Ultima zi în care elevii rromi și cei cu cerințe educaționale speciale pot completa fișele de opțiuni pentru admiterea la liceu 2023 / Repartizarea pe locurile distinct alocate acestora se face pe 13 iulie

6.860 de vizualizări
În zilele de 10 și 11 iulie, elevii rromi și cei cu cerințe educaționale speciale (CES) pot completa fișele de opțiuni pentru admiterea la liceu 2023, conform calendarului oficial. Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate acestora se face pe data de 13 iulie.

Potrivit calendarului, eliberarea recomandărilor scrise de apartenență la etnia rromă s-a făcut pe 9 iunie. Aceeași zi a fost prevăzută și pentru eliberarea certificatului de orientare școlară și profesională emis CJRAE/CMBRAE, care atestă existența unei cerințe educaționale speciale a elevului, în vederea înscrierii acestora pe locurile distinct alocate în unități de învățământ de masă.

Conform ordinului care reglementează admiterea la liceu 2023, inspectoratele școlare județene alocă pentru elevii cu CES locuri distincte în unitățile de învățământ de masă, peste numărul de locuri repartizat respectivelor unități de învățământ, în limita a 1-2 locuri suplimentare la clasă.

Admiterea candidaților pe locurile speciale pentru rromi, respectiv pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru candidații cu CES se face computerizat, într-o sesiune distinctă, desfășurată înaintea etapei de repartizare computerizat”, prevede ordinul nr. 5.243 din 31 august 2022.

Admiterea candidaților pe locurile speciale pentru rromi:

10 – 11 iulie 2023: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care solicită înscrierea pe locurile speciale pentru rromi și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ. Introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere, verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator. 

NOTĂ: Orice fișă depusă după această dată nu va mai fi luată în considerare. 

Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită! 

13 iulie 2023: Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru rromi și comunicarea rezultatelor candidaților. Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru rromi se face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere. 

NOTĂ: Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, pot solicita și primi o nouă fișă de înscriere pentru a putea participa la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024

Admiterea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă 

10 – 11 iulie 2023: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care solicită înscrierea pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ. Introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere, verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator

NOTĂ: Orice fișă depusă după această dată nu va mai fi luată în considerare.

Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită! 

13 iulie 2023: Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă și comunicarea rezultatelor candidaților. Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES se face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere.

NOTĂ: Candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, pot solicita și primi o nouă fișă de înscriere pentru a putea participa la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024 

Fișă de înscriere în anul școlar 2023-2024 – admitere în clasa a IX-a

Citește și:
Admitere liceu 2023. Procedura pentru completarea fișei de înscriere, transmisă de Ministerul Educației. Fișa poate fi completată la școală, în prezența părintelui și a dirigintelui, sau transmisă prin e-mail
DOCUMENTE Fișa de înscriere la liceu 2023, trimisă de Ministerul Educației către inspectoratele școlare / Calendarul admiterii la liceu 2023 și perioada în care se susțin probele de aptitudini
OFICIAL Media claselor V-VIII nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu 2023. Cum se calculează media de admitere / Calendarul admiterii

5 comments
  1. Daca ai avea un copil du dislexie,disgrafie, discalculie, etc si tu te-ai bucura sa aibe sanse la o viata cat de cat normala! Ei nu sunt prosti, ci au dificultati de invatare! Rusine ce inconstienti si egoisti pot fi unii, “parinti” care nu au nici o problema de rezolvat!

  2. Daca un liceu are 95 locuri normale si 5 de rromi si CES si a 95-a medie este 9,50 si a 96-a este9,45 vreti sa spuneti ca saracul copil nu este admis le locul 96? Ca sa vina in locul lui un rrom de 5 sau un CES? Asa ceva … Mi-e sila ca traiesc in tara asta. Atata munca si un copil sa fie dat la o parte.

    1. Si, ce te miri? Aspectul sesizat de tine se aplica de multi ani si nimeni nu face nimic la nivel inalt. Sunt locuri in licee de top pentru rromi, pentru alte nationalitati(care vin cu note mici) si ce sa vezi, cel putin in ultimii ani, insuficiente pentru copiii romani. Daca aduni aceste locuri la care faci referire, alocate la toate clasele unui liceu foarte bun, vei vedea ca insumeaza circa jumatate de clasa, in opinia mea, enorm de mult.

    2. De ce traiesti in tara asta? Poti sa pleci in alta tara sa vezi cum esti tratata pentru discriminare! Rasistule!

      1. Spre deosebire de tine eu am cutreierat lumea asta in lung si in lat. Nu inteleg cum poti sa te adresezi asa unei persoane pe care nu o cunosti…de ce traiesc in tara asta?? Uite asa, ca sa ma intrebi tu. Rasist?? Duduie, dumneata cred ca esti din categoria analfabetilor functionali. De unde ai dedus tu ca eu as fi rasist? Daca un copil, indiferent de nationalitate, este bun si ia note mari la Evaluarea Nationala poate sa vina fara probleme la orice liceu de top. Dar atunci cand esti vai mama ta la invatatura si vii cu note de 5 si 6 si intri total nemeritat la colegii de prestigiu, da atunci este o problema. Dumneata, ca si foarte multi ca tine, te-ai obisnuit sa urlii in gura mare “rasist”, “discriminare”, fara sa ai habar de termenii astia. Problema de fond e alta, voi vreti egalitate de sanse doar la beneficii, la munca, la carte, acolo nu vorbiti de egalitate de sanse. Si da, pe oricare om cu capul pe umeri il deranjeaza aceasta inechitate. Nu este normal ca astfel de elevi extrem de slabi la invatatura fata de restul elevilor unui astfel de colegiu sa fie tinuti in spate de absolut toti(profesori, elevi) 4 ani de zile ca vrei dumneata. Si inca ceva, vezi ca in orice tara europeana, din aia la care faci tu referire, prioritate intotdeauna au si vor avea proprii cetateni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Adoptarea planurilor-cadru pentru liceu, amânată din nou de Ligia Deca, intrată în campanie electorală / Acestea vor restrânge trunchiul comun, spune ministrul Educației: Elevii își vor putea alege în clasele a XI-a și a XII-a discipline care îi pasionează

Viitoarele planuri-cadru pentru liceu vor restrânge trunchiul comun, adică numărul materiilor obligatorii pentru toți elevii, a spus Ligia Deca într-un interviu pentru Stiripesurse.ro. Astfel, elevii ar urma să își aleagă…
Vezi articolul

SNSPA, prima universitate care reacționează la acuzația de plagiat adusă lui Sorin Cîmpeanu: Implicațiile sunt devastatoare, mai ales atunci când vorbim de credibilitatea și de performanța spațiului academic românesc

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) condamnă ferm orice practică asociată plagiatului: „Plagiatul există în sistemul educațional din România, iar implicațiile sunt devastatoare, mai ales atunci când vorbim…
Vezi articolul