„Ultima pisică neagră” sau ce înseamnă o carte bună pentru copii – recomandare de lectură de la librarul Ana Sipciu: Să îți pună mintea la contribuție ca să îți tragi propriile concluzii

O carte bună pentru copii trebuie să aibă o acțiune care „să te facă să simți ceva”, cu detalii care „să aibă sens împreună” și care nu lasă personajele „plate”. În plus, trebuie să respecte inteligența cititorului: mai exact, să-i pună mintea la contribuție cu idei despre viață pe care să le extragă singur din poveste, spune librarul Ana Sipciu de la librăria Asteroidul B612.

„Ce înseamnă o carte deșteaptă pentru copii? Eu cred așa: În primul rând trebuie să aibă dramă – mă refer la sensul clasic al cuvântului, nu trebuie să fie neapărat tragică, dar să se întâmple ceva în ea, să te facă să simți ceva”, scrie fondatoarea librăriei pentru copii și adolescenți Asteroidul B612 și organizatoare de evenimente de carte pentru publicul mic.

„Apoi să fie bine scrisă și povestită, cuvintele să curgă frumos și natural, întâmplările și detaliile să aibă sens împreună – iar detaliile sunt super importante, detaliile într-o carte, fie că sunt ele ilustrate sau povestite, sunt canvasul pe care sunt zugrăvite personajele. Fără detalii, personajele și povestea sunt plate, mai ales în literatura pentru copii”, continuă librarul.

Iar Ana Sipciu completează: „Apoi, și poate cel mai important, să te învețe ceva fără să te învețe ceva. Adică să îți pună mintea la contribuție ca să îți tragi propriile concluzii – asta numesc eu un fel de respect pentru inteligența cititorului. Nu ai nevoie ca o carte să-ți pună pe tapet niște idei gata mestecate, ai nevoie de una care să te facă să trăiești în pielea personajelor și de acolo, din acel loc plin de emoție – și uneori periculos – să-ți extragi singur, cu creierul tău în creștere, niște idei despre viață”.

În acest sens, o recomandare de carte este „Ultima pisică neagră”, de Evghenios Trivitas, care „este povestea unei insule pe care pisicile negre încep să fie încet-încet considerate aducătoare de ghinion – știți, ghinioane cum ar fi inflația, seceta, lipsa de joburi și prețurile mari la mâncare – iar populația ajunge, tot încet-încet, să le urască și să le vâneze. Iar când termină cu pisicile negre și ghinioanele tot nu dispar, trec la pisici în general”, prezintă librarul pe platforma sa de recomandări.

„Ca formă, este o carte care are umor, poveste captivantă, personaje foarte credibile care, chiar dacă în cea mai mare parte sunt, well, pisici, descriu tipologii umane pe care e ușor să le simpatizezi – sau să le detești, după cum merită :)). Numele traduse / adaptate ale personajelor sunt grozave, povestea e plină de acțiune – are love story, are dezamăgiri, suspans, tragedie, moarte, chiar și horror uneori, aș spune – din toate câte un pic, suficient încât să coloreze povestea fără a fi prea mult pentru un cititor tânăr. E o carte pe care nu poți s-o lași din mână”, se mai arată în recomandarea făcută de Ana Sipciu.

„Ca fond, este un manual excelent, cât se poate de hands-on, despre puterea propagandei, despre discriminare, despre nedreptate și felul în care ea se poate insinua pe nesimțite în societate, despre capacitatea omului de a face rău – de fapt, mai degrabă despre felul în care moralitatea devine… variabilă, în funcție de vremuri.

Despre trădare în dragoste (există și asta! 😊) și despre felul în care într-o zi poți fi rege (motan răsfățat cu frizer personal) iar în următoarea un dușman de clasă vânat prin tomberoane. Despre prietenie și cum se manifestă prin acțiuni mici, în viața de zi cu zi, dar și despre ce înseamnă să-ți pierzi prietenii. Despre cum să-ți regăsești puterea și să nu te lași pradă disperării, chiar când nu mai vezi cale de ieșire – pentru că ești cu adevărat ULTIMUL din specia ta”, mai scrie în prezentarea de pe Asteroidul B612.

Librarul Ana Sipciu a mai oferit 4 recomandări de cărți legate de pisici, pentru secțiuni diferite de vârste:

„Cu toții au văzut o pisică”, de Brendan Wenzel, „o carte premiată Caldecott în care aceeași pisică este văzută complet diferit în funcție de cine o privește: o pasăre, un șoricel, un câine… Bună pentru schimbat perspectiva 😁. Editura Arthur, 3-5 ani”.

„Pitschi”, de Hans Fischer – „aventura unui motănel negru (ha!) care crede că ”there must be more to life than this”, vorba lui Belle, dar până la urmă se lămurește că tot să fii pisică e mai bine. (de acord!) Editura Frontiera, 4+ ani, dar văd că este epuizat deocamdată :(”

Seria „Garfield”, de Jim Davis, „apărută la Arthur, care nu cred că mai are nevoie de vreo recomandare, Garfield fiind esența spiritului pisicesc din punctul meu de vedere. Super entertaining și pentru copii (7+, ca să îl aprecieze), dar și pentru oamenii mari”.

„Zilele lui Savelie”, de Grigori Slujitel, editura Humanitas, o carte „delicioasă”, pentru adulți, subliniază librarul. „(…) E o bijuterie, am adorat-o – este o proză așa, cum să vă spun, fină și dantelată, cu aventuri elegante pe care numai un motan cu clasă ar fi putut să le aibă, cu observații atât de delicate și clare despre lume, plină de referințe și înțelepciune detașată. Există o categorie de cărți perfecte – unde totul se potrivește împreună – subiectul, tonul, personajele, ritmul poveștii, cuvintele, insight-urile personajelor – totul – și cartea asta e în acea categorie specială, o armonie perfectă care produce cititorilor o plăcere efectiv fizică. Pentru mine, «Zilele lui Savelie» este în categoria asta”.