Elevii cu unul sau ambii părinți decedați și elevii care provin din familii monoparentale vor primi bursa socială de 300 de lei fără condiționare de venit, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie, potrivit variantei noi a proiectului de metodologie pentru bursele școlare din 2023-2024, consultată de Edupedu.ro.
Potrivit documentului, la articolul 10, Ministerul Educației a inclus elevii orfani de un părinte la litera c) și la familiile monoparentale s-a eliminat prevederea care condiționa acordarea bursei de venitul mediu pe membru de familie:
„c) elevi cu unul sau ambii părinți decedați și elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
d) elevi care provin din familii monoparentale, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.
Termenul familie monoparentală desemnează familia formată din persoana singură şi copilul/copiii aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta.
Prin persoană singură, se înţelege persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:
a) este necăsătorită;
b) este văduvă;
c) este divorţată;
d) al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;
e) al cărei soţ/soţie este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor;
f) a fost numită tutore sau i s-au încredinţat ori dat în plasament unul sau mai mulţi copii şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) – e), potrivit art. 5 din metodologie.
Lista elevilor care beneficiază de burse sociale poate fi revizuită lunar, la cererea beneficiarilor, după cum urmează: se adaugă listei beneficiarilor de burse sociale acei elevi care fac dovada încadrării în condițiile prevăzute.”
- Amintim că ordinul cu noile criterii de burse în anul școlar 2023-2024, care a fost în consultare publică din 25 august până luni, 4 septembrie, trebuie să fie adoptat până vineri, 8 septembrie. Documentul obținut de Edupedu.ro mai poate suferi modificări până atunci. Cursurile anului școlar încep luni, 11 septembrie.
Documentele necesare pentru obținerea bursei sociale 2023-2024
„Pentru obținerea bursei sociale, elevii majori sau părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori depun la Comisia de management al burselor din unitatea de învățământ o cerere însoțită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei sociale, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar.
Documentele care vor fi depuse, în termen de 25 zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar, de părinți/reprezentanții legali/elevii majori pentru acordarea burselor sociale prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a) și b) sunt:
- cerere a părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
- declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei;
- documente doveditoare ale componenței familiei, așa cum este definită la art. 5: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte de stare civilă, sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți, certificat de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raport anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz.
Acordarea burselor sociale pentru motive medicale se face pe baza certificatului de încadrare în grad de handicap sau a certificatului eliberat de medicul specialist (tip A5), cu luarea în evidență de către medicul de la cabinetul şcolar/medicul de familie – acolo unde nu există medic școlar.
Acordarea burselor sociale pentru elevii proveniţi din familii care beneficiază de venit minim de incluziune se face în urma comunicării de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, a listei elevilor care frecventează învăţământul cu frecvenţă, proveniţi din familii beneficiare de ajutor de incluziune, în luna anterioară celei de raportare a listei.”
Informaţii de context:
Edupedu.ro a scris că bursa socială pentru elevii cu un părinte decedat a ajuns să fie condiționată de venit, pentru că apare o nouă categorie de burse la care se pot încadra și dispare cuvantul „orfan” din metodologie – proiect / Este o soluție crudă pentru a salva bugetul României, consideră un ONG
Sunt peste 46 de mii de elevi orfani de unul sau ambii părinți în gimnaziu și liceele din România, conform datelor solicitate de Ministerul Educației de la inspectorate / Cererea vine după ce în metodologie bursa socială a elevilor cu un părinte decedat a fost condiționată de venit
Foto: © Ian Allenden | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.