Mai multe fotografii a ceea ce par a fi subiectele date la proba de Matematică a Bacalaureat 2023, marți, 27 iunie, au fost preluare de mai multe publicații, inclusiv de mass-media centrală și locală, și prezentate drept „subiectele de la matematică”, fiind de fapt fotografii făcute cu camera ascunsă din sălile de examen.
Fotografiile respective sunt însoțite de elemente specifice camerelor de filmare – cum ar fi data și ora înregistrării. Pe una dintre aceste fotografii se poate vedea ora 09:05, adică la câteva minute de la împărțirea subiectelor către candidați.
Pe mai multe dintre aceste fotografii poate fi identificat și centrul de examen în care s-a petrecut frauda, cum ar fi școli din Teleorman, București și Ilfov.
În urmă cu o oră ministrul Educației, Ligia Deca, anunța de la sediul ministerului, în conferință de presă, că în cazurile în care subiectele s-au scurs din centrele de examen, cazuri înregistrate ieri, la proba de română, comisia de examen a fost schimbată în respectivul centru.
Rep: Am văzut că acum la bac subiectele s-au scurs în timp real în spațiul public, pe internet, același lucru s-a întâmplat și la Evaluarea Națională într-o școală din Olt, dacă nu mă înșel. Ce se întâmplă în acest sens?
Ligia Deca: Într-adevăr inspectoratul școlar Caraș-Severin a înaintat încă de ieri solicitarea de schimbarea comisiei de la Liceul Teoretic Decebal din Caransebeș. Practic, comisia a fost schimbată, în paralel continuam demersurile de cercetare ca să vedem cine a fost implicat și care sunt consecințele. Și în celelalte cazuri măsurile au fost senin similare, înlocuirea Comisiei și cercetare disciplinară pentru cei care se dovedesc că Au făcut publice subiectele – ele s-au făcut publice când elevii erau deja în sală și se aflau în condiții de siguranță, deci nu putem spune că au influențat într-un fel corectitudinea examenului, însă într-adevăr vom lua toate măsurile disciplinare astfel încât astfel de abateri la regulament să nu se mai întâmple. Și cred că având în vedere că atât de simplu au fost identificate și atât de repede s-au luat măsuri, ar trebui să descurajeze pe viitor astfel de practici.
Rep: Am putea vedea demisie în astfel de cazuri?
Ligia Deca: Cred că putem vedea consecințe disciplinare serioase pentru cei care au făcut astfel de greșeli.
Articol în curs de actualizare
30 comments
Nu contest ca subiectele de anul acesta su transpirat si intr-,,un stat normal ministrul ar fi fost demis automat. Investigați beizadeaua de anul acesta pt care s-au făcut concesii ilegale.
Cat privește expresia banală “de buna seamă”, e ridicol sa accepti explicații precum: obligatoriu, de voie bună, de placere etc. Ba sa mai daci si petitie pt ca elevii sau părinții (doar aceia care s-au facit astfel de rușine) nu au vocabular de bază.
Din 100 de lucrări corectate doar 2 au răspuns corect acolo, la sub I.A.1. Așa-zisa căutare pe net nu a adus niciun folos multora, cel puțin din judetul DJ-real!
Concluzia: burta pe carte, lectură și seriozitate! Simplu.
Alis,sper sa nu fii profesoara din Ialomita care nu face nimic la ore ,nu știe nimic despre informatica și programare și care iși întreabă elevii când intră în clasa de ce n au plecat acasă .
Prea disperati sa treaca la matematica. prin orice mijloace.
Sigur astia vor sa devina eurodeputati la bruxelesuri si au nevoie de cat mai multe diplome si reavointa si cat mai putina desteptaciune.
Daca ai un job bun si bani, la ce naiba ti-ar mai trebui o diploma de bac furata?
Apoi si una de licenta furata.
Apoi si una de master furata.
Si un doctorat furat.
Si testarea de la job furata sau o fi la firma lu’ tacsu sau multinationala cu ala de partid?
Sigur vor astia sa devina sefi mari pe undeva pe la multinationale sau prin ministere si parlamentul european si prin tot felul de structuri si comisii sau doar patronas care sa faca evasiune.
poti sa te faci profesor cu un modul de cateva luni in facultate mai nou ce te mai mira pe bune pe langa marea afacere a facultatilor si ca s inutile una dupa alta 🤭
Pozele alea au fost facute de niste prosti si proaste. Le-au trimis altor prosti care nu stiau sa le rezolve si care apoi le-au bagat apoi pe retele sociale in asteptarea miloaga a rezolvarii de catre cineva. Unii mai fac d-astea si in speranta ca se anuleaza examenul si il vor da iar.
N-ar fi trebuit sa fie inscrisi la bacalaureat astia. Ptr ei si jobul lor e destul 8 clase, 12 e enorm, trebuia treapta comunista bagata si sa ramana la 10 clase.
Trebuie sa se mai reduca simtitor nr de locuri la facultati, in special la cale producatoare de someri adica cele fara cautare, nu ne da voie UE insa ca vrea sa fie salahorii sparanghelistii si cartofarii capsuneristi cu mastere si doctorate.
N-au stiut nici integrala aia s-o faca, matricile alea, despre ce vorbim? Ajung astia sa aibe si diploma de licenta? Ne miram apoi ca cele mai bune universitati romanesti sunt pe ultimele locuri in clasamentul mondial sub universitatile din afgansitan si albania.
Cum sa faci o facultate tehnica sau economica daca nu stii nici alea?
Ce cauta in bacalaureat toti analfabetii de la Seral si de la Frecventa Redusa?
Ce cauta in bacalaureat aia care au terminat de mila liceul acum 7 ani? Nu stiau nimic atunci, nu stiu nici acum.
Exista solutii mai departe, chiar foarte simple de evitat fraudele astea, nu le mai enumar aici ca nu e nevoie acum sa dau idei ca complica si mai mult procedurile pe la examene si nu mai merge apoi nimeni la supraveghere.
Asta nu e nimic, dar sa vedeti probleme cand vor ajunge analfabetii ucrainieni sa trebuiasca sa primeasca diplome de bacalaureat romanesti in cativa ani. Si apoi si cele de licenta. ca trebuie inscrisi undeva ca sa ia banii aia.
Atunci sa fim realisti si sa ne gandim: de ce ii bulim pe ai nostrii si altora le dam diplome si bani din munca noastra pe banii nostrii si pe muzica noastra si pe ai nostrii sa-i chinuim si condamnam?
si uite asa,curand nu va mai dori nimeni sa supravegheze…pt 100 de lei impozabil pe o zi,mai asisti si la circ din asta…au camere de bagaje unde isi lasa telefoane si ceasuri smart…nu i poti perchezitiona…esti totusi cadru didactic, nu paznic…plus ca apoi sar altii…cum s a intamplat in cazul politistilor care au perchezitionat ghiozdane cautand arme sau obiecte taioase,etc…
spunea cineva ca a primit pe whatsapp la 10 subiectele de examen…degeaba ne scrie aici…trebuia sesizat parchetul…dar asta ar fi insemnat anularea examenului…deci…?!
in primul rând dacă nu ați înțeles exact și nu sunteți de specialitate,nu comentați aiurea! NU e vina,celor care supraveghează in clasa,au verificat cevera normal, ceasuri Smart,telefoane și alte câteva gadgeturi cat de dat cunoscute,căști și poate pixuri cu cameră și microfon! DAR, cu noua tehnologie,The New Tehnological Track Device , există, pentru ceva bani in plus , obiecte de supraveghere video și audio miniaturală performanta,adică ochelari, inele,pandantiv, cercel, căști intraarticulare minuscule, etc .. Acestea nu pot fii detectate de un profesor , trebuie echipamente specifice pentru asta! Din poza se văd că pozele sunt făcute de la nivelul feței elevului,sau elevei! Se vede foaia in fața, exact că și cum camera ar fi in rama de la ochelari! Se poate vedea foarte bine tot! Experți din poliția de specialitate pot identifica cineva făcut și cu ce! Deci ,Dna Aberantă Ministru să facă bine să tacă, pentru că numai tâmpenii vorbește!!!
Văd că vorbești de elevi și eleve , poate ne spui în ce clasă sunt! Gândește- te bine, unii au terminat liceul cu mulți ani înainte!
Poate intrebarea “Am putea vedea demisie?” se referea la demisia ei 🤣
👍❗😁
Mijloacele de comunicare actuale sunt….avansate, ca să nu zic…..suprarealiste! Fără sisteme la fel de avansate de scanare la intrarea în săli sau în….perimetrul centrului de examen, nu se rezolvă fraudele! Ne râd în nas tinerii din secolul 21( nu toți, desigur!)
Din păcate sunt copii care chiar învață, dar pe viitor ajung cam niște sclavi care muncesc pentru cei care razbesc prin muncă necinstita.
Telefoanele mobile jos ! Nu intra in examen cu tel mobil.
bai, comunistule!!!!
Glumești, capitalistule, nu-i așa?
Cred ca se subintelege, dar astazi exista tot felul de dispozitive, ceasuri, stilouri cu care poti filma, cu care poti copia. si, desigur, poti avea mai multe telefoane, lasi unul la intrare la cerere, si unul il pastrezi. Ma gandesc ca ar trebui modificate examenele cu totul, dat fiind ca este tot mai usor sa le fraudezi.
co form metodologiei nu au voie să între cu telefoane.
Intr-o țară normală, suspiciunile de fraudă la examenele naționale sunt investigate de Poliție, nu de o comisie din Minister. Vezi suspecta explozie a numărului de căutări pe dex online, in noaptea dinaintea examenului la română, pentru secvența ‘ de bună seamă’. Poliția are mijloace să identifice, cel puțin prin IP- uri, de unde au plecat căutările. Vezi, de asemenea, pozele cu subiectele de ieri si azi făcute publice în timpul probelor. Cum se rezolvă lucrurile? Se schimbă comisia din centrul de examen. Este frustrant pentru toți elevii care învață.
asta este demna de Kafka :))) deci unii au primit subiectele dinainte, dar nu i-a dus capul oricum, si a fost nevoie sa caute raspunsurile… online :)))
😂sa stiti ca nu sunt de acord ca ideea ca elevii de astazi nu invata, chiar si pt manevrele care le fac ( ca sa triseze) au trebuit sa invete , romanul se descurca…Din pacate au avut de unde lua exemple, pestele de la cap se impute
Unii chiar invata!
Altii nici cu camerele nu reusesc sa promoveze toate probele! Verificat in ultimii 10 ani!
Buna ziua
Sa stiti ca si la Evaluarea Nationala s-a intamplat acelasi lucru. Am primit pe grupul de parinti subiectele la ambele probe: la Romana la ora 10 : 10, iar la matematica la 10;06. Fotografii facute in timpul examenului, de la Constanta si de la Olt.
Examenele in Romania sunt o gluma proasta, din pacate. In detrimentul copiilor care invata si asteapta corectitudine de la adultii din viata lor.
Trebuia să mergeți la poliție în acest caz. Dvs nu faceți așa ceva, nici eu, nici ceilalți și așa se perpetuează situația asta care chiar îi afectează pe copiii care studiază. Aici chiar suntem de vină toți cei care închidem ochii.
Nu știu ce să zic. La ce circ se face pe grupurile de părinți și dacă doar refuzi să dai bani pentru plicul profesorului la sfârșitul anului ..La ce scandal a fost într-un rând la ședința pe școală pentru că scrisesem la primărie că sunt profesori care parchează in fața școlii, pe trotuar, pe trecerea de pietoni…nu pot să îmi imaginez ce se alege de tine și de copilul tău dacă sesizezi fotografiile făcute în timpul examenului, pe grup sau la poliție!
îmi pare rău, nu putem să fim toți Paul Goma! Cred că un învățământ echitabil este un DREPT, nu ceva pentru care trebuie să lupt eu.
Alis cred că este profesor judecând după comentariile lăsate in perioada în care a fost grevă.
Profesorii ies in stradă să se plângă de salarii, dar problemele grave din învățământ trebuie să le sesizeze părinții, nu?
Chiar sunt profesor, nu m-am ascuns. Și am recunoscut mereu și ce e prost în învățământ, dacă ați citit comentariile mele, cred că ați remarcat.
În comentariul de mai sus am spus că părintele trebuia să sesizeze problema la poliție pentru că subiectele au apărut pe grupul părinților. Am mai spus și că nu face nimeni așa ceva, nici eu nu aș face-o ca părinte, nu sunt Paul Goma, din păcate.
Nu voiam să sune acuzator. Doar observ că ne plângem toți că treaba merge prost, dar ne e teamă să luptăm pentru a schimba lucrurile.
Sper că faptul că sunt profesor nu mă plasează automat în tabăra adversă.
Imaginile provin de la o camera de supraveghere, prinse de un paznic destoinic, nu mai dati vina pe copii, ca e ridicol
Sigur ca da ,ce camere performante de vad si in chiloti ! Mai terminati cu prostiile ,paznici si ate tampenii !
Cei mai mari beneficiari ai introducerii camerelor de supraveghere la Bac sunt chinezii: ministerul educației cumpără echipamente de supraveghere, iar elevii cumpără echipamente de comunicare la distanță (camere IP, căști, etc)!
Doar nu crede cineva că elevii români de azi chiar învață!
o opinie pertinentă… China beneficiază…iar elevii se țin de prostii nu de carte… Este unul Miclea care îi dă tare cu învățământul online…de fapt dezastrul s a accentuat prin această găselniță … ăștia trebuie puși la învățat clasele reduse că număr de elevi..și o disciplină de fier…nu ne tragem de șireturi cu elevii!!!!
Mai lasa-ne cu china beneficiaza. Daca nu te-a dus capul sa o spui in 89 acum lasa.
Noi am fost si suntem prea mici ca sa beneficiem. Nu beneficiem nici de resursele naturale de pe teritoriul nostru sau din platoul marii negre.
De vina e UE care cere diplome desi valoarea lor stiintifica este tot mai mica, iar daca n-ai diplome si multe clase esti stigmatizat, ii obliga pe angajatori sa nu te primeasca la lucru.
Cei care incercau sa fure la bacalorie probabil vroiau sa faca facultate politica ptr a ajunge europarlamentari, cat de mare era disperarea.