Ultramaraton pe nisip “Autism 24h Marea Neagră” – au început înscrierile

“Autism 24h Marea Neagră” anunță că au început înscrierile pentru ultramaratonul de 24 de ore pe nisipul din staţiunea Mamaia, la care așteaptă 2.400 de adulți și copii. Întregul concept este realizat de Centrul Psihologic “Marea Neagră” şi are menirea să promoveze dreptul la integrare în comunitate al persoanelor cu dizabilități, se arată într-un comunicat pentru Edupedu.ro.

Ultramaratonul va avea startul sâmbătă 04 mai, la ora 10, în Piațeta Perla (staţiunea Mamaia), iar traseul va avea o distanţa de 3 kilometri. Participanţii vor alerga în buclă traseul, ziua şi noaptea, astfel încât echipa care va aduna cei mai mulți kilometri va fi declarată câștigătoare.

“Constanța se mândrește cu evenimente sportive importante la nivel internațional, în special cele desfășurate pe nisip, iar fără teama de a părea subiectiv, evenimentul “Autism 24h Marea Neagră, prin cei 2400 de participanți inimoși, reusește să fie unul dintre cele mai interesante evenimente organizate pe litoralul românesc; nu atât prin numărul mare de participanți, cât mai ales prin unicitatea lui, prin puterea lui de a mobiliza comunitatea în scopuri nobile. Evenimentul nu este strict despre alergare, vorbește în primul rând despre prietenie, despre relațiile umane și cât de fericiți putem fi unul lângă altul”, declară psihologul Adrian Gemanaru, președintele Centrului “Marea Neagră” și organizatorul evenimentului “Autism 24h Marea Neagră”.

Pentru a putea participa la evenimentul internațional, fiecare căpitan de echipă trebuie să adune în jurul său minimum 20 de prieteni. Înscrierea echipei se poate efectua pe site-ul www.alergpentruautism.ro.

Fondurile strânse în urma evenimentului vor susține 10 proiecte destinate copiilor diagnosticați cu autism din două orașe ale țării: Constanța și Galați, spun organizatorii.

 

 

Exit mobile version