ULTIMA ORĂ Ministrul Educației: Salariile profesorilor se plătesc în continuare așa cum este prevăzut de lege

106.924 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Ministrul Educației a declarat că salariile profesorilor vor fi plătite conform legii. Monica Anisie a menționat, într-o declarație făcută la TVR 1, că a trimis o notă inspectoratele privind modul în care vor fi salarizate cadrele didactice și personalul din învățământ în această perioadă în care școlile sunt închise și cursurile suspendate.

Monica Anisie, la TVR: „În ceea ce privește salarizarea, Ministerul Educației încă din primele zile în care am luat măsura suspendării cursurilor, a transmis o notă către inspectoratele școlare în care am precizat foarte clar că salariile profesorilor se plătesc în continuare așa cum este prevăzut de lege.”

Este vorba despre nota nr. 79 din 10.03.2020, prin care ministerul Educației a înștiințat Inspectoratele școlare următorul lucru:

Referitor la drepturile salariale, MEC asigură întregul personal din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular acreditat că nu va fi afectat de măsurile dispuse privitor la suspendarea cursurilor.

FOTO: Kids photo created by freepik – www.freepik.com


35 comments
  1. Sa moara si capra vecinului! Sa nu uitam ca toti cei care lucrati in mediul privat sunteti in medie mult mai bine platiti decat profesorii. In plus, faptul ca ati ajuns sa lucrati in domenii atat de importante si solicitante se datoreaza tot unor profesori care si-au dat silinta sa va instruiasca. Inainte sa judecati va invit sa lucrati cu elevii… sau macar sa aveti rabdarea sa va instruiti proprii copii! Numai bine!

    1. EȘTI DEZONFORNATA SAU RSUTACIOSA. TOCMAI CA CEI DIN MEDIUL PRIVAT AU CELE MAI MICI SALARII IAR CEI DIN ÎNVĂȚĂMÂNT AU SALARII COLOSOLE ÎN FUNCȚIE DE ACTIVITATEA ZERO PE CARE O FAC DREPT DOVADA BACU. ul, care se reușește 40/,restul copiilor pe lângăRusine

  2. Update 05.04.2020:
    Am aflat ca orele suplimentare prestate de profesori in aceasta perioada = 0 lei.

    Asta inseamna ca, profesorii care au lucrat cu copiii de acasa (pe Zoom, Whatsapp, Google Classroom si/sau pe alte platforme online), dupa un orar normal, incercand impreuna cu copiii sa se adapteze conditiilor, au “luat-o’n mana” !

    Dupa ce directorii au facut rapoarte de activitate asa cum li s-a spus de catre inspectorate -acestia respectand la randul lor indicatiile de la minister-, avand la baza dovezile colectate de la profesori (inregistrari, numele elevilor conectati, timpii de conectare, prezenta elevilor …si multe alte date din care oricine poate sa-si da seama daca profesorul a lucrat cu copiii sau nu (inclusiv parintii-martori…) ), a sosit si informarea finala de la minister:
    NU ERA OBLIGATORIU lucrul de acasa cu copiii (?!?), asa ca nu se vor plati orele suplimentare !
    …si mai departe:
    “…pentru ca nu exista dovezi ca aceste ore s-au efectuat” (?!?!?!)

    Adica tu, ca minister al invatamantului, comunici initial ca plata profesorilor se va efectua normal, in baza inregistrarilor cu dovezile activitatilor online, si in baza raportului prezentat de directori , apoi vii si spui ca nu era obligatoriu …?

    Pentru a intelege toata lumea ce inseamna “ore suplimentare”, dau cateva exemple:
    -Daca un profesor de romana a iesit in mod subit la pensie de boala, iar scoala solicita “ajutorul” altui profesor calificat pentru a se putea efectua predarea materiei in mod normal, asta inseamna ca acel profesor va efectua ore suplimentare;
    – Daca la o scoala nu exista pur si simplu profesor care sa predea o anumita materie, iar aceasta e predata de un profesor de la alta scoala (in afara normei lui de predare)), se cheama ca acel profesor efectueaza ore suplimentare.
    -etc…

    Si inca ceva: nu mai confundati TIMPUL DE LUCRU al profesorilor cu NORMA DE PREDARE. Lucrul strict cu elevii se efectueaza in intervalul de timp corespunzator NORMEI DE PREDARE. Timpul de lucru (8 ORE/ZI) inglobeaza NORMA DE PREDARE plus timpul necesar pentru pregatirea lectiei de a doua zi, corectare lucrari/extemporare/teze, planuri de lectii, participarea in tot felul de activitati pe comisii (antidrog, antibuling, …), intocmirea de tot felul de procese verbale, documente, hartogarii (CEAC,…etc,…etc).
    Asta in afara de eventualele ORE SUPLIMENTARE.
    (ca o curiozitate: fiecare scoala are cel putin 10 comisii… Si asta nu pentru ca vor profesorii, ci pentru ca asa e legea)

    Daca as fi fost profesor, poate as fi stiut mai multe, si as fi fost poate mai explicit… Dar bine ca nu !

    Concluzia: daca nu e obligatoriu pentru profesori, nu va fi obligatoriu pentru nimeni: nici pentru elevi, nici pentru parinti… Si nici pentru societate.

  3. Aveti dreptate…..dragute observatii ..si constatari plauzibile, stimabililor concetateni! Ce de pretentii si la profii astia, ..nu!? Asta e munca ?! …sa fii ,….prof….? asa 1/ 2 ore pe zi???? Sa lucrezi …cine stie ce ……nimicuri…. cu niste pusti…???!!!
    Ei! daca sunteti intrigati de ….profesorat… aveti ocazia sa va experimentati o asfel de …vocatie …cu proprii copii,..pe vremea asta de izolare!
    Si tinem sa ne dati feed-back-ul acestei noi ocupatii! Ba avem indrazneala sa va propunem un mic efort de imaginatie… ia! ganditi-va , dragilor ,ca in loc de un elev ar fi ..poate o clasa ..cam heterogena… in fata dvstra??? Floare la ureche,,nu-i asa!?
    Cat despre activitatea online???… ei, asta-i o poveste cu ..N.ore de pregatit videoconferinte …si mai incercati sa vedeti povestea cu ,,,N. ….teme de corectat si de trimis. elevilor inapoi …N…corectari…..tot INDIVIDUAL…si apoi… calculati tot dvs. nr. orelor necesare pentru …un mic …astfel de exercitiu
    repetat zilnic cu ..în medie 150 de elevi a cate 3-4 pg. de fiecare
    Spor la treaba, domnilor, …e un exercitiu de imaginatie sa va puneti in pielea noatra….f. f. benefic pentru izolarea dvs!! SI NU UITATI SA NE DATI FEEDBACK-UL ACESTUI EXERCITIU……!!!!!

    1. Poate ca pentru unii profesori este o adevarata performanta ca stiu sa lucreze pe calculator.
      Probabil ca de aceea este asa de important sporul pentru calculator.
      Sunt milioane de angajati in privat care stiu sa faca pe calculator mult mai mult decat stiu cadrele didactice. Este o cerinta la angajare.
      Si probabil ca doar cadrele didactice din mediul urban pot comunica on-line cu elevii , daca cumva acestia au calculator si internet.
      In mediul rural aproape deloc.
      Si mai inreb inca odata daca si la gradinite , invatamant primar si gimnazial se tin cursuri on-line.
      Cum ar fi sa va cedati 25% din salariu catre cei din prima linie , adica pentru cadrele medicale , care nu au niciun spor pentru Covid-19 si care sunt cei mai expusi?
      Veti zice ca si-au gresit meseria ?

      1. In primul rand nu stii sa scrii.Deci urasti scoala si profesorii.Da,la ciclul primar,in mediul rural am facut cu elevii 20 de teme la l.romana (clr) si la matematica la fel.Au facut poze,am corectat,am vorbit la telefon,pe mess.,pe watsapp.Poate 5-6 ore zilnic.Deci,nu am intrerupt procesul de instructie.Trebuia sa te faci profesor,daca iti inchipui ca e asa usor.Inseamna ca nu ai putut.

        1. Vai Madam Miriam, dar ma uimesti. Se pare ca nici mataluta nu sti sa scri.
          watsapp=whatsapp
          Sunt inginer la oras , nu “profesor” in mediul rural.
          Eu si multi altii , mergem in continuare la munca si ne expunem in fiecare zi . Daca fabricile se vor inchide temporar, vom intra in somaj tehnic si vom fi platiti cu 75% din salariul mediu pe economie , doar pe durata situtiei de urgenta.
          In schimb, supraoamenii stau acasa si cica fac scoala pe mess si whatsapp.
          Sa inteleg ca sunt inrebati si ascultati prin telefon .
          Iar testele se dau pe whatsapp.
          Halal. Cum ar fi ca medicii sa consulte la telefon. Sau pe whatsapp.
          Le puteti trimite poze iar ei sa spun ce boala aveti .
          Apropo , testele Pisa 2019 chiar ca va onoreaza.
          Dezastru, Madam Miriam.
          Asteptam cu interes Pisa 2021. Anul asta poti sta linistita Madam .

        2. Madam profesoara Miriam,
          Cum adica ” In primul rand nu stii sa scrii.”Uite, de aia ii urasc eu pe unii profesorii.
          Nu pe toti , doar pe cei care sunt profesori doar cu titlul si care nu stiu sa scrie. Ca matale.
          20 de teme la l.romna (clr) ? In halul asta ?

      2. Pai ce salarii au medicii? Ei au donat vre un leuț?Cand nu a fost corona cat au muncit si in acelasi condiții?

  4. Scuzati ma doamna, dar 1 max.2 ore pe zi si ai salariu intreg…Cred ca mai greu este ca dupa 8 , 9 ore de stat la serviciu sa vii si sa fii si parinte si profesor …. este mai mare provocare…Asta se întâmplă mereu , deoarece si cand mergem la școală aceleasi chestii facem si nici vacante cu lunile nu avem ( stiu aveti activitati…însă stiu si cu astea cum este) si nici bonusuri pentru toate sărbătorile nu primim…asa este ne – am orientat prost cand am ales o altă meserie.

  5. Oare pentru copiii de la gradinite , pentru ciclul primar , pentru ciclul gimnazial , orele se tin tot on-line ?
    Parerea mea este ca totul e o vrajeala. Dati bani profesorilor, ca nu cumva sa puna de o greva si sa ameninte cu inghetarea anului scolar care oricum e compromis.
    P.S.
    Cred ca ar trebui ca si copiilor sa li se adauge la alocatie un spor de calculator.
    Poate ar trebui platite chiar si ore suplimentare pentru ei.

  6. ce bine ca unii sunt trimisi in somaj tehnic iar altii primesc salariile in intregime ca sa trimita pe facebook floricele si urari de zi buna in fiecare dimineata.
    acesti supraoameni ai Romaniei stau acasa si nu fac nimic.
    ba mai cer si spor de calculator.
    rusine.

    1. D-le inginer jos pălăria pentru pregătirea pe care ai dobândito de unul singur!- fără profesori, doar cu părinții tăi (și-au alocat oare măcar 2 ore zilnic doar pentru educația ta?),,Sunt inginer la oras , nu “profesor” in mediul rural.” felicitări!!!
      Nu vreau să generalizez comportamentul unor profesori ce au postat ,, foricele” dar elevii dau o evaluare din Română și Matematică ( de unde și discriminarea între profesorii care predau o materie de examen și dau cu subsemnatul la sfârșit de an pentru fiecare 0,5 puncte diferență între ex. de evaluare și media de promovare). Un profesor de R. au M. din mediul rural muncește mult mai mult pt. a acoperii deficiențele sistemului de tehnologizare,(semnal , acces la servicii concurențiale cum găsești la oraș, sau chiar posibilități financiare pt achiziționate de un abonament sau o biată cartelă prepay pt. fiecate copil ) pe viitor îți doresc să ai doar parte de oameni slab pregătiți pe care să-i angajezi, care să voteze politic în necunoștință de cauză manipulați de sărăcie sau pregătire, sau să conducă viitorul copiilor tăi ! că vremea ta a trecut din moment ce promovezi o astfel de atitudine! Baftă

  7. Va intreb ce facem noi, profesorii care suntem si parinti in aceasta perioada. Putem sa ne scoatem copiii din casa pt a avea liniste sa lucram on line? E cam greu , nu? Sa fii si parinte si profesorul altor copii in acelasi timp e o provocare pe care e greu sa o infrunti din mediul familial. Zic si eu…

  8. Profesorii rămân cu aceleași drepturi salariale, dar noi cei care muncim în mediul privat trebuie sa ne mulțumim cu doar 75% din drepturile salariale. De ce? Noi nu suntem tot oameni ca ei?
    E vina noastră ca trebuie să stam acasă sau am fost nevoiți sa facem acest lucru.
    Și noi ar trebui să beneficiem de aceleași drepturi ca profesorii.
    Este bătaie de joc fata de cei care muncesc în mediul privat, noi oricum avem salarii mai mici ca ei și acum trebuie să avem și mai mici.

      1. Corect!…si nu sunt cadru didactic…insa “doreii” invidiosi/”romulanii” nu pot rationa mai departe de propriul inters si invidia caracteristice…dar cand un profesor preda la o clasa cu mult mai multi elevi decat prevede legea educatiei,nu se mai oripileaza/revolta/nu-i mai freaca grija….iar ca respectivul cadru didactiv isi afecteaza mediul familial, intimitatea sacrificand o camera de locuit, linistea,abonament pt internet si dispozitivele de conectare pt a preda “on-line”, iar nu o mai intereseaza pe sotia lui “dorel” postaca foaaaarte revoltata…piti ar trebui sa gandeasca mai profund inainte de a posta…insa e greu cu un singur neuron,si acela singur si pe cale de atrofiere!

  9. Orele suplimentare, dirigentia , sporul neuropsihic si indemnizatia de hrana vor fi calculate la salarii?

  10. Au fost date indicatii precise numai pentru mediul preuniversitar. Ce se intampla in mediul universitar. Noi venim la facultate zilnic. E adevarat ca in acest timp “liber” de cursuri si LP se poate face cercetare, dar daca nu ai masina vii cu mijloacele de transport in comun si te expui. Foarte putine referiri face d-na Ministru la universitar. Dansa provine din preuniversitar si ori este depasita de situatie ori nu-i pasa de universitari.

  11. Dar elevii au cu ce receptiona lectii on-line? Mai ales cei saraci, cei din mediul rural.
    Nepotul meu (10 ani, Bucuresti) începe mâine lectii on-line. Dar daca tatal sau n-ar fi salariat în IT, cum s-ar fi descurcat? Cu un tata absolvent de filologie sau istorie, sau absolvent de 8 clase?

  12. Poate sunt si profesori asa cum spuneti dv, dar mulți, nu doar ca stim sa folosim calcularorul, ci chiar îl folosim impreuna cu manualele digitale. Si toate hartiile necesare, cu ce credeti ca le facem? Că am tot făcut cursuri de TIC.

    1. Crapar-ar capra vecinului !!!
      Doamna Maria, profesorii constiinciosi lucreaza de acasa cu elevii pe diverse platforme si aplicatii si credeti-ma ca e chiar mai mult si mai greu de lucrat asa zi de zi…..clar imi era mai simplu sa fac ceea ce eram de multi ani obisnuita! Singurul avantaj e ca nu mai deplasez si nu ma mai confrunt direct cu impertinenta unor elevi si parinti, dar sigur ca as fi preferat sa lucrez in conditii normale!
      Repet: e mult mai greu sa petreci ore intregi la calculator pentru pregatirea unor materiale de calitate si pentru a mentine legatura cu elevii! Daca ma gandesc eu bine….ce zici d-na Maria : poate ar trebui sa solicitam un spor de min 10℅pentru lucru la calculator in toata aceasta perioada?!

  13. Ce lectii on line,elevii nu stiu carte cand frecventeaza scoala,cu asa profesori care nu si fac datoria la orele de curs.Ce sa mai zicem ca profesorii in cea mai mare parte nu stiu sa foloseasca imprimantele din scoli,calculator habar nu au .

      1. Bine punctat…
        Copiii sunt asa cum ii pregatesc profesorii.
        De asemenea, calitatea cunostintelor unora care ne pregatesc copiii este slaba.
        Multi dintre acestia nici nu iau nota de trecere la titularizare (ca sa nu mai vorbim de definitivat). Despre ce lectii on-line vorbim? Cate se tin in acest mediu?
        Nu trebuie generalizat, insa salarizarea ar trebui facuta distinctiv, conform cu calitatea celui care preda (si acest lucru se poate vedea in notele luate de profesori la titularizare/definitivat si in rezultatele pe unitate de invatamant).
        Din punctul meu de vedere, un profesor care nu are rezultate nu merita sa ocupe postul dintr-o unitate de invatamant.

        1. Greșit! competențele se văd din rezultatele elevilor ! examenele de titularizare sun o gogomănie inventată pe picior (examene care nu au nimic de a face cu predarea ci cu cunoștințe din facultate la cel mai mare nivel pentru a se obține note cât mai mici întrucât sunt foarte puține locuri la titularizare) Se peferă plata cu ora a pensionarilor pt a nu plăti contribuții sociale ! Dacă examenele de titularizare ar fi date de toată lumea indiferent (de încadrare de pe timpul lui Ceașcă sau ân alte condiții ) alta ar fi structura examenelor! Gândește cum ar fi un chirurg de renume șă dea un examen (de licență doar ) renumele acelui chirurg se bazează pe experiență și specializare pe un anume domeniu nu pe chichițe învățate și uitate din facultate!

  14. Ar fi bine daca D-na Ministru ar preciya clar daca suntem obligati sa lucram online sau nu. Parerea mea este ca nu suntem pregatiti pt asa ceva, apoi nu toate disciplinele au materiale, de ex Chimia de gimnaziu nu are mai deloc, iar sa creey eu lectii … sa-mi fie cu iertare.
    In judetul nostru suntem obligati sa lucram, insa am auyit ca nu in toate judetele sunt obligati profesorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Camelia Gavrilă: BAC-ul de tip grilă trebuie mai întâi pilotat. Ce vrea să facă ministrul propus de Viorica Dăncilă, dacă ajunge la Educație

Introducerea grilelor la Bacalaureat ar trebui mai întâi simulată, iar elevii de clasa a XII-a să susțină vara viitoare un examen neschimbat, susține pentru Edupedu.ro Camelia Gavrilă, șefa Departamentului Educație…
Vezi articolul

Irina Dumitrașcu, fostă IT-stă, acum învățătoare la Școala Gimnazială ”Petrache Poenaru” din Ferentari: Când vrei să fii acolo pentru toți copiii, trebuie să ai, practic, vreo șapte meserii / Primul lucru pe care ar putea să îl facă statul este să crească bugetul pentru Educație și salariile pentru profesori, pentru a atrage oameni buni la catedră / De la nivelul oficial este nevoie de mai mult respect

Învățătoarea Irina Dumitrașcu are anul acesta clasa a III-a, la Școala Gimnazială „Petrache Poenaru”, din Sectorul 5, București. Este la prima ei generație de copii, pe care i-a preluat din…
Vezi articolul

OPINIE Schimbarea îngrijorător de frecventă a subiectelor de Bacalaureat, a punctajului, chiar a conținuturilor evaluate reflectă, de fapt, norul de ceață care acoperă învățământul românesc

Subiectele noi, cele din 2018 și cele anunțate deja pentru Bacalaureat 2019 sunt mai adaptate prezentului, față de subiectele date la Bacalaureat în trecut, a declarat pentru Edupedu.ro Carmen Borza,…
Vezi articolul