Elevii din clasele primare nu pot trece mai departe de fazele pe județ sau regionale ale concursurilor școlare din cadrul proiectelor educative 2024 (CPEENI, fostele CAEN), transmite Ministerul Educației școlilor. Într-o adresă către acestea, obținută de Edupedu.ro, Ministerul a dat termen profesorilor care organizează peste 200 de concursuri naționale extrașcolare să elaboreze regulamente care prevăd ca doar elevii de gimnaziu și liceu să participe la etapele pe țară ale concursurilor respective.
Profesorii care organizează astfel de concursuri trimit încă de la începutul anului școlar documentația, printre care și regulamentele, către Ministerul Educației, potrivit surselor Edupedu.ro, iar acum ar urma să modifice regulamentele de organizare ale proiectelor extrașcolare. De centralizarea documentelor se vor ocupa apoi inspectorii școlari responsabili cu proiectele educative, potrivit adresei, care vor avea de făcut o „platformă” în care să centralizeze informațiile privind desfășurarea acestor activități la nivel de județ.
- Încă din septembrie profesorii au avut de trimis propunerile de concursuri naționale extrașcolare, potrivit art. 6 alin. 1 al regulamentului (anexa 2) aprobat prin ordin de ministru 3.035 din 2012. Același act normativ nu interzice participarea elevilor de la ciclul primar la vreo etapă anume din desfășurarea concursurilor respective.
Măsura vine în contextul în care pentru aceste concursuri, în anii trecuți cunoscute drept parte din CAEN – Calendarul Activităților Educative Naționale, acum numite Proiecte de Educație Extrașcolară Naționale și Internaționale (CPEENI), se acordă burse de merit pentru locurile I pe țară pentru elevi, conform metodologiei de acordare a burselor din septembrie 2023.
În acest fel, potrivit surselor Edupedu.ro, elevii de la ciclul primar nu vor putea primi burse școlare nici anul viitor pentru concursurile școlare sau extrașcolare, după ce oricum anul acesta au fost tăiați de la orice fel de bursă pentru rezultatele la concursurile de matematică, limba română sau artistice.
„Vă solicităm următoarele: transmiterea regulamentelor tuturor proiectelor de educație extrașcolară naționale și internaționale cuprinse în calendarele Proiectelor de Educație Extrașcolară Naționale și Internaționale (CPEENI) cu și fără finanțare din partea Ministerului Educației, semnată de inspectorii școlar general și scanate, pentru a fi încărcate pe pagina web a Ministerului Educației www.edu.ro. Precizăm că la etapa națională a acestor concursuri participă elevi de gimnaziu și liceu, prin urmare regulamentele trebuie elaborate în acest sens.
Regulamentul va conține minimum următoarele elemente: titlul proiectului, argument/context, condiții de participare, calendar de desfășurare, probe, criterii și proces de evaluare, mediatizarea concursului, certificare, fișa de înscriere ca anexă (dacă este cazul). Fiecare organizator va specifica explicit termenul limită de înscriere la etapa națională, astfel încât se poate fi programate etapele intermediare în timp util. Termen limită pentru transmiterea regulamentelor: 12 februarie 2024”, scrie în adresa obținută de Edupedu.ro, care poate fi consultată mai jos în articol.
Sunt peste 200 de concursuri – proiecte de educație extrașcolară naționale și internaționale (CPEENI) în anul școlar 2023-2024, cu și fără finanțare din partea Ministerului Educației, potrivit listelor acestora. Edupedu.ro a scris despre calendarele de organizare ale CPEENI aici.
- Edupedu.ro a solicitat un punct de vedere Ministerului Educației. Când vom primi răspunsul, îl vom publica.
De asemenea, pentru că bursele se acordă pentru rezultatele din anul școlar precedent, anul viitor nici elevii de clasa a V-a nu vor putea primi vreo bursă pentru concursuri sau olimpiade. Cum clasele III-IV nu mai apar nici la vreo olimpiadă școlară, pentru că în anii trecuți era cazul celor de la Olimpiada de Muzică de exemplu, elevii care vor fi în clasa a V-a în toamna anului 2024 ar putea primi doar burse de merit – denumite astfel acum -, exclusiv pentru rezultatele școlare, potrivit surselor Edupedu.ro.
- Ar rămâne însă premiile I de la concursurile școlare naționale, etapa națională, pentru o bursă în acest sens, dar dacă metodologia de acordare a burselor va mai menționa un asemenea criteriu.
FOTO DOCUMENT Adresa ME din 07.02.2024:
Amintim că peste 40 de concursuri școlare naționale au fost eliminate de o comisie a Ministerului Educației din listele și calendarele competiționale pentru anul școlar 2023-2024, față de anul școlar trecut, potrivit unei analize Edupedu.ro pe baza listelor și calendarelor publicate de Ministerul Educației luni, 29 ianuarie.
Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.