopedagogică, dintre care 953 de posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, 219 posturi vacante pentru angajare pe perioadă determinată și 97 de posturi rezervate pentru angajare pe perioadă determinată.
Din cele 953 de posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, 403 posturi au fost ocupate de candidați participanți la concursul național sesiunea 2023 cu note de minimum 7 (șapte).
Posturile rămase neocupate după repartizarea pe perioadă nedeterminată a candidaților cu note minimum 7 (șapte) obținute la concursul național, sesiunea 2023, au fost ocupate, pe perioadă determinată, de candidați participanți la concursul național – sesiunile 2023, 2022, 2021 – cu note de minimum 5 (cinci), de personal didactic titular, pensionat și asociat încadrat în regim de plata cu ora, precum și de candidați participanți la concursul organizat la nivel județean cu note minimum 5 (cinci)”, conform ministerului Educației.
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.