Portofoliile profesorului și dirigintelui se simplifică, procesele-verbale sunt înlocuite de foi de prezență, testele inițiale nu mai sunt obligatorii – anunță ministrul Educației. „Începe prima etapă pentru debirocratizare”

73.264 de vizualizări
SURSA: gov.ro-pixabay.com
Ministrul Educației a anunțat că a trimis o notă tuturor inspectoratelor școlare prin care începe debirocratizarea încă din prima zi a semestrului al II-lea al anului școlar în curs. Printre măsurile de debirocratizare anunțate pe pagina de Facebook de Monica Anisie se numără simplificarea portofoliului profesorului și a celui al dirigintelui, desființarea unora dintre procesele verbale și înlocuirea lor cu foi de prezență, precum și eliminarea implicării profesorilor în generarea de rapoarte cerute de inspectorate, dar care nu sunt prevăzute de acte normative și care vor fi generate de acum doar prin interogarea SIIIR.

”Prima etapă pentru debirocratizarea procesului didactic cuprinde următoarele măsuri care se vor aplica chiar de astăzi, 13 ianuarie”, anunță ministrul.

Măsurile enunțate sunt:

  1. portofoliul profesorului conține, în format digital sau/și letric, doar planificările calendaristice anuale ale materiei, un proiect al unităţilor de învăţare și instrumente de evaluare. Este exceptat de la această precizare portofoliul profesional reglementat de Metodologia – cadru de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ, aprobată prin OMEN nr. 5211/2018;
  2. procesele verbale care nu necesită probarea modului de luare a deciziei, de la activitățile cadrelor didactice sau din cadrul anumitor activități cu părinții nu sunt obligatorii și pot fi înlocuite cu liste de prezență;
  3. rapoartele și statisticile solicitate de instituții ierarhic superioare sau alte instituții din afara sistemului educațional, care nu sunt prevăzute în mod expres în acte normative, nu se întocmesc la nivelul unității de învățământ preuniversitar prin implicarea cadrelor didactice. Extragerea datelor statistice necesare se face prin interogarea Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) sau a altor aplicații specifice;
  4. aplicarea testelor inițiale nu este obligatorie pentru niciun nivel de învățământ sau clasă. Cadrele didactice pot decide folosirea lor pentru clasele de început de ciclu sau la preluarea unei clase noi, la disciplina pe care o predau, pentru a cunoaște nivelul atingerii competențelor de către elevi;
  5. portofoliul dirigintelui va conține numai planificarea activităților specifice funcției de diriginte, calendarul activităților educative extrașcolare ale clasei și fișele psihopedagogice ale elevilor din clasa respectivă.

În plus, ministrul anunță că lucrează la schimbarea mai multor acte normative care „vizează următoarele documente propuse pentru eliminare sau simplificare”:

  • eliminarea portofoliului dirigintelui;
  • simplificarea condicii de prezență;
  • eliminarea comisiilor metodice/comisiei pentru curriculum;
  • eliminarea sau, după caz, simplificarea raportărilor situației sociale a elevilor și raportărilor programelor de sprijin;
  • simplificarea documentelor necesare pentru excursiile școlare/activitățile extrașcolare;
  • simplificarea procesului de evaluare a calității (ARACIP).

Știrea este în curs de actualizare

FOTO: gov.ro-pixabay.com


2 comments
  1. Si stapanii de la aracip ce verifica actualmente la portofoliul cadrului didactic?
    Pe siteul lor n au nimic concret.
    Vrem desfiintarea odioasei Aracip! Nu se justifica activitatea ei !

  2. Felicitari, doamna Ministru! Iata de ce e important sa fie ministru cineva din sistem, care cunoaste sistemul. Cum poti sa reformezi un sistem, daca nu il cunosti? Profesorul trebuie sa se ocupe de elevi, nu sa produca hartii !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Calendar oficial mobilitate

Prima discuție după căderea Guvernului, la ministerele Muncii și Educației – despre salarizarea profesorilor. Sindicatele au cerut creșterea cu 16% de la 1 ianuarie 2022 și „s-a convenit că reprezentanții celor două ministere vor susține solicitările”

Sindicatele din învățământ au cerut creșterea salariilor cu 16% de la 1 ianuarie 2022, în prima întâlnire cu ministerele Educației și Muncii de după demiterea Guvernului Cîțu prin moțiune de…
Vezi articolul
Subiectele de la examenul scris pentru directorii de școli

SURSE: Subiectele de la examenul scris pentru directorii de școli, concepute de Universitatea din București / Cîmpeanu: Mulțumesc domnului rector Marian Preda pentru colectivul de profesori care își vor aduce o contribuție esențială la relevanța acestui concurs

Subiectele de la examenul scris pentru directorii de școli vor fi realizate de profesori de la Universitatea din București, potrivit surselor Edupedu.ro. Este vorba despre subiectele care vor fi date…
Vezi articolul