ULTIMA ORĂ Gramatica va fi introdusă la clasele a IX-a și a X-a „în unități de învățare”, la limba română, anunță ministerul Educației în proiectul noilor planuri-cadru de liceu 2025

11.595 de vizualizări
Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com
Gramatica va fi introdusă la clasele a IX-a și a X-a „în unități de învățare”, la limba română, anunță ministerul Educației și Cercetării (MEC), potrivit proiectului pentru trunchiul comun la liceu din noile planuri-cadru, prezentat în conferința de presă joi, 30 ianuarie.

„Limba și literatura română: Va include explicit și unități de învățare pentru gramatică, în principal în clasele a IX-a și a X-a, pentru a asigura continuitatea și completarea studiului prin programele școlare de gimnaziu”, scrie în planurile publicate de minister.

FOTO DOCUMENT Proiectul pentru Trunchiul Comun (TC) – noile planuri-cadru de liceu 2025:

Context. Ideea ca gramatica să fie reintrodusă la liceu era lansată chiar în iulie 2022 de fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta anunța pe 13 iulie, după ce legile Educației în varianta lui fuseseră într-o primă lectură în Guvern, că va fi reintrodusă gramatica în programele școlare revizuite în urma noilor planuri-cadru de la liceu, care trebuiau să intre în vigoare din septembrie 2023, după cum anunța el la acea vreme.

Și cu 5 ani în urmă, în decembrie 2020, reintroducerea gramaticii la liceu a fost adusă în discuție, explicau pentru Edupedu.ro lingviștii Adina Dragomirescu, director al Institutului „Iorgu Iordan Al. Rosetti” al Academiei Române, și Alexandru Nicolae.

Există componente de limbă română la liceu în programele școlare, dar cum nu sunt pentru Bacalaureat, sunt cam neglijate, consideră profesoara și lingvista Rodica Zafiu. Școala ar trebui să se concentreze pe texte, cu răbdare – fără mari cantități de texte, dar cu o bună înțelegere a celor puține, este de părere aceasta.

Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Se va introduce gramatica la liceu? Ministrul Educației: Nu mai vreau să introduc discipline noi. Dacă e nevoie de gramatică, să o punem ca unitate de învățare în aria curriculară Limbă și comunicare
iulie 2023 – Programele revizuite pentru liceu – discuții la Ministerul Educației cu experți din Institutul de Lingvistică. Ligia Deca confirmă introducerea gramaticii la liceu
Se discută introducerea gramaticii la liceu. Lingvist al Institutului „Iorgu Iordan”: „Sperăm să participăm la elaborarea programei”. Ministerul lucrează în prezent la curriculumul nou de liceu

5 comments
  1. ok dar la clasele 11 și 12 filologie, DE CE NU SI GRAMATICĂ???

    Si asa au câte 4-5 opționale in care o să regăsiti ca titulatură toate năzbâtiile pământului (ex muzică de film, basme orientale, …)

  2. Această măsură arată că tot ce s-a făcut până acum a fost falimentar. Cineva trebuie tras la raspundere! Bine că ați băgat istoria evreilor!

  3. Toți care apăreți in această funcție vreți să faceți o schimbare ,doar schimbări și copiii sunt derutați și nu au o continuitate a lucrurilor dar de fenomenul care strica tot nu se vorbește nicăieri,au ajuns să învețe doar pentru examene(evaluare și bacalaureat) pentru că profesori doar asta doresc că elevi să promoveze și școala sa fie cotata bine. Ei nu mai învață că trebuie să învețe lecțiile de zi cu zi și examenele sa fie metoda de testare de final de ciclu și mi se pare că punem căruța înaintea cailor

  4. Andrei ne este noua rușine,dar ei n au nicio problema,lor nu le este rușine,dimpotrivă ei vor tot mai sus in funcții și influența .

  5. Trebuie să recunoaștem. in 35 de ani ați făcut praf educația, reforme după reforme. Ce oameni ieșeau înainte de 89 din liceu, nu mai zic facultate. Acum de unii îți e rușine de rușinea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Avantajele catalogului electronic, explicate de directorul unei școli dintr-o comună din județul Călărași: În afară de note și absențe, părintele vede dacă a fost activ la oră, dacă a venit fără manual

Liviu Moise, profesor de Istorie și directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 din Comuna Unirea (județul Călărași), a explicat pentru Edupedu.ro care sunt avantajele catalogului electronic: „În afară de note și…
Vezi articolul