Un absolvent de liceu pedagogic care vrea să fie învățător și un tânăr cu studii superioare care vrea să se facă profesor pentru învățământ primar – ce trasee de angajare și profesionale vor avea, potrivit noii legi a Educației

20.210 vizualizări
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului
Foto: Moose Photos – Pexels.com
Din anul școlar 2028-2029, absolvenții de liceu pedagogic vor da concursul național de ocupare a posturilor didactice, adică titularizarea, doar că vor putea fi angajați pe o perioadă determinată de 6 ani, conform Legii învățământului preuniversitar. Inițial, perioada era de 3 ani până la care absolvenții de licee pedagogice își puteau lua licența ca să se angajeze pe perioadă nedeterminată.

Noile modificări se aplică începând cu anul școlar 2028-2029. Inclusiv în anul 2027-2028 se vor aplica prevederile din Legea Educației Naționale 1/2011.

Articolul 248 – (6) Examenul de definitivat, concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare și obținerea gradelor didactice II și I se organizează în condițiile stabilite în Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până în anul școlar 2027-2028 inclusiv.

Concret, pentru a deveni titulari ai sistemului, absolvenții de liceu pedagogic, cu specializarea „pedagogia învățământului primar”, vor putea ocupa funcția didactică de învățător/învățătoare cu statut de debutant suplinitor.

Pentru funcția de profesor pentru învățământ primar, trebuie îndeplinită cel puțin o condiție din două. Prima se referă la absolvirea cu diplomă de bacalureat a liceului pedagogic cu specializarea „pedagogia învățământului primar” și absolvirea cu diplomă de licență a specializării „pedagogia învățământului primar”.

O altă condiție constă în absolvirea cu diplomă de licență a specializării „pedagogia învățământului primar” absolvirea unui program de studii universitare de masterat didactic cu durata de un an.

Articolul 176 – (1) Pentru ocuparea funcțiilor didactice prevăzute la art. 165 trebuie îndeplinite următoarele condiții minime de studii:

c) pentru ocuparea funcțiilor didactice de învățător/ învățătoare cu statut de debutant suplinitor: absolvirea cu diplomă de bacalaureat a liceului pedagogic, cu specializarea „Pedagogia învățământului primar“;

d) pentru ocuparea funcției didactice de profesor pentru învățământ primar, cel puțin una dintre următoarele condiții:

  • (i) absolvirea cu diplomă de bacalaureat a liceului pedagogic cu specializările „Pedagogia învățământului primar“ și absolvirea cu diplomă de licență a specializării „Pedagogia învățământului primar“;
  • (ii) absolvirea cu diplomă de licență a specializării „Pedagogia învățământului primar“ și absolvirea unui program de studii universitare de masterat didactic cu durata de un an;”
Care este traseul pentru absolvenții de liceu pedagogic

Din vara anului 2028, după ce au promovat titularizarea, absolvenții de liceu pedagogic încheie cu directorul unității de învățământ un contract individual de muncă pe o perioadă determinată de 6 ani, o singură dată. Dacă aceștia termină cu diplomă un program de studii universitare de licență cu specializarea „Pedagogia învățământului primar“ și promovează examenul de licențiere, în termen de 6 ani de la ocuparea postului didactic, consiliul de administrație hotărăște modificarea duratei contractului individual de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată și va ocupa funcția didactică de profesor pentru învățământ primar.

Iată ce prevede noua Lege a învățământului preuniversitar:

Articolul 183 – „(2) Absolvenții de liceu pedagogic cu specializarea „Pedagogia învățământul primar“ care, în urma promovării concursului național, îndeplinesc condițiile pentru a ocupa un post didactic pe perioadă nedeterminată pentru funcția didactică de învățător/învățătoare prevăzută la art. 165 alin. (1) lit. b), încheie cu directorul unității de învățământ un contract individual de muncă pe o perioadă determinată de 6 ani, o singură dată. În situația în care acești candidați finalizează cu diplomă un program de studii universitare de licență cu specializarea „Pedagogia învățământului primar“ și promovează examenul prevăzut la art. 174 alin. (1), în termen de 6 ani de la ocuparea postului didactic, consiliul de administrație hotărăște modificarea duratei contractului individual de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată, urmând să ocupe funcția didactică de profesor pentru învățământ primar.

(3) Pentru candidații care nu au obținut licențierea în învățământ și au ocupat un post didactic vacant, prin concurs național, directorul unității de învățământ încheie cu aceștia contractul individual de muncă pe o perioadă determinată de cel mult un an școlar. În situația în care acești candidați promovează, în termen de 3 ani, de la ocuparea postului didactic/catedrei vacant(e) prin concurs național, examenul pentru licențierea în învățământ, consiliul de administrație hotărăște modificarea duratei contractului individual de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată.”

Ce se întâmplă cu elevii care sunt înscriși în liceele pedagogice când intră în vigoare legea și cu profesorii titulari

Elevii care sunt înscriși în liceele pedagogice și foștii absolvenți de liceu pedagogic pot fi încadrați pe postul de învățător/învățătoare în învățământul primar, conform legii.

În privința profesorilor deja titulari la intrarea în vigoare a legii își păstrează dreptul dobândit prin concursul național.

Articolul 249 – (1) Elevii care la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt înscriși în cadrul liceelor pedagogice, specializarea învățător/învățătoare, sau sunt absolvenți ai acestei specializări, prin excepție de la prevederile art. 176 alin. (1) lit. c), pot fi încadrați pe postul de învățător/învățătoare în învățământul primar.

(2) Începând cu anul școlar 2025-2026, candidații care au promovat examenul național de definitivare în învățământ și concursul național de ocupare a posturilor didactice organizate în condițiile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, care ocupă un post didactic vacant/catedră publicat/ă pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în condițiile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației, devin titulari în învățământul preuniversitar. Pe baza deciziei de repartizare emise de DJIP/DMBIP, directorul unității de învățământ încheie cu aceștia contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

(3) Personalul didactic titular în sistemul de învățământ preuniversitar la data intrării în vigoare a prezentei legi își păstrează dreptul dobândit prin concurs național de titularizare, prin repartiție guvernamentală sau prin orice altă formă legală. (…)

(9) Persoanelor care până în anul 2027 finalizează studiile liceale pedagogice, specializarea educator-învățător și învățător, li se consideră îndeplinită condiția de studiu pentru ocuparea funcției didactice de învățător/învățătoare.

(10) Persoanelor care până în anul 2027 finalizează studiile universitare de licență, specializarea pedagogia învățământului primar și preșcolar, li se consideră îndeplinită condiția de studiu pentru ocuparea funcției didactice de profesor pentru învățământ primar.”

Ce înseamnă licențierea în cariera didactică

Într-un interviu acordat Karinei Dorobanțu, elevă în clasa a XII-a, publicat de Edupedu, Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat că în viitor, titularizarea vine după licențierea în profesie și după noul masterat cu 80% practică:

„Titularizarea vine după licențierea în profesie și vine după noul masterat cu 80% practică, pe care îl introducem în noua Lege a Educației. Deci nu mai vorbim despre cadre didactice care au expunere limitată la diferite tipuri de școli. Chiar ne-am propus ca prin acest master didactic să aibă preponderență în practică”, a precizat Ligia Deca.

Articolul 174 – (1) Examenul național de licențiere în cariera didactică constă în mod obligatoriu dintr-o etapă de evaluare a portofoliului personal și o probă scrisă și este organizat de Ministerul Educației, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației.

(2) Promovarea examenului de licențiere în cariera didactică este atestată printr-un certificat de licențiere, eliberat în conformitate cu metodologia prevăzută la alin. (1).

(3) Persoana care nu a promovat examenul pentru licențiere în cariera didactică se poate prezenta la o nouă sesiune.

(4) Persoana care nu promovează examenul de licențiere în cariera didactică, în condițiile prezentului articol, poate fi angajată în sistemul național de învățământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de cadru didactic debutant suplinitor.

(5) Înscrierea la examenul de licențiere este condiționată de îndeplinirea condițiilor minime de studii pentru ocuparea funcțiilor didactice, prevăzute la art. 176.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), înscrierea la examenul de licențiere a absolvenților de liceu pedagogic cu specializarea „Pedagogia învățământului primar“ este condiționată de absolvirea cu diplomă de licență a specializării „Pedagogia învățământului primar“.

Foto: Legea nr. 198 din 4 iulie 2023 – captură legislatie.just
Informații de context

Amintim că Asociaţia Naţională a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice a solicitat la începutul lunii februarie 2023 ca învățătorii să poată fi formați în liceele de profil, dar aceștia să nu poată să se titularizeze în sistem decât după ce fac facultatea.

În varianta inițială a proiectului de lege Deca era precizat că liceele pedagogice nu vor mai avea specializarea de educator-învățător, ci doar pe cea de educator-puericultor.

Atunci, într-o scrisoare deschisă, 29 de licee pedagogice au cerut președintelui României, Parlamentului și Ministerului Educației să nu se desființeze specializarea de învățător. A fost inițiată și o petiție prin care cele 29 de licee pedagogice solicită ca liceenii să poată fi formați pentru a ajunge învățători.

Eliminarea specializării de învățător a fost criticată de mai multe asociații ale elevilor: „Considerăm că cei 4 ani de studiu din cadrul profilului pedagogic pregătesc elevii pentru catedra învățământului primar într-un mod mult mai eficient spre deosebire de studiile universitare, care au o durată de 3 ani și de-a lungul cărora numărul orelor de practică de specialitate este cu mult mai mic față de cel prevăzut de profilul liceal”, sunt de părere elevii.

În cadrul unei conferințe de la Timișoara, secretarul de stat Sorin Ion a oferit o justificare în privința eliminării specializării de învățător din cadrul liceelor pedagogice: „E o certitudine că România este, cu siguranță, singura țară din Uniunea Europeană care formează învățători doar cu studii medii. Eu nu spun că e bine, că e rău, că asta ne face mai puțin grozavi în Europa, dar asta este realitatea.” 

Asociația Română de Cercetare în Educație (ARCE), condusă de Lucian Ciolan, este de părere că absolvirea studiilor universitare se “impune” pentru o carieră didactică “indiferent de nivelul educațional la care este practicată”. – Mai multe detalii aici

Citește și:
INTERVIU Ministrul Educației, Ligia Deca: În viitor, titularizarea vine după licențierea în profesie și după noul masterat cu 80% practică, pe care îl introducem prin noua lege a Educației
Liceele pedagogice vor continua să formeze învățători, iar aceștia se vor putea angaja în învățământ ca suplinitori pentru doar 5 ani – amendament pe proiectul legii Educației. Au nevoie de diplomă de facultate în pedagogia învățământului primar pentru titularizare sau definitivare

1 comment
  1. Inițial, perioada era de 3 ani până la care absolvenții de licee pedagogice își puteau lua licența ca să se angajeze pe perioadă nedeterminată.

    oare despre ce licenta vorbim?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cursuri gratuite de latină și greacă veche pentru elevii de gimnaziu și liceu, organizate de Facultatea de Limbi Străine a Universității din București. Orele încep pe 7 octombrie și se țin online pentru elevii care nu sunt din Capitală

Elevii de gimnaziu și liceu pasionați de latină și greacă veche pot participa la cursuri gratuite de limbi clasice în fiecare sâmbătă, din 7 octombrie, organizate de departamentul de Filologie…
Vezi articolul

Profesorii din mediul rural pot obține finanțare pentru centre after-school pentru copiii cu risc de abandon școlar. Bursa acoperă masa copiilor, materialele didactice și plata profesorilor timp de un an. Apelul de proiecte, deschis până pe 4 aprilie

Echipele de cadre didactice din mediul rural care intenționează să implementeze în școala lor centre de tip after-school pentru copiii aflați în pericol de abandon școlar, se pot înscrie în…
Vezi articolul