Un centru de imunizare anti-COVID cu 16 puncte de vaccinare a fost amenajat în Complexul Studenţesc Regie de Universitatea Politehnică din Bucureşti. Centrul mai așteaptă acum aprobarea pentru funcţionaredin partea Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat joi, pentru Agerpres, rectorul Politehnicii, Mihnea Costoiu.
„A fost decizia universităţii de a veni în sprijinul autorităţilor naţionale şi locale în campania de vaccinare. Am pus la dispoziţie un spaţiu pentru centrul de vaccinare care va fi în Complexul Studenţesc Regie în speranţa că primii beneficiari vor fi profesorii din universitatea noastră. (…) Solicitarea pe care am avut-o şi asupra căreia insist – ca primii beneficiari, în măsura în care se poate, am prefera să fie cadre didactice şi mai târziu, când se va putea, studenţii universităţii. (…) Evident decizia revine autorităţilor cu privire la cine se va vaccina. (…) În cadrul acestui centru vor fi 16 puncte de vaccinare, aşa cum am convenit cu Direcţia de Sănătate Publică (DSP)”, a precizat Costoiu.
El a adăugat că DSP Bucureşti a făcut deja controlul la viitorul centru de vaccinare şi a stabilit circuitele.
„Am luat legătura cu Direcţia de Sănătate Publică, cu Prefectura Municipiului Bucureşti şi (…) sperăm ca astăzi în Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă să fie aprobată propunerea noastră de înfiinţare a acestui centru. În Regie este un centru special lângă cabinetele medicale pe care noi le avem. (…) Acolo am stabilit un traseu special în conformitate cu legislaţia în vigoare. Traseul a fost stabilit împreună cu Direcţia de Sănătate Publică. Vreau să mulţumesc şi colegilor de la DSP care s-au mobilizat foarte repede şi au venit alături de noi şi au făcut verificări. Am stabilit împreună cu ei tot ceea ce trebuie realizat acolo. DSP deja a făcut verificările, a stabilit un traseu pe care îl vom respecta”, a explicat Mihnea Costoiu.
Potrivit acestuia, costurile pentru realizarea centrului de vaccinare anti-COVID sunt suportate integral de universitate.
„Universitatea îşi asumă integral realizarea centrului, costurile fiind suportate de universitate”, a precizat Costoiu.
Sursă foto: Universitatea Politehnică/Facebook