Ministrul Educației a declarat că salariile profesorilor vor fi plătite conform legii. Monica Anisie a menționat, într-o declarație făcută la TVR 1, că a trimis o notă inspectoratele privind modul în care vor fi salarizate cadrele didactice și personalul din învățământ în această perioadă în care școlile sunt închise și cursurile suspendate.
Monica Anisie, la TVR: „În ceea ce privește salarizarea, Ministerul Educației încă din primele zile în care am luat măsura suspendării cursurilor, a transmis o notă către inspectoratele școlare în care am precizat foarte clar că salariile profesorilor se plătesc în continuare așa cum este prevăzut de lege.”
Este vorba despre nota nr. 79 din 10.03.2020, prin care ministerul Educației a înștiințat Inspectoratele școlare următorul lucru:
”Referitor la drepturile salariale, MEC asigură întregul personal din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular acreditat că nu va fi afectat de măsurile dispuse privitor la suspendarea cursurilor.”
FOTO: Kids photo created by freepik – www.freepik.com