25 iunie 2021 este ultima zi de școală pentru majoritatea elevilor și pentru toți copiii din învățământul preuniversitar România. Este vorba despre peste 2,4 milioane de elevi și copii, potrivit Institutului Național de Statistică. Rămân la cursuri în continuare elevii din școlile postliceale și cele profesionale, după un calendar care poate fi consultat în articol.
Cursurile anului școlar care se încheie au început pe 14 septembrie 2020 și a avut inițial 34 de săptămâni de cursuri. Dar școala a fost întreruptă de mai multe ori anul acesta, cel puțin cea cu prezență fizică.
Cursurile față în față au fost sistate în bloc pe 9 noiembrie 2020, cu o lună înaintea alegerilor parlamentare. Elevii au revenit în bănci, pe scenarii, din luna februarie 2021, la reluarea semestrului II. Gradual, prezența la cursuri a fost asigurată celor din clasele primare și terminale, precum și a copiilor de grădiniță, indiferent de scenariul în care se afla școala/localitatea.
În aprilie 2021 a urmat o lună de vacanță pentru toți copiii și elevii, mai puțin cei din clasele terminale, a VIII-a și a XII-a/a XIII-a, care au făcut cursuri online pe structura veche a anului școlar.
Pentru învățământul profesional și tehnic, potrivit datelor din planurile cadru transmise de minister, anul școlar 2020-2021 se încheie astfel:
- Pentru elevii din învăţământul liceal – filiera tehnologică, care nu susţin examene naţionale (evaluare naţională şi bacalaureat) – 16 iulie 2021
- Pentru elevii din învăţământul profesional: 16 iulie 2021
- Pentru elevii din învăţământul postliceal şi de maiştri (cu durată a cursurilor stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare): 16 iulie
- Pentru calificarea „Asistent medical generalist”, cu durată a cursurilor de 42 de săptămâni – 27 august 2021
Durata studiilor pentru anii terminali din învățământul postliceal pentru toate calificările profesionale este, cu o excepție, de 36 săptămâni, care se încheie în acest an pe 16 iulie. Excepția este învățământul postliceal cu durata de trei ani, calificarea asistent medical generalist, unde cursurile au prevăzută în planurile cadru o durată de 42 de săptămâni, care se încheie pe 27 august.
Vacanța de vară care începe acum va avea o durată 79 de zile, din data de 26 iunie 2021 până în data de 12 septembrie 2021, potrivit structurii anului școlar 2021-2022. Asta înseamnă 11 săptămâni sau 2 luni și 18 zile. Este cea mai scurtă perioadă de vacanță de vară din ultimii 10 ani, potrivit analizei Edupedu.ro, media fiind până acum de 3 luni sau 13 săptămâni.
Anul viitor școlar începe pe 13 septembrie 2021 și va avea 34 de săptămâni de cursuri
Semestrul I are 14 săptămâni de cursuri dispuse în perioada 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021.
În perioada 25 – 31 octombrie 2021, elevii claselor din învățământul primar și copiii din grupele din învățământul preșcolar sunt în vacanță.
Vacanța de iarnă: joi, 23 decembrie 2021 – duminică, 9 ianuarie 2022.
Semestrul al II-lea are 20 de săptămâni de cursuri dispuse în perioada 10 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022.
Cursuri: luni, 10 ianuarie 2022 – joi, 14 aprilie 2022.
Programul Național „Școala Altfel” se va desfășura în perioada 8-14 aprilie 2022. Intervalul aferent programului „Școala Altfel” nu va coincide cu perioada în care se susțin lucrările scrise semestriale (tezele). Etapele naționale ale olimpiadelor școlare se vor organiza, de regulă, în perioada dedicată programului „Școala Altfel”, conform calendarului olimpiadelor naționale școlare.
Vacanța de primăvară – vineri 15 aprilie 2022 – duminică 1 mai 2022.
Cursuri: luni, 2 mai 2022 – vineri, 10 iunie 2022.
Vacanța de vară – sâmbătă, 11 iunie 2022 – data din septembrie 2022 la care încep cursurile anului școlar 2022-2023.
Lucrările scrise semestriale (tezele) se susțin după ce se parcurge programa școlară, cu cel puțin 3 săptămâni înainte de finalizarea semestrului.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri, care se încheie la data de 27 mai 2022.
Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri, care se încheie la data de 3 iunie 2022.
Pentru clasele din învățământul liceal, filiera tehnologică cu excepția claselor a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, și pentru toate clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri, care se încheie la data de 1 iulie 2022.
Câte săptămâni de școală au avut anii școlari din 2008 până în prezent:
- Structura anului școlar 2020-2021: 34 de săptămâni de cursuri, 167 de zile de școală
- Structura anului școlar 2019-2020: 35 de săptămâni de cursuri, ordinul oficial nu precizează numărul de zile lucrătoare
- Structura anului școlar 2018-2019: 34 de săptămâni de cursuri, în total 168 de zile lucrătoare
- Structura anului școlar 2017-2018: 35 de săptămâni de cursuri, însumând 167 de zile lucrătoare
- Structura anului școlar 2016-2017: 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare
- Structura anului școlar 2015-2016: 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare
- Structura anului școlar 2014-2015: 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare
- Structura anului școlar 2013-2014: 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare
- Structura anului școlar 2012-2013: 36 de săptămâni de cursuri, însumând 178 de zile lucrătoare
- Structura anului școlar 2011-2012: 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare
- Structura anului școlar 2010-2011: 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare
- Structura anului școlar 2009-2010: 35 de săptămâni de cursuri, însumând 173 de zile lucrătoare
- Structura anului școlar 2008-2009: 35 de săptămâni de cursuri, însumând 172 de zile lucrătoare
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.