DOCUMENT Noi reguli pentru examenele naționale și revenirea la școală: Limita de 10 elevi în clasă a fost eliminată, dispenserele cu dezinfectant în fiecare clasă și măsurile pentru igienizarea și dotarea toaletelor, la fel

51.013 vizualizări
Foto: captură youtube.com / Peter Camiciottoli
Limita de 10 elevi în fiecare clasă a fost eliminată din măsurile prevăzute în școli pentru examenele naționale de Bacalaureat și Evaluarea Națională, potrivit unui ordin comun al ministrului Sănătății și ministului Educației, publicat în această seară în Monitorul Oficial. Acest act abrogă precedentele două ordine comune (4.220 din 8 mai și 4.259 din 15 mai) care stabileau măsurile pentru redeschiderea unităților de învățământ. În plus, au fost eliminate prevederile privitoare la existența dispenserelor cu dezinfectant în fiecare clasă sau la intrarea în săli, plus setul de condiții impus pentru igienizarea și dotarea toaletelor.

Noua prevedere legată de așezarea elevilor în clasă este următoarea: ”în sălile de clasă activitățile și examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor, astfel încât să existe o distanță între elevi sau candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de altul”.

Vechea prevedere din OMEN 4.220: ”în sălile de clasă activitățile se vor desfășura cu maximum 10 elevi, situați la cca. 2 metri distanță unul de altul, care vor purta mască pe tot parcursul desfășurării activităților din unitatea de învățământ”.

Față de precedentul ordin de ministru, din noile prevederi lipsesc și condițiile impuse pentru igiena și dotarea grupurilor sanitare (vezi mai jos), dar și prevederea care obliga școlile să pună dezinfectant la fiecare intrare în sala de clasă, existând în schimb doar obligativitatea existenței în șoală a următoarelor: permanent săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi încărcate ori de câte ori este necesar”.

În Foto stânga sunt regulile pentru grupurile sanitare, publicate în OMEN 4.259, pe care Minsiterul Educației le-a pus chiar într-un infografic și care acum au fost abrogate.

Ce prevedeau reguulile pentru grupurile sanitare:

  • „asigurarea de dispozitive medicale cu substanță dezinfectantă pentru mâini la intrarea în toaletă;
  • asigurarea de hârtie igienică în fiecare cabină a toaletei;
  • asigurarea de dispensere cu săpun, situate lângă lavoare;
  • asigurarea de dispozitive cu prosoape de hârtie sau uscătoare pentru mâini;
  • asigurarea curățeniei și dezinfectării întregului grup sanitar (vas WC, lavoare, clanțe, pardoseala)”.

În regulamentul abrogat acum, exista și următoarea prevedere legată de dispenserele de la fiecare clasă: „la intrarea în sală, se vor amplasa dispozitive medicale cu substanță dezinfectantă pentru mâini”. Prevederea nu se mai regăsește în noul ordin.

În noul Ordin comun de ministru este prevăzută și măsura triajului epidemiologic zilnic (măsurarea temperaturii) realizată de către un medic sau asistent medical în fiecare unitate de învățământ, măsură anunțată de ministrul Monica Anisie marți seara.

Redăm textul actului normativ

Ordinul nr. 4.267/841/2020 pentru stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unitățile/instituțiile de învățământ, instituțiile publice și toate structurile aflate în subordonarea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării

Art. 1. Prezentul ordin stabilește măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 pentru Ministerul Educației și Cercetării, unități/instituții de învățământ, instituții publice și toate structurile aflate în subordonarea sau coordonarea acestuia.

Art. 2. Entitățile prevăzute la art. 1 au obligația să ia măsuri pentru organizarea activității, astfel:

a) accesul trebuie să fie organizat astfel încât să fie asigurată o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță minimă de 2 m între oricare două persoane apropiate;

b) să nu fie permis accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depășește 37,3°C;

c) să fie asigurate dezinfectarea suprafețelor expuse și măsura distanțării fizice.

Art. 3. Ministerul Educației și Cercetării împreună cu Ministerul Sănătății stabilesc măsuri pentru desfășurarea activităților în unitățile și instituțiile de învățământ, în condiții de siguranță sanitară, pentru finalizarea anului școlar aflat în curs la data instituirii stării de alertă, precum și pentru pregătirea anului școlar următor. Prezentul ordin se aplică tuturor activităților specifice în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ, instituțiilor publice și în toate structurile aflate în subordonare sau coordonare pentru prevenirea și combaterea infectării cu SARS-CoV-2.

Art. 4. În contextul epidemiologic actual, în condițiile în care este necesară prezența fizică a elevilor/studenților pentru desfășurarea de activități de pregătire/examinare, se impune respectarea unor măsuri specifice de protejare a acestora și a întregului personal care participă la acest proces, conform prevederilor prezentului ordin.

II. Acțiuni și măsuri implementate la nivelul inspectoratelor școlare județene/al municipiului București

Art. 5. Inspectoratele școlare județene/al municipiului București transmit direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, cu cel puțin o săptămână înainte, perioada de desfășurare a activităților la care participă elevii în unitățile de învățământ preuniversitar, precum și intervalul orar.

Art. 6. Inspectoratele școlare județene/al municipiului București verifică respectarea de către unitățile/instituțiile de învățământ a normelor instituite de autoritățile de resort privind asigurarea materialelor de igienă și de protecție sanitară necesare atât pentru elevi, cât și pentru personalul didactic/didactic auxiliar și nedidactic, precum și respectarea măsurilor igienico-sanitare, în contextul prevenirii și combaterii infectării cu SARS-CoV-2.

Art. 7. Inspectoratele școlare județene/al municipiului București monitorizează organizarea și desfășurarea activităților din cadrul unităților de învățământ.

Art. 8. Inspectoratele școlare județene/al municipiului București colaborează cu direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București în vederea instituirii măsurilor de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor în unitățile/instituțiile de învățământ, prin triaj epidemiologic zilnic (măsurarea temperaturii) realizat de către un medic sau asistent medical în fiecare unitate de învățământ, astfel:

a) direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București întocmesc listele nominale cu cadrele medicale desemnate (medic sau asistent medical) pentru acordarea asistenței medicale, pentru fiecare unitate de învățământ, și le transmit inspectoratelor școlare, care le pun la dispoziția unităților de învățământ;

b) inspectoratele școlare județene/al municipiului București vor comunica săptămânal direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București rapoartele de monitorizare privind asigurarea condițiilor igienico-sanitare în cadrul unităților de învățământ și respectarea normelor de către elevi și personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic;

c) inspectoratele școlare județene/al municipiului București vor primi, cu minimum 24 de ore înaintea fiecărei probe de examen/evaluare, următoarele informații privind elevii sau personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic, astfel:

– de la direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București lista cu persoanele internate în unitățile/instituțiile sanitare cu suspiciunea sau confirmate cu infecția cu SARS-CoV-2;

– de la autoritățile administrației publice locale lista cu persoanele aflate în izolare la domiciliu sau carantină instituționalizată.

Art. 9. Inspectoratele școlare județene/al municipiului București vor raporta, la solicitarea Ministerului Educației și Cercetării, situația privind desfășurarea activităților și respectarea prevederilor prezentului ordin în unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar.

III. Acțiuni și măsuri implementate la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ

Art. 10. Conducerile unităților și instituțiilor de învățământ răspund de implementarea acțiunilor și măsurilor de prevenire și combatere a infectării cu SARS-CoV-2 și de organizarea și desfășurarea activităților de pregătire a elevilor/examenelor în conformitate cu legislația în vigoare.

Art. 11. Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, conducerea unității de învățământ se consultă, după caz, cu: reprezentanții inspectoratului școlar, consiliul profesoral, consiliul reprezentativ al părinților/asociația părinților, consiliul școlar al elevilor, reprezentanții organizațiilor sindicale, autoritățile administrației publice locale, precum și cu reprezentanții operatorilor economici implicați în susținerea învățământului profesional și tehnic, pentru organizarea în bune condiții a activităților desfășurate, în contextul actual.

Art. 12. Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, conducerea instituției de învățământ superior ia deciziile pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin cu respectarea principiului autonomiei universitare și cu asumarea răspunderii publice.

Art. 13. Conducerile unităților de învățământ preuniversitar au următoarele obligații:

a) informează direcțiile de sănătate județene și a municipiului București despre depistarea unor cazuri suspecte de infecție la elevi sau personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic din cadrul unităților de învățământ și desemnează o persoană cu atribuții în menținerea legăturii permanente cu direcția de sănătate publică județeană și a municipiului București;

b) transmit inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, autorităților administrației publice locale, respectiv direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București lista cu elevii și personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din unitățile/instituțiile de învățământ care participă la desfășurarea examenelor.

Art. 14. Consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar vor elabora și vor aproba o procedură proprie, prin care stabilesc modalitățile de desfășurare a activităților de pregătire a examenelor naționale, propriul circuit de intrare și de ieșire a elevilor, a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și modul în care se va realiza igienizarea/dezinfecția unității/instituției de învățământ, asigurându-se că:

a) la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depășească 37,3°C) de către cadrul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată a desfășurării activităților;

b) în situația în care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în unitatea de învățământ și i se va recomanda să se adreseze medicului de familie;

c) participarea elevilor la activitățile de pregătire va fi decisă de părinții acestora după evaluarea încadrării în grupele de risc a elevilor sau membrilor familiilor acestora;

d) pregătirea elevilor prevăzuți la lit. b) și c) se va realiza online sau prin asigurarea de resurse educaționale de către unitatea de învățământ;

e) parcursul prin curtea școlii până la intrarea în unitatea de învățământ se va realiza pe un traseu bine delimitat și semnalizat, respectând normele de distanțare fizică;

f) elevii vor fi însoțiți de către cadrul didactic de la accesul în unitatea de învățământ până în sala de clasă și apoi, după finalizarea activităților, vor fi conduși până la ieșire;

g) la intrarea în unitatea de învățământ vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc.);

h) se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectelor din sala de curs (pupitre/mese, scaune), a clanței ușii, cremonului de la geamuri, pervazului ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide, înainte și după fiecare serie de elevi prezenți la activitățile de pregătire/ candidați;

i) în toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienicosanitare și de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2;

j) intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare către sălile de clasă și alte încăperi sunt stabilite de unitatea de învățământ, semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;

k) există permanent săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar;

l) elevii, personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic vor purta mască de protecție pe durata activităților și își vor igieniza regulat mâinile cu substanțe dezinfectante sau cu săpun;

m) coridoarele, cancelaria, grupurile sanitare și sălile de clasă (mobilier și pardoseală) vor fi dezinfectate regulat cu substanțe biocide, în mod obligatoriu între schimburi (dacă este cazul) și la finalizarea programului;

n) în perioada 2-12 iunie 2020, durata activităților petrecute de elevi în sălile de clasă nu va fi mai mare de 3 ore pentru elevii de liceu și de 2 ore pentru elevii de gimnaziu, iar pentru elevii care studiază în limbile minorităților naționale, activitatea de pregătire nu va dura mai mult de 4 ore pentru elevii de liceu și 3 ore pentru elevii de gimnaziu;

o) în situația unităților de învățământ care vor realiza activitățile de pregătire în două schimburi, între acestea va fi prevăzut un interval de două ore pentru dezinfectarea/igienizarea cu substanțe biocide și aerisirea sălilor pentru o perioadă de cel puțin o oră;

p) în perioada desfășurării activităților de pregătire, pauzele intermediare vor fi programate decalat, astfel încât elevii de la grupe diferite să nu interacționeze fizic;

q) grupele de elevi vor păstra aceeași sală de clasă pe toată perioada desfășurării activităților de pregătire;

r) colectarea măștilor purtate se va face în locuri speciale, semnalizate corespunzător, amenajate în unitatea de învățământ;

s) la sfârșitul activităților, elevii vor primi câte o mască nouă pentru deplasarea către domiciliu;

t) în sălile de clasă activitățile/examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între elevi/candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de altul;

u) pupitrele/băncile vor fi individualizate/prestabilite și, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii), astfel încât să se asigure cunoașterea și intrarea/localizarea fără a parcurge toată suprafața sălii; personalul didactic/asistenții care asigură supravegherea va/vor dirija candidatul direct către locul destinat;

v) pe tot parcursul derulării activităților/examinărilor se vor respecta regulile generale ale unei conduite sănătoase (distanțarea fizică, evitarea atingerii cu mâna a nasului, ochilor și gurii, strănutul în pliul cotului/batista de unică folosință, evitarea contactelor directe cu cei din jur).

Art. 15. Unitățile de învățământ în colaborare cu autoritățile publice locale pot lua și alte măsuri suplimentare pentru prevenirea și combaterea infectării cu SARS-CoV-2 (instalarea de tuneluri de dezinfecție, lavoare suplimentare pentru spălarea mâinilor, măsuri privind siguranța elevilor pe traseul de la unitatea de învățământ la domiciliu și retur etc.).

Art. 16. Unitățile de învățământ special sau în care, pentru asigurarea egalității de șanse, sunt prezente și alte persoane (profesor de sprijin, interpret mimico-gestual etc.) vor lua măsuri pentru a nu se depăși numărul de maximum 10 persoane în sală.

Art. 17. Personalul didactic va supraveghea respectarea cu strictețe a măsurilor de distanțare fizică dintre elevi și măsurile igienico-sanitare de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2.

IV. Acțiuni și măsuri implementate la nivelul instituțiilor de învățământ superior

Art. 18. Instituțiile de învățământ superior au obligația să asigure următoarele măsuri pentru studenții și personalul din cadrul acestora:

a) la intrarea în instituție a studenților și cadrelor didactice:

1. asigurarea triajului epidemiologic (care să cuprindă și termometrizare, și antecedente personale pe simptomatologie respiratorie) pentru candidați și examinatori;

2. prestabilirea circuitului către/și din sala de examen;

3. candidații și supraveghetorii vor fi protejați de mască facială;

4. intrarea în sala de examen se va face în mod organizat, pe rând, păstrând distanță de 2 m; spațierile necesare se pot marca cu banda colorata în fața ușii;

5. pupitrele/băncile vor fi individualizate/prestabilite și, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală, astfel încât sa se asigure cunoașterea și intrarea/locarea fără a parcurge toată suprafața sălii; personalul ce asigura supravegherea va dirija candidatul direct către locul destinat;

b) asigurarea condițiilor igienice în sala de curs/examen:

1. asigurarea curățeniei și dezinfectării pardoselilor, a locurilor de activitate (pupitre, scaune), clanței ușii, cremonului geamurilor, pervazului ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide pe bază de clor sau alcool, înainte și după fiecare serie de candidați;

2. aerisirea sălii înainte de examen pentru o perioadă de cel puțin 30 de minute;

3. la intrarea în sală vor fi prevăzute în număr suficient dispozitive medicale cu substanță dezinfectantă pentru mâini;

4. stabilirea locurilor se va face astfel încât să existe o distanță între candidați de 2 m pe rânduri și între rânduri;

5. pe tot parcursul derulării cursurilor/examinărilor se vor respecta regulile generale ale unei conduite sănătoase (distanțarea fizică, evitarea atingerii cu mâna a nasului, ochilor și gurii, strănutul în pliul cotului/batista de unică folosință, evitarea contactelor directe cu cei din jur);

c) asigurarea condițiilor igienice a grupurilor sanitare:

1. asigurarea de dispozitive medicale cu substanță dezinfectantă pentru mâini la intrarea în toaleta instituției;

2. asigurarea de hârtie igienică în fiecare cabină a toaletei;

3. asigurarea de dispensere cu săpun situate lângă lavoare;

4. asigurarea de dispozitive cu prosoape de hârtie sau uscătoare pentru mâini;

5. asigurarea curățeniei și dezinfectării întregului grup sanitar (vas WC, lavoare, clanțe, pardoseală).

Art. 19. Pentru a participa la admiterea în învățământul superior, candidatul din afara granițelor țării trebuie să prezinte:

1. declarație pe proprie răspundere din care să reiasă că participantul a respectat regimul de izolare/carantină și nu a avut contact apropiat cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile;

2. adeverință medicală din care sa reiasă starea actuală de sănătate a deținătorului și eventual antecedente personale legate de boli cronice și, respectiv, de COVID-19, în limba română.

V. Dispoziții finale

Art. 20. Pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București asigură, acolo unde nu este personal medical încadrat, în colaborare cu autoritățile publice locale/județene, personalul medical desemnat să acorde asistența medicală, pentru fiecare unitate/instituție de învățământ din județ/municipiul București.

Art. 21. (1) Ministerul Educației și Cercetării, conducerile unităților/instituțiilor de învățământ și ale instituțiilor publice aflate în subordonarea/coordonarea acestuia răspund de implementarea acțiunilor și măsurilor din prezentul ordin în conformitate cu atribuțiile ce le revin.

(2) Măsurile prevăzute în prezentul ordin reprezintă măsuri minimale ce trebuie să fie luate de entitățile prevăzute la art. 1 și pot fi completate prin dispoziții emise de conducerile acestora, în colaborare cu autoritățile publice locale, în funcție de specificul activității acestora.

(3) Nerespectarea de către conducerile unităților/instituțiilor de învățământ și a instituțiilor publice aflate în subordonarea/coordonarea Ministerului Educației și Cercetării a condițiilor igienico-sanitare menționate în prezentul ordin se constată, conform competențelor, de către personalul împuternicit din cadrul Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătății și al Serviciului control în sănătate publică din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, în conformitate cu prevederile art. 30 lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 22. Începând cu data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, se abrogă Ordinul ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 4.220/769/2020 pentru stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unitățile/instituțiile de învățământ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 12 mai 2020, și Ordinul ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 4.259/827/2020 pentru stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unitățile/instituțiile de învățământ, instituțiile publice și toate structurile aflate în subordonarea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 16 mai 2020.

Art. 23. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

Foto: Captura youtube.com/scoala din germania


16 comments
  1. Demisia de la cel mai mare pana la cel mai mic. Isi bat joc de copii si profesori. Astazi zic una maine vin si zic altceva. De ce nu isi misca partile dorsale sa vada realitatea. Trimitem copii si profesorii la infectare sigura. Cine va raspunde daca se imbolnavesc. Franta un stat cu examen de bacalaureat din vtemuri mai indepartate decat noi poate sa il anuleze, noi nu. Republica Moldova poate sa anuleze noi nu. De ce oare? Pentru ca MINISTRA noastra gandeste cu picioarele, e usor sa stai in birou si sa dai dispozitii, cand tu nu ai de niciunele. Nu se mai dezinfectează, nu se mai intra cate zece in clasa, oare ce mai urmeaza? Doamna luati in consideratie si ce spun parintii, elevii si profesorii? V-ati gandit cate emotii si stres le da copiilor si profesorilor ambiguitatea si nesiguranta declaratiilor pe care le faceti? Astazi ascultati de unul, maine vine altul, poimainevaltul si asa sunteti manipulata si cei de jos sufera, dar nu va intereseaza. Important e sa va tineti de scaun cat mai bine dar ar fi cazul sa lasati pe altcineva care stie sa ia decizii.

  2. @Edupedu

    Pe bune că s-au eliminat acele măsuri ???
    Credeam că sunteți serioși…
    Dați și voi o căutare în noul ordin 4267 după cuvântul “dezinfectant” și veți găsi măsurile.

    Exemplu la art.14 (la preuniversitar)
    ..
    g) la intrarea în unitatea de învățământ vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc.);

    h) se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectelor din sala de curs (pupitre/mese, scaune), a clanței ușii, cremonului de la geamuri, pervazului ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide, înainte și după fiecare serie de elevi prezenți la activitățile de pregătire/ candidați;

    i) în toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienicosanitare și de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2;

    j) intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare către sălile de clasă și alte încăperi sunt stabilite de unitatea de învățământ, semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;

    k) există permanent săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar;

    l) elevii, personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic vor purta mască de protecție pe durata activităților și își vor igieniza regulat mâinile cu substanțe dezinfectante sau cu săpun;
    ….

    Atât am avut de spus !
    Mulțumesc

  3. Niste incapabili.Ei nu au copii? Ii trimitem precum mieii la taiere., Din surse sigure stiu ca unele licee au internate zi cazeaza elevi pe perioada orelor si a examenului de bacalaureat.,.,.,.Cat de imbecil poti sa fii ca parinte, sa iti rimiti copilul sa stea in internat acum in plina pandemie.? Cat de impertinenta poate fi conducerea acestor licee??? DSP-ul stie lucrul asta??? De cadreke didactice , auxiliare, nedidactice cu boli cronice ( care sunt boli cu comorbiditati) nu mai spune nimeni ca nu au voie in scoli??? Cine le garanteaza acestor oameni ca nu vor fi infectatI???

  4. Bătaie de joc la adresa elevilor și a cadrelor didactice. Stresul la care sunt supusi elevii este imens. Ei sunt primii afectați de incertitudinea asta.

  5. Probabil ca se mai pregateste ceva nou, si ni se va livra pe ultima suta de metri. Fara sa mai putem reactiona ca si parinti, elevi sau cadre didactice.

  6. Anulați examenele si dați-vă demisia!
    Ati bulversat elevi, părinți, profesori!
    Va bateți joc de noi toți!

    1. Demisia de la cel mai mare pana la cel mai mic. Isi bat joc de copii si profesori. Astazi zic una maine vin si zic altceva. De ce nu isi misca partile dorsale sa vada realitatea. Trimitem copii si profesorii la infectare sigura. Cine va raspunde daca se imbolnavesc. Franta un stat cu examen de bacalaureat din vtemuri mai indepartate decat noi poate sa il anuleze, noi nu. Republica Moldova poate sa anuleze noi nu. De ce oare? Pentru ca MINISTRA noastra gandeste cu picioarele, e usor sa stai in birou si sa dai dispozitii, cand tu nu ai de niciunele. Nu se mai dezinfectează, nu se mai intra cate zece in clasa, oare ce mai urmeaza? Doamna luati in consideratie si ce spun parintii, elevii si profesorii? V-ati gandit cate emotii si stres le da copiilor si profesorilor ambiguitatea si nesiguranta declaratiilor pe care le faceti? Astazi ascultati de unul, maine vine altul, poimainevaltul si asa sunteti manipulata si cei de jos sufera, dar nu va intereseaza. Important e sa va tineti de scaun cat mai bine dar ar fi cazul sa lasati pe altcineva care stie sa ia decizii.

  7. Doamne fereste. Apar schimbari de la o zi la alta, dar o schimbare si o hotarare in beneficiul sanatatii elevilor, ABSOLUT DELOC. Fereasca Sfantul sa se întâmple ceva in timpul examenelor. O bataie de joc mai mare la adresa copiilor si a profesorilor cum este aceasta, n am mai vazut.

  8. Să facem un rezumat al măsurilor pe educație:
    – se menține măsura suspendării cursurilor din toate unitățile și instituțiile de învățământ până la finalul anului școlar/universitar
    – studenții dau online examenele și licența
    – pentru anul școlar 2019-2020, cadrelor didactice care susțin examenul pentru definitivare în învățământ li se recunoaște nota obținută la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat
    În același timp, pentru elevii claselor terminale:
    – se permite desfășurarea, după data de 2.06.2020, a unor activități de pregătire, pe o perioadă de 2 săptămâni, pentru elevii claselor terminale (a VIII-a, a XII-a și a XIII-a), precum și pentru organizarea examenelor naționale în condițiile respectării măsurilor de prevenire.
    Modificări de legislație de la o zi la alta, ce mai urmează?
    Care ar putea fi logica luări acestor măsuri diferențiate? Dacă există un risc, nu este același pentru toți?

  9. Este absolut ilegal, neconstitutional si inuman ce fac oamenii astia. Anulati examenele si dati-va demisia.

    1. Complet de acord!! Am scris mai sus un comentariu sper sa îl vadă mai mulți oameni!! O sa murim pe capete pe la examene … își bate joc de noi!! Când am văzut chestia asta ca nu vor fi dezinfectate școlile m a cuprins și mai rau frica.. vai de capul nostru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul va analiza unde se duc banii de educație și va propune măsuri de eficientizare a cheltuielilor publice în domeniu / Un memorandum arată că “s-au făcut eforturi” pentru creșterea alocărilor bugetare, dar fără rezultate “satisfăcătoare”

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, un memorandum prin care este aprobată analiza modului cum au fost cheltuiți, în anii recenți, banii de educație, pentru a vedea care sunt…
Vezi articolul

Activista suedeză Greta Thunberg a defilat alături de sute de tineri la Milano, pentru protejarea climei. Mesajele participanților: “Lumea se trezeşte şi schimbarea va veni, indiferent dacă vreţi sau nu acest lucru”, “Nu există o planetă B”

Sute de tineri au defilat vineri în centrul oraşului Milano, însoţiţi de activista suedeză Greta Thunberg, pentru a cere implementarea unor acţiuni mai rapide pentru protejarea climei, cu o lună…
Vezi articolul

Datele personale ale profesorilor: Ministerul Educației va verifica declarațiile de vaccinare ale angajaților din școli, cu ajutorul Registrului de vaccinare, anunță Cîmpeanu / Ministrul, vineri: Conducerile școlilor decid verificarea

Ministerul Educației va verifica datele privind vaccinarea angajaților din școli, folosite pentru a stabili dacă o școală funcționează fizic sau online, în baza pragului de vaccinare de 60%, a spus…
Vezi articolul

EXCLUSIV Cazul de agresiune de la Târgu Mureș, mușamalizat. Raportul Inspectoratului: „Se recomandă reluarea urgentă a comunicării amiabile” între învățătoarea agresoare și mama elevei agresate / Cât timp au fost inspectorii în clasă „s-a constatat o atmosferă de colaborare și interacțiune corectă cu elevii, manifestând respect și toleranță”

Cazul învățătoarei Mariana Alexa, care i-a abuzat verbal pe unii dintre elevii săi de la Școala Gimnazială „Romusul Guga”, s-a încheiat cu un avertisment pentru aceasta, iar în raportul Inspectoratului…
Vezi articolul

Profesorii care vor să facă parte din grupurile de lucru care elaborează planurile-cadru pentru liceu pot depune online dosarul de înscriere, până luni, 18 septembrie. Ghid pentru completarea dosarului

Luni, 18 septembrie, este termenul limită până la care trebuie să se înscrie online profesorii care vor să participe în grupurile de lucru pentru constituirea grupurilor de lucru pentru elaborarea…
Vezi articolul