Școala începe în data de 9 septembrie. Decizia a fost anunțată de Ministerul Educației într-un comunicat de presă, în urmă cu puțin timp. Astfel, structura anului școlar 2019-2020 rămâne neschimbată, după ce premierul Viorica Dăncilă a cerut ca elevii să se întoarcă o săptămână mai târziu, pe 16 septembrie.
„În urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educației Naționale, de a stabili data începerii noului an școlar prin consultarea tuturor părților implicate, ministrul interimar al Educației, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul școlar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie”, se arată în comunicat.
Reprezentanții ministerului a adăugat că decizia a fost luată ca urmare a discuțiilor purtate cu partenerii de dialog social.
Astfel, structura anului școlar cuprinde semestrul I (9 septembrie – 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13 ianuarie – 12 iunie 2020), cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.
Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:
- vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020);
- vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020);
- vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021).
Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor intra în vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.
De asemenea, pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menționate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri, se mai arată în comunicatul ministerului.
Decizia ministrului interimar al Educației, Daniel Breaz, vine după ce oficialii din Educație și din Guvern au aruncat tot sistemul în confuzie. Premierul Viorica Dăncilă a cerut, în ședința de Guvern de pe 31 iulie, ca data începerii anului școlar să fie mutată de pe 9, pe 16 septembrie. Reprezentanții elevilor și părinților au reacționat imediat criticând acțiunea premierului de a cere mutarea începului de an școlar cu o lună înainte.
La rândul lor, reprezentanții hotelierilor au declarat pentru Edupedu.ro că nu ei ar fi fost cei care i-au cerut premierului ca data să fie mutată, deși nu ar fi împotrivă ca școala să înceapă pe 16 septembrie. De altfel, ei au înaintat și o cerere oficială pentru ca structura anului școlar 2020-2021 să înceapă pe 15 septembrie.
Citește și:
-
BREAKING: Patronii din turism spun că NU au cerut amânarea începutului de an școlar acum, ci anul viitor: “Nu știm cine a sfătuit-o pe Dăncilă”
-
Când începe școala: fuga de răspuns a miniștrilor care trebuie să ia o decizie pentru 3 milioane de elevi
-
Discuții tensionate despre când începe școala: 9 septembrie, data oficială propusă de Comisia de Dialog Social
-
Ecaterina Andronescu, despre începerea anului școlar pe 16 septembrie: Luni dimineață vom decide, am convocat Comisia de Dialog Social
-
Consiliul Elevilor, despre prelungirea vacanței de vară până la 16 septembrie: Schimbă regulile în timpul jocului pentru interesele turismului, nu ale educației
-
VIDEO Viorica Dăncilă i-a cerut oficial Ecaterinei Andronescu să înceapă anul școlar pe 16 septembrie
-
Reprezentantul părinților, despre presiunile Ministerului Turismului ca școala să înceapă cât mai târziu: Mi s-a solicitat sprijinul pentru a începe anul școlar la 1 octombrie, acum 3 ani
-
Surse: Guvernul ia în calcul să prelungească cu o săptămână vacanța mare, la cererea patronatelor din turism
-
mai 2019: Vacanța de vară nu se prelungește, cum au cerut hotelierii. Andronescu: deocamdată, despre 9 septembrie vorbim ca dată la care începe școala
-
Structura anului școlar 2019-2020 a fost publicată în Monitorul Oficial: Școala începe pe 9 septembrie, vacanța de iarnă este intersemestrială
-
Lista materiilor la care elevii dau teze în gimnaziu și liceu
-
BAC 2019 Elevii critică decizia Ministerului Educației de a programa Bacalaureatul în căldura din iulie