ULTIMA ORĂ Directorii interimari de școală nu mai pot fi numiți de inspectorate, ci vor fi aleși de Consiliul de Administrație al școlii. Legea a fost adoptată de Senat și merge la promulgare

37.342 de vizualizări
Ștefan Pălărie / Foto: Captura USR-PLUS
Directorii interimari de școli nu vor fi numiți de inspectorii școlari, ci de Consiliul de Administrație al școlii, prin vot secret, prevede un proiect de lege adoptat astăzi de Senat, ca for decizional. Inițiatorul proiectului de lege este senatorul USR Plus Ștefan Pălărie, iar inițiativa a fost depusă în Parlament în luna mai.

Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de cameră decizională, proiectul care prevede că, în cazul neocupării prin concurs a posturilor de directori de şcoli, directorii interimari să fie numiţi de către consiliile de administraţie ale şcolilor şi nu de inspectoratele şcolare.

“Atunci când se vacantau nişte funcţii pe motive naturale, fie medicale, fie de altă natură, interimatul era instrumentul utilizat de undeva de la centru pentru schimbarea regulilor în timpul jocului. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat pe 9 ianuarie, atunci când peste 700 de directori de şcoală au fost schimbaţi la ordinul inspectoratelor şcolare judeţene. Ori această lege, care îşi încheie circuitul parlamentar şi merge la promulgare, nu va mai permite acest lucru de acum încolo şi prin prevederile ei votul secret al Consiliilor de administraţie al unităţilor şcolare va fi cel care va decide cine va prelua temporar, până la organizarea concursului, această responsabilitate”, a spus Ștefan Pălărie, citat de Agerpres.

“Prin această lege să revenim la un stat normal care spune ‘nu politicii de partid în şcoală’ şi care lasă educaţia ca să aibă ca singur scop binele suprem al elevului”, a continuat Pălărie.

Propunerea legislativă, care modifică Legea educaţiei naţionale în sensul în care fusese aprobată în varianta inițială, este semnată de un grup de parlamentari USR PLUS, UDMR şi PSD și a înregistrat 75 voturi pentru, 37 contra şi 10 abţineri.

Amintim că în luna august expiră mandatele tuturor directorilor și directorilor adjuncți de școli din România, iar concursul pentru ocuparea pe 4 ani a acestor posturi va avea loc abia în luna octombrie, cu preluarea mandatelor în ianuarie 2022, potrivit calendarului anunțat de ministrul Educației.

În lipsa aplicării acestei legi, care merge acum la promulgare, în perioada august-ianuarie directorii ar fi fost numiți de către inspectoratele școlare conduse în majoritate de actuali membri PNL.

Consiliul de Administrație al unei școli este format din 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; primarul sau un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Această formulă este valabilă pentru școlile gimnaziale cu un singur rând de clase.

În cazul în care Consiliul de Administrație al școlii este format din 9 membri, dintre aceștia 4 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 2 reprezentanți ai consiliului local și 2 reprezentanți ai părinților. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă, potrivit Legii educației.

Liderul grupului USR PLUS din Senat, Radu Mihail, a declarat miercuri, 30 iunie, că “depolitizarea în instituţiile statului este un subiect important pentru USR PLUS. În învăţământ este de neconceput să lăsăm educaţia copiilor pe mâna deciziilor luate de baronii locali sau a altcuiva de la centru. Trebuie să avem încredere că la nivel local şcolile pot să ia decizii care să permită progresul”.

Senatorul USR Ştefan Pălărie a subliniat că “una dintre cele mai puternice arme politice utilizate până acum în instituţiile publice a fost acest instrument al interimatului”.

El a subliniat că îşi doreşte concursuri bine organizate în şcoli, “în afara oricărei prezumţii de politizare”.

Citește și:
DOCUMENT Directorii interimari nu vor mai fi numiți de inspectori, ci aleși prin vot secret de consiliul de administrație al școlii – inițiativă legislativă a USR-PLUS. Senatorul Ștefan Pălărie: Trebuie să regândim definitiv interimatul în privința Educației / Legea are toate șansele să fie adoptată în această sesiune

12 comments
  1. Directorii trebuie să treacă prin examen,nu să fie numiți de inspectorii de specialitate!Și inspectorul alege pe “ochi frumoși”,nu pe competențe manageriale!Sunt subiectivi și știu ce spun!Nu inspectorul trebuie să decidă și nici Consiliul de administrație al unității!Sunt directori care habar n-au să gestioneze activitatea unității!Sunt slab pregătiți,nu știu să consilieze,nu știu să aplaneze conflicte,nu știu să comunice,sunt foarte plini de ei și consideră că numai ei trebuie să ia decizii! Pentru a fi director,ai nevoie de multe atribute!!!

  2. Cea mai mare greșeală!!! Se alege directorul înaintea votului secret, se comunică propunerea printre angajați și iese exact cine se dorește. În primul rând, școala este de stat și nu aparține niciunui angajat!!! În al doilea rând, se lasă impresia unei moșteniri , a unui abonament pe viață pentru unii mai tupeiști, îndrăzneți, obraznici, fără scrupule, fără jenă, fără bun simț……fără Dumnezeu, pe criterii de empatie, afecțiune….și exemplele pot continua.
    Trăiesc o astfel de experiență de mai bine de 20 de ani într-o astfel de școală….. [comentariu editat pentru a elimina majusculele]

  3. CA fac exact. ceea ce spune directorul. In CA sunt profesori pe care ii doreste directorul. Va bateti joc de invatamant. Sa fie unii directori pe viata! Macar sa aiba 2 mandate si atat!
    Cei buni dati deoparte, sa rămână habarnistii care o data directori isi facpropria echipa. Vaaai de profesori! Vaaai de politicieni!
    Asa Romanie educată………

  4. Pai ba prostilor consiliile de administratie ale scolilor sunt oameni politici din partide in general din psd si pnl. Nu e rea legea dar nu acuma trebuie implementata

  5. In felul acesta primarii isi vor folosi puterea locala sa numeasca pe cine au ei interesul. Legea e o gura de oxigen pentru PSD, de fapt.

  6. Doamne, cât sunt de idioți!! Cum da8se mai impună directorul în fața cadrelor didactice, nu te mai alege inspectorul pe criterii politice ci primarul după aceleași criterii!! Mi-e silă de toți! Concurs scris și practic fără inspector și consiliu de administrație, cu specialiști din domeniul vizat!

  7. O chestie interesanta dacă în Consiliile de Administrație nu ar fi numiți, adesea abuziv, prin impunere, directorii adjuncți, profitandu-se de complicitatea sindicatelor și de necunoașterea legii sau slugărnicia multor profesori.
    Așadar directorii actuali se vor vota între ei să rămână în continuare directori!
    Curat murdar, coane Mitica!

  8. Primarul și consilierii, fiind angajați politic, vor înclina balanța în sensul politizării funcției de director în majoritatea cazurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO „Cel mai dificil factor în schimbare din învățământul românesc suntem noi, profesorii. Noi suntem cei mai rezistenți la schimbare” – secretarul de stat Sorin Ion, care le-a spus directorilor care vor școli-pilot: Cereți și vi se va da, sau nu, vom vedea

Constatarea secretarului de stat responsabil pentru învățământul preuniversitar, din Ministerul Educației, Sorin Ion este aceea că „cel mai dificil factor în schimbare din învățământul românesc suntem noi, profesorii. Noi suntem…
Vezi articolul

GRAFIC România atinge platoul valului 4 săptămâna aceasta / Asistăm la o stagnare sau chiar la o ușoară scădere a numărului cazurilor zilnice față de săptămâna trecută – cercetători de la Universitatea Babeș-Bolyai

România ajunge săptămâna aceasta pe platoul valului 4, asistând la o stagnare sau chiar la o ușoară scădere a numărului cazurilor zilnice față de săptămâna trecut, potrivit cercetătorilor de la…
Vezi articolul

Sunt 237 de mii de elevi care nu au internet și 287 de mii de elevi care nu au echipamente IT, anunță ministrul Educației / Sunt mai mulți elevi fără acces la educație online decât arăta recensământul oficial primăvara trecută. Datele vin după ce Guvernul a distribuit aproape 250 de mii de tablete și primăriile peste 100 de mii

În momentul de față, după centralizările de până acum, sunt 237 de mii de elevi care nu au avut internet și 287 de mii de elevi care nu au avut…
Vezi articolul